Ministerul Apărării al Republicii Moldova/foto simbol

Din nou tehnică militară pe drumurile naționale: explicația Ministerului Apărării

Cetățenii și locuitorii Republicii Moldova au fost atenționați de Ministerul Apărării că pe drumurile naționale va putea fi văzută tehnică militară. Se întâmplă după ce un exercițiu multinațional, care a avut loc începând cu 1 aprilie și cu participarea militarilor moldoveni, români și americani, a ajuns la final. Acum, tehnica militară urmează să se întoarcă din centrele de instruire la locurile de dislocare permanentă.

Pe 18 aprilie, reprezentanții Ministerului Apărării au declarat că exercițiul multinațional „JCET-2024” (Joint Combined Exchange Training) a ajuns la final.

„În acest context, informăm cetățenii că tehnica militară urmează să se întoarcă din centrele de instruire la locurile de dislocare permanentă”, au comunicat reprezentanții instituției.

Menționăm, exercițiul multinațional a avut loc începând cu 1 aprilie cu participarea militarilor moldoveni, români și americani. Acesta a avut ca scop, potrivit Ministerului Apărării, antrenarea în comun, precum și creșterea nivelului de interoperabilitate între contingente. Militarii moldoveni participă la exercițiul menționat începând cu 2009.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Igor Grosu/Facebook

Roaming gratis pentru Moldova, din 2026. Anunțul făcut de Ursula von der Leyen la Chișinău

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat că tarifele de roaming între Republica Moldova și statele-membre UE vor fi eliminate, începând cu 1 ianuarie 2026. Anunțul a fost făcut pe 4 iulie în cadrul unei conferințe de presă cu președinta Maia Sandu și președintele Consiliului European, Antonio Costa, după primul summit Moldova-UE.

Noi vom elimina toate costurile de roaming. Din experiența noastră, în Uniunea Europeană, este o modalitate extraordinară de a conecta oamenii și business-urile”, a declarat Ursula von der Leyen.

Liberalizarea va avea loc la 1 ianuarie 2026.

Totodată, oficialii europeni au confirmat că Republica Moldova este pregătită să adere la programul „Roam like at Home”. Începând cu 1 ianuarie 2026, cetățenii moldoveni vor putea utiliza telefonia mobilă și internetul în UE fără taxe suplimentare.

***

Amintim că Summit-ul Republica Moldova – Uniunea Europeană a avut loc la Reședința de Stat din Chișinău.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: