Lukoil.md

Directorul Aeroportului Chișinău, despre negocierile cu Lukoil, aflată sub sancțiuni: „În următoarele 3 zile vom avea un răspuns”

Aeroportul Internațional Chișinău negociază aprovizionarea cu combustibil, după ce sancțiunile SUA asupra Lukoil, singura companie care alimentează aeroportul cu kerosen, vor intra în vigoare pe 21 noiembrie. Directorul instituției, Sergiu Spoială, a declarat presei că autoritățile examinează mai multe scenarii pentru a evita orice disfuncționalitate în activitatea aeroportului.

Potrivit acestuia, sunt implicate și alte entități ale statului, astfel încât zborurile să nu fie afectate. Spoială a precizat că discuțiile decurg bine, iar un răspuns concret ar putea fi anunțat în următoarele trei zile.

„La această etapă pot să vă comunic doar faptul că aeroportul, de comun acord cu alte entități ale statului, examinează mai multe scenarii menite să nu perturbe procesul de alimentare a aeronavelor cu combustibil. Suntem convinși că vom identifica o soluție, astfel încât acest proces să nu fie blocat sub niciun caz”, a declarat Sergiu Spoială.

El a confirmat că aeroportul a făcut deja o ofertă către compania care asigură furnizarea de combustibil, iar negocierile decurg „foarte bine”.

 „Bănuiesc eu că în următoarele trei zile vom avea un răspuns”, a adăugat Spoială.

Reamintim că Statele Unite ale Americii au inclus, pe 22 octombrie, pe lista lor neagră de sancțiuni, două dintre cele mai mari companii petroliere ruse – Rosneft și Lukoil – precum și aproximativ 50 de filiale ale acestora. Ministrul de finanțe al SUA, Scott Bessent, a declarat că cele două companii „finanțează mașinăria de război a Kremlinului”. Sancțiuni similare împotriva celor două companii petroliere ruse au fost introduse cu o săptămână mai devreme și de către Marea Britanie.

Pe 5 noiembrie, Guvernul a anunțat că identifică soluții pentru asigurarea alimentării cu combustibil a Aeroportului Internațional Chișinău „Eugen Doga”, după sancțiunile SUA. Premierul Alexandru Munteanu a precizat că este nevoie de o soluție rezonabilă care să garanteze securitatea și funcționarea aeroportului, considerat „poarta țării”.

Pe 10 noiembrie, ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a confirmat că statul a demarat negocierile cu Lukoil-Moldova pentru preluarea infrastructurii de alimentare cu kerosen a Aeroportului Chișinău. Oficialul a precizat că autoritățile au realizat deja o serie de acțiuni pentru transferul acestei infrastructuri în proprietatea statului, iar acum responsabilitatea revine companiei ruse, care trebuie să finalizeze procedurile „în regim urgent”.

De menționat că sancțiunile SUA vor intra în vigoare pe 21 noiembrie.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

TV8

Oamenii legii au inițiat urmărire penală după ce Vladimir Andronachi și-ar fi construit o casă pe terenul unui parc din Chișinău

Oamenii legii au pornit o urmărire penală cazul construirii unei case în Parcul Valea Morilor, pe un teren care ar aparține fostului deputat Vladimir Andronachi. Informația a fost confirmată de purtătoarea de cuvânt a Procuraturii Generale, Violina Moraru, pentru TV8.

Conform sursei citate, Violina Moraru a declarat că, în martie 2026, Inspectoratul de Poliție Centru al DP Chișinău a inițiat o urmărire penală, în temeiul bănuielii rezonabile de comitere a infracțiunii de „diminuare a suprafețelor fondului forestier”. Până în prezent, nu există persoane cu statut procesual de bănuit sau învinuit.

Anterior, Inspectoratul pentru Protecția Mediului a efectuat un control la fața locului și a constatat lucrări de terasament și construcția unui obiectiv locativ individual în interiorul parcului, zonă inclusă în fondul ariilor naturale de stat și protejată ca monument de arhitectură peisajera.

Prima încălcare constă în extinderea clădirii capitale pe o suprafață de 573 m² din terenurile Parcului Valea Morilor, pentru care a fost calculat un prejudiciu de 573 000 de lei. Cea de-a doua vizează distrugerea păturii vii și a stratului superior de sol fertil pe o suprafață de 1 456 m², prejudiciul estimat fiind de 407 680 de lei, astfel că daunele totale aduse mediului se ridică la 980 680 de lei.

Lucrările de construcție la casa luxoasă din Valea Morilor, atribuită fostului deputat Vladimir Andronachi, au fost reluate, în pofida dosarelor penale în care acesta este judecat și a deciziilor instanțelor ce au stabilit că o parte din terenuri ar fi fost obținute fraudulos.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: