Directorul SIS, despre alertele cu bombă: Riscul unor destabilizări este mic spre mediu

Directorul Serviciului de Informații și Securitate (SIS) Alexandru Musteață susține că în spatele alertelor false cu bombă se află un grup mare de persoane. Aceștia, potrivit oficialului, sunt atât pe teritoriul Moldovei, cât și în afară. Autoritățile moldovenești au făcut solicitări pentru a obține informații despre persoanele care nu se află în Republica Moldova. În cadrul emisiunii Puncte de reflecție de la Vocea Basarabiei, Musteață a menționat că unele date deja au fost comunicate procurorului de caz, iar „riscul unor destabilizări la moment este mic spre mediu”. 

Musteață a spus că un motiv exact la ce stă în spate încă este investigat.

„Noi, împreună cu colegii de la Poliție și sub auspiciile procurorilor suntem parte a unui grup de investigații. Acum centrul anti-tero, care este o unitate din cadrul SIS, este entitatea responsabilă să analizeze aceste aspecte și să investigheze care este sursa la astfel de mesaje”, a spus șeful SIS.

El a precizat că la moment, investigația arată că „este un grup mai mare de persoane care face lucrul acesta”.

„Nu neapărat toți sunt pe teritoriul Republicii Moldova. Sunt și în alte state. Unele locații sunt identificate, dar fiind în alte state ar trebui să cerem și suportul colegilor de acolo. Or, aici intervine cooperarea polițienească mai mult internațională și există mai multe mecanisme internaționale de schimb de informații și suport în acest caz. S-au făcut solicitările respective”, a precizat oficialul.

Musteață a mai menționat că alertele venite pe email sunt foarte greu de identificat „pentru că se folosesc instrumente de ascundere a IP-ului, a locației”.

„Sunt unele date, toate au fost comunicate procurorului de caz, care coordonează activitatea de investigație”, a comunicat el.

Directorul Serviciului a mai spus că sunt multe scenarii cu privire la motivul alertelor false.

„Cetățenii discută, politicienii discută. Noi avem mai multe ipoteze, mai multe piste pe care mergem. Un scenariu exact că e acesta sau nu, nu putem spune pentru că e greu de estimat. Sunt mai multe posibilități, printre care și testarea capacităților noastre sau să ne țină ocupați sau să dea mai multe motive presei să scrie”, a comunicat el.

Musteață a declarat că „situația la moment este sub control”.

„Noi ca instituție avem sarcina să nu permitem destabilizări. Noi analizăm diferite scenarii, facem analiza de risc. Riscul la moment este mic spre mediu”, a conchis oficialul.

De menționat că timp de aproape două luni, Moldova continuă să fie alertată cu privire la o posibilă minare. Oamenii legii încă nu reușesc să stopeze fluxul de mesaje false despre bombe în clădirile publice. Ieri au fost recepționate alerte cu bombă în câteva orașe ale țării, inclusiv la primăria capitalei. În urma verificărilor, alertele s-au dovedit a fi false.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

IPN/imagine simbol

Un bărbat din Chișinău a murit de gripă. Numărul cazurilor de infecții respiratorii, în creștere

Un bărbat de 50 de ani din Chișinău, infectat cu gripă, a murit. Acesta suferea și de alte boli și nu era vaccinat împotriva gripei sezoniere. Informația a fost confirmată de Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) miercuri, 28 octombrie, într-un comunicat.

Totodată, în perioada 19–25 octombrie, în Republica Moldova au fost înregistrate 2 057 de cazuri de infecții acute ale căilor respiratorii superioare, cu 9,6% mai multe decât în săptămâna precedentă.

Potrivit ANSP, cele mai multe persoane care au contractat infecții respiratorii sunt copii. Chiar dacă numărul cazurilor a crescut, nivelul de răspândire a acestor infecții se menține scăzut.

În aceeași perioadă, au fost confirmate patru cazuri de COVID-19, cu trei mai multe decât în săptămâna precedentă.

Laboratoarele ANSP au analizat 33 de probe pentru depistarea virusurilor gripale și a altor virusuri respiratorii. Coronavirusul a fost identificat într-o probă, iar în alte șase au fost depistate virusuri respiratorii, altele decât cele gripale.

De la începutul sezonului epidemiologic 2026–2027, în Republica Moldova au fost înregistrate trei cazuri de gripă. Unul dintre pacienți a decedat.

Vaccinarea împotriva gripei

Pentru sezonul gripal actual, în Republica Moldova au fost procurate 240 000 de doze de vaccin antigripal trivalent Influvac, în seringi preumplute. Peste 77 000 de doze au fost deja administrate.

Vaccinarea este recomandată începând cu vârsta de șase luni, în special persoanelor care prezintă un risc mai mare de infectare sau de apariție a complicațiilor. În această categorie se încadrează copiii și adulții cu boli cronice, femeile însărcinate, persoanele în vârstă și cele care locuiesc în instituții specializate.

De asemenea, ANSP recomandă vaccinarea lucrătorilor medicali, a studenților și elevilor colegiilor de medicină, a angajaților din instituțiile de asistență socială, precum și a persoanelor care exercită profesii ce presupun un risc crescut de infectare.

Potrivit specialiștilor, organismul dezvoltă, de regulă, protecție împotriva gripei în decurs de două-trei săptămâni de la vaccinare. Aceasta se menține între șase și 12 luni.

Din acest motiv, vaccinarea este recomandată în fiecare an. Virusurile gripale suferă modificări, iar compoziția vaccinurilor este actualizată în funcție de recomandările Organizației Mondiale a Sănătății.

Pentru a reduce riscul de infectare, ANSP recomandă și respectarea regulilor de igienă: spălarea regulată a mâinilor cu apă și săpun, acoperirea gurii și a nasului cu un șervețel în timpul tusei și strănutului, alimentația echilibrată, odihna suficientă și activitatea fizică regulată.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: