Dmitri Voloșin nu va mai publica imagini din timpul călătoriei pe care o face, pe jos, spre Ucraina
Full Article 2 minutes read

Dmitri Voloșin nu va mai publica imagini din timpul călătoriei pe care o face, pe jos, spre Ucraina

Fondatorul companiei „Simpals”, Dmitri Voloșin, care și-a propus să ajungă, pe jos și desculț, alături de fiul său, Mihail, din Chișinău până în Ucraina, nu va mai publica fotografii din călătoria sa. Anunțul a fost făcut pe 9 august, la patru zile de la debutul aventurii. Acesta a precizat că fiul său i-a atras atenția că preferă să petreacă timpul fără să fie filmat.

Astăzi vreau să vă povestesc o singură întâmplare. Mergeam cu Mișa desculț prin pietre, am obosit. Eu scot telefonul, filmez cum mergem, îl rog să se apropie ca să intre în imagine. S-a oprit, m-a privit insistent și mi-a spus: 

– Am senzația că filmezi ca să îți crești popularitatea pe rețelele sociale. Și nu îmi place asta. 

– Fiule, noi arătăm prin exemplul nostru cum poți petrece timpul cu copiii fără bani și călătorii în alte țări, le arătăm cum din băieței creștem bărbați…

– Tata, ai plecat în excursie pentru mine?

Am închis camera în tăcere, l-am îmbrățișat și am plecat mai departe. Cu alte cuvinte, voi respecta opinia fiului meu, voi opri transmisiunea aventurii noastre din acest an. Și încă o lecție: copilul tău nu este o jucărie, iar părerea lui trebuie respectatĂ”, a povestit Voloșin.

Antreprenorul a adresat un mesaj din numele său și al fiului său pentru toate persoanele care i-au susținut și ajutat în această călătorie.

***

Amintim că cei doi au pornit la drum, pe 5 august, din Chișinău. Ei și-au propus să ajungă în satul Alexeevca din Ucraina, pe jos, desculți și doar cu 100 de lei. Pe parcursul drumului, aceștia planifică să își petreacă nopțile acasă la oamenii pe care îi vor întâlni pe drum.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: