foto simbol

Directorul Promo-LEX: Rusia nu a executat până în prezent obligațiunile CEDO din dosarul şcolilor cu predare în limba română din Transnistria

La mai bine de 10 ani după ce a fost condamnată la CEDO în dosarul şcolilor cu predare în limba română din regiunea transnistreană, Federația Rusă nu și-a îndeplinit obligațiunile stipulate în hotărârea judecătorească. Declarația a fost făcută de directorul Promo-LEX, Ion Manole, în cadrul emisiunii „Puncte de reflecții”, de la Vocea Basarabiei.

La precizarea moderatoarei că Rusia nici până în ziua de azi nu și-a respectat obligațiunile din dosar, Ion Manole a confirmat informația.

„Da, în primul rând, despăgubiri, dar și anumite acțiuni care le-ar oferi condiții mai bune acestor școli, dar și garanții. Federația Rusă încearcă ca întotdeauna în stilul ei să inducă lumea în eroare, să creeze cât mai mult haos și confuzie și în această apă tulbure se simte foarte bine”, a spus directorul Promo-LEX.

Amintim că, în vara anului 2004, așa-zisul „Consiliu Suprem” de la Tiraspol a decis să închidă cele opt şcoli cu predare în limba română din teritoriu şi să le treacă în subordinea autorităţilor transnistrene. Atunci, forţele de ordine ale regimului din stânga Nistrului au deconectat instituţiile de învăţământ de la electricitate, apă şi alte servicii. Situaţia a fost mult mai gravă la Liceul „Lucian Blaga” din Tiraspol, unde miliţienii au spart uşile şi geamurile, au confiscat mobila, materialele didactice şi arhiva şcolii.

Mai mult, părinţii au fost ameninţaţi că ar putea rămâne fără locuri de muncă, dacă nu-şi trimit copiii la şcoli cu predare în limba rusă. La începutul anului şcolar 2004-2005, copiilor şi profesorilor le-a fost interzis accesul în instituţiile de învăţământ. Copiii orfani de la Şcoala-internat din Tighina au spart sigiliile şi au intrat cu forţa în clădirea instituţiei. După câteva luni de negocieri, administraţia de la Tiraspol a cedat sub presiunea organizaţiilor internaţionale, precum OSCE şi Consiliul Europei, iar şcolile au fost redeschise.

În urma acestei situaţii, în toamna anului 2004, avocaţii Asociaţiei Promo-LEX s-au adresat Curții Europene pentru Drepturile Omului. Cei 170 de reclamanţi au cerut Guvernului de la Chişinău şi al Federaţiei Ruse despăgubiri de aproape două milioane de euro.

După câteva luni de negocieri, administraţia de la Tiraspol a cedat sub presiunea organizaţiilor internaţionale, precum OSCE şi Consiliul Europei, iar şcolile au fost redeschise.

Pe 19 octombrie 2012, CEDO a condamnat Federația Rusă pentru violarea dreptului la educație al elevilor moldoveni din regiunea transnistreană. Instanţa a decis ca Rusia să plătească reclamanţilor suma de 1,7 milioane de euro, scrie publika.md.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

 

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Misha Komadovsky/DW

Zelenski, pregătit să se întâlnească cu Putin la summitul G20 de la Miami: „Important este doar rezultatul”

Președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, a declarat că este pregătit să se întâlnească cu Vladimir Putin la Miami, în cadrul summitului G20 programat pentru luna decembrie, în cazul în care liderul rus va participa la reuniune. Afirmația a fost făcută într-un interviu pentru Deutsche Welle, acordat vineri, 11 septembrie.

Da, desigur. Trebuie să mergem. Trebuie să ne întâlnim, să discutăm și să luăm decizii. Nu este vorba despre cuvinte. Nu contează ce îi voi spune eu sau ce vrea el să-mi spună. Important este doar rezultatul. Asta este tot”, a declarat Vladimir Zelenski.

Zelenski și Putin nu s-au mai întâlnit față în față de la începutul invaziei ruse pe scară largă în Ucraina, în februarie 2022.

Kremlinul nu a precizat deocamdată dacă Putin intenționează să participe la summitul G20 de la Miami. Președintele rus nu a mai participat la summiturile G20 din 2019.

Zelenski: Infrastructura energetică și cerealele, primul pas spre negocieri

În interviul pentru DW, Zelenski a afirmat că Ucraina este în prezent într-o poziție mult mai puternică pe câmpul de luptă decât în urmă cu un an, în timp ce Rusia pierde peste 30 000 de oameni în fiecare lună, plătind „un preț enorm pentru o înaintare foarte lentă pe câmpul de luptă”.

„De aceea considerăm că acum avem o poziție bună pentru negocieri”, a spus președintele ucrainean.

Poate că unora nu le place sintagma „încetarea focului”. Pentru mine nu contează cui îi place și cui nu. Noi iubim viața. Vrem pace și tocmai de aceea purtăm negocieri”, a subliniat Zelenski.

Potrivit acestuia, oprirea atacurilor asupra infrastructurii energetice și a transporturilor de cereale ar putea reprezenta un prim pas către negocieri de pace.

Ce ne-ar putea duce la negocieri? Energia și cerealele. Acesta este pasul numărul unu. Este ceva ce putem obține”, a declarat Zelenski.

Totodată, președintele ucrainean a vorbit și despre nevoia urgentă a Ucrainei de rachete Patriot pentru această iarnă. El a spus că, în perioada rece, Ucraina are nevoie de cel puțin 100-120 de rachete pe lună, în condițiile în care Rusia produce lunar 140 de rachete balistice.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: