În incinta a două instituții de învățământ din Bălți – Liceul Teoretic „Bogdan Petriceicu Hașdeu” și Liceul Teoretic „Maxim Gorki” – au fost anunțate pe 17 ianuarie alerte cu bombă. Ambele s-au dovedit a fi false. Portalul nordinfo.md a scris că la Liceul Teoretic „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Bălți a
Într-o singură zi, pe 24 august curent, pe teritoriul Ucrainei (cu excepția orașului Lugansk, unde a fost declarată stare de alarmă din 4 aprilie) au sunat 189 alerte antiaeriene, scrie Unian. Cele mai multe alarme au fost declanșate în regiunile Poltava și Kirovograd – 12. Alarma a sunat de 11
Scopul alertelor false cu bombă este de a crea panică, de a induce frică în societate și de a testa capacitățile instituțiilor statului. O spune ministrul de interne, Ana Revenco, potrivit căreia în scurt timp Consiliului Suprem de Securitate (CSS) îi va fi propus un nou model de intervenție în
Directorul Serviciului de Informații și Securitate (SIS) Alexandru Musteață susține că în spatele alertelor false cu bombă se află un grup mare de persoane. Aceștia, potrivit oficialului, sunt atât pe teritoriul Moldovei, cât și în afară. Autoritățile moldovenești au făcut solicitări pentru a obține informații despre persoanele care nu se
Premierul Natalia Gavrilița a spus că alertele cu bombă vin din Federația Rusă și Belarus. Totuși, oficialul a menționat că nu se cunoaște dacă cei care stau în spatele alarmelor false se regăsesc în aceste țări pentru că „aceste date pot fi manipulate”. În cadrul emisiunii „Ediţie specială” de la
Autorii alertelor false cu bombe ar putea fi sancționați mai dur. Ministerul Afacerilor Interne a prezentat pe 14 iulie o inițiativă de modificare a Codului penal. Aceasta vine în urma zecilor de alarme false cu bombă făcute de la începutul anului, la telefon sau prin e-mail, care au panicat populația
Inspectoratul General al Poliției din Moldova a anunțat că a primit peste 50 de amenințări cu bombă care ar viza instituții publice. Toate acestea au fost false. Informația a fost confirmată pentru NM. Deocamdată, oamenii legii nu cunosc dacă toate mesajele au fost transmise de una și aceeași persoană sau
Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene a publicat date actualizate ce țin de alertele de călătorie în alte țări pentru cetățenii Republicii Moldova. Astfel, intrarea pe teritoriul României, prin punctele de trecere a frontierei de stat, a cetățenilor Republicii Moldova se interzice. Excepție fac membrii de familie ai cetățenilor români,
Din cauza pandemiei de COVID-19, majoritatea statelor din Uniunea Europeană, dar nu numai, au impus restricții pentru cetățenii altor țări. Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene din Republica Moldova a publicat pe 18 iunie o sinteză a condiționalităților impuse. Doar două state nu au interdicții pentru străini: Belarus și Albania.