moneycrashers.com

Directorul Agenției Medicamentului: „Mizăm pe susținerea României și a UE în obținerea vaccinurilor anti-COVID-19”

Directorul Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale a avut o întrevedere cu europarlamentarul Cristian Bușoi. Aceștia au discutat despre posibilitatea includerii Republicii Moldova în solicitarea României către Comisia Europeană, pentru obținerea vaccinului anti-COVID-19, dar și a medicamentului Remdesivir – primul medicament autorizat la nivelul european pentru tratamentul COVID-19.

„Mizăm pe susținerea României și a UE în obținerea vaccinurilor anti-COVID-19, precum și a medicamentelor autorizate pentru tratamentul infecției cu coronavirus pentru cetățenii Republicii Moldova”, a declarat directorul AMDM.

Pe de altă parte, Igor Dodon a anunțat că conducerea Republicii Moldova va expedia un demers autorităților de la Moscova pentru a obține vaccinul contra COVID-19 creat de ruși.

Precizăm că Organizaţia Mondială a Sănătăţii a primit cu prudenţă vestea că Rusia a înregistrat primul vaccin împotriva COVID-19 şi a semnalat că acest vaccin, la fel ca celelalte, trebuie să urmeze etapele de precalificare şi evaluare stabilite de această organizaţie.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

mediu.gov.md

Hajder, după ce a inspectat punctele critice de pe Nistru, pe teritoriul Ucrainei: “Situația este îngrijorătoare”

Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, și o echipă de specialiști, care au efectuat o vizită de lucru în Ucraina, pe 4 august, au inspectat mai multe puncte critice de pe râul Nistru, în contextul scăderii nivelului apei. Oficialii moldoveni și ucraineni au evaluat situația la stații de captare și la lacul de acumulare de la Novodnestrovsk, discutând măsuri pentru asigurarea alimentării cu apă a populației și gestionarea rezervelor disponibile.

Potrivit unui comunicat Ministerului Mediului, delegația a inspectat stația de captare a apei care asigură alimentarea cu apă potabilă a orașului Hotin. Din cauza nivelului scăzut al Nistrului, au fost aplicate măsuri suplimentare pentru a menține fluxul de apă către zona de captare și pentru a evita întreruperea aprovizionării populației.

Un alt punct verificat a fost în apropierea orașului Halych, situat în amonte pe Nistru. Măsurătorile efectuate de echipele tehnice din cele două țări au arătat că debitul râului era de doar 17 metri cubi pe secundă la momentul vizitei.

Situația este și mai îngrijorătoare, pentru că punctul de măsurare de la Halych se află la aproximativ 400 km în amonte (mai sus) de lacul de acumulare Novodnistrovsk, pe un sector în care râul este alimentat și de mai mulți afluenți”, a transmis Hajder într-o postare pe Facebook.

Oficialii au vizitat și lacul de acumulare de la Novodnestrovsk, principala rezervă de apă a Nistrului. Conform datelor prezentate, în ultimele zile în lac au intrat, în medie, aproximativ 30 de metri cubi de apă pe secundă, în timp ce evacuările au fost de circa 85 de metri cubi pe secundă. În aceste condiții, autoritățile utilizează apa din rezerva strategică pentru a asigura alimentarea populației și menținerea debitelor necesare în aval.

În cadrul vizitei au avut loc discuții cu reprezentanții Agenției de Stat a Resurselor de Apă din Ucraina, ai Serviciului Hidrometeorologic al Ucrainei și cu responsabilii de exploatarea stațiilor de captare a apei. Părțile au analizat prognozele hidrologice, posibilele evoluții ale situației și măsurile care urmează să fie aplicate pentru reducerea riscurilor.

Ministerul Mediului explică scăderea nivelului apei prin deficitul prelungit de precipitații, afluxul redus de apă în lacul de acumulare Nistrean și condițiile climatice dificile.

Instituția mai subliniază că seceta hidrologică afectează în prezent mai multe regiuni ale Europei, inclusiv bazine hidrografice importante precum Dunărea, Rinul și Elba, care se confruntă cu debite reduse. Potrivit ministerului, fenomenul are efecte asupra transportului fluvial, agriculturii, producției de energie electrică și alimentării cu apă.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: