Facebook/ Florin Cîţu

Diplomele, certificatele și titlurile științifice moldovenește, recunoscute în România. Guvernul Cîțu a aprobat memorandumul (DOC)

Guvernul României a aprobat în ședința de astăzi un memorandum privind acordul dintre România și Republica Moldova pentru recunoașterea reciprocă a diplomelor, certificatelor și titlurilor științifice.

Față de prevederile acordului în vigoare, noul acord cuprinde următoarele aspecte:

  • recunoașterea anumitor diplome de nivel preuniversitar din Republica Moldova care nu intră în domeniul de aplicare al acordului în vigoare și a căror recunoaștere a fost solicitată în România, respectiv diploma de absolvire a liceului, diploma de absolvire a învățământului mediu general, diplomele de absolvire a colegiilor și a școlilor medicale de bază, cu o durată de minimum 3 ani de studii, după absolvirea școlii generale de 9 ani de studii;
  • recunoașterea atestatelor de studii medii de cultură generală din Republica Moldova eliberate înainte și după 2011;
  • recunoașterea studiilor universitare de scurtă durată cu studii din învățământul terțiar non-universitar;
  • recunoașterea diplomelor și certificatelor obținute la absolvirea studiilor postuniversitare, a studiilor de specializare postuniversitare și a cursurilor de perfecționare de nivel postuniversitar.

Memorandumul prevede că acordul va fi semnat de Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației al României.

Aprobarea semnării Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind recunoașterea r… by Maxim Stratan on Scribd

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

„Ziua rușinii pentru Moldova”. Reacția „Stop russian agression” și a Ministrului Culturii la artiștii ruși care au venit în Moldova

Ministerul Culturii „nu cere preventiv” lista artiștilor care participă la concerte private, a declarat ministrul Sergiu Prodan, în contextul criticilor apărute cu privire la prezența unor interpreți ruși la concertul anunțat de politicianul Renato Usatîi în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN). Ministrul a precizat, însă, că instituția pe care o conduce „examinează” evenimentele culturale care se desfășoară în capitală sau pe teritoriul țării „și trage concluzii”.

„Artiștii care vor evolua în concertul de diseară nu tocmai toată lista este transmisă Ministerului Culturii, pentru că, repet,  este libertatea activității economice, respectiv, nu folosim acest instrument de a cere preventiv toată lista artiștilor, inclusiv cei autohtoni. Dar, bineînțeles, suntem responsabili de domeniul cultură, de evenimentele culturale care se desfășoară în capitală sau pe teritoriul Republicii Moldova. Le examinăm, le studiem și ne facem concluziile respective”, a declarat ministrul Culturii pentru presă.

Între timp, organizația „Stop russian aggression”, care a cerut în ajun autorităților Republicii Moldova să interzică intrarea în țară a artiștilor ruși invitați la concertul organizat de liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, a venit cu o reacție dură, după ce cel puțin doi interpreți au ajuns deja în Moldova.

„2 iulie – o zi a rușinii pentru Moldova. De la activitatea privind măsurile legislative împotriva știrilor false și a dezinformării, până la venirea susținătorilor „operațiunii militare speciale” (SVO) în piața principală a capitalei. (…) Se pare că odată cu începerea războiului pe scară largă, poziția autorităților s-a schimbat, iar solidaritatea cu Ucraina nu mai este un principiu de neclintit?.. Poate că în timpul acestui „concert minunat”, în Ucraina vor cădea drone și rachete rusești – plătite inclusiv din banii acestor artiști – și vor ucide încă câteva zeci de ucraineni…”, se arată într-un mesaj publicat de organizație pe rețelele sociale.

Amintim că Usatîi a anunțat organizarea unui festival al tinerilor, în PMAN, pe 2 iulie. Pe scena din Chișinău urmează să evolueze rapperul Basta (Vasilii Vakulenko), sancționat de Ucraina pentru concertele susținute în Crimeea ocupată, interpretul Macan (Andrei Kosolapov), care ar fi cântat recent în Lugansk și trupa „Ruki Vverh!” (Serghei Jukov), cunoscută pentru aparițiile la mitinguri pro-Kremlin și concerte pe teritoriile ocupate.

Liderul Partidului Nostru nu a comentat, deocamdată, criticile apărute în spațiul public. Totuși, în seara zilei de 1 iulie, Renato Usatîi a publicat pe rețelele sociale o fotografie alături de interpretul Macan, anunțând sosirea acestuia la Chișinău. A doua zi, politicianul a postat și imagini video cu artistul Basta, surprins la aeroportul din Chișinău, unde a fost întâmpinat cu pâine, sare și vin.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: