Deputații ex-Partidului „ȘOR” și Renaștere au venit la prima ședință a parlamentului din noua sesiune. Grosu: „Toată lumea a venit cu intenții bune”
Full Article 2 minutes read

Deputații ex-Partidului „ȘOR” și Renaștere au venit la prima ședință a parlamentului din noua sesiune. Grosu: „Toată lumea a venit cu intenții bune”

Parlamentul s-a întrunit joi, 1 februarie, în prima ședință din sesiunea de primăvară. În plen sunt prezenți inclusiv deputații ex-Partidului „ȘOR”, declarat neconstituțional, precum și cei din Partidul „Renaștere” – afiliat oligarhului fugar Ilan Șor – care au boicotat majoritatea ședințelor plenare din 2023.  

„Sunt sigur că toată lumea a venit cu bune intenții, cu energie și dedicație, pentru că dacă 2023 a fost un an istoric, în care noi am obținut o decizie foarte importantă – deschiderea negocierilor de aderare la UE, anul 2024 va fi anul în care va trebui să lansăm acest proces, foarte important, de negociere și de pregătire a momentului de aderare. (…) Avem foarte mult de lucru”, a declarat președintele Parlamentului, Igor Grosu, în discursul susținut în fața deputaților.

De menționat că la ședință participă inclusiv deputații Irina Lozovan și Alexandr Nesterovschi, învinuiți de finanțare ilegală din partea unui grup criminal organizat condus de Ilan Șor.

Precizăm că un protest și un contra-protest au loc, în aceste momente, în centrul capitalei. În timp ce reprezentanții Partidului „Renaștere” protestează în fața Parlamentului, pe partea opusă – în fața Președinției – mai multe persoane organizează o manifestație împotriva protestatarilor din preajma Legislativului. Detalii – AICI.

ACTUALIZARE: Contactați de NM pentru un comentariu, reprezentanții Procuraturii Anticorupție au declarat că Nesterovschi a fost liberat provizoriu sub control judiciar, din arest la domiciliu, pe un termen de 60 zile. Decizia a fost luată pe 24 ianuarie, de magistrații Curții de Apel Chișinău, care au admis recursul avocaților parlamentarului.

***

Amintim că parlamentarii care au ajuns în Legislativ pe listele ex-Partidului „ȘOR”, declarat între timp neconstituțional, au boicotat majoritatea ședințelor Parlamentului din 2023, în principal în „semn de protest” față de „sfidarea constantă de către majoritatea parlamentară a inițiativelor din partea opoziției”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: