Facebook/Igor Dodon

DOC Conducerea ANI se disociază de decizia inspectorului care a ajuns la concluzia că Dodon NU a încălcat regimul juridic al incompatibilităților

Inspectorul superior al Autorității Naționale de Integritate (ANI) Ion Nicolaev a ajuns la concluzia că Igor Dodon nu a încălcat regimul juridic al incompatibilităților atunci când, pe durata mandatului de președinte al țării, a deținut și funcția de președinte al Federației de Șah. Actul de constatare a fost publicat pe 10 decembrie. Ulterior, ANI a publicat precizări despre acest dosar. Într-un comunicat de presă, conducerea instituției menționează că își rezervă dreptul de a se disocia deocamdată de decizia inspectorului de integritate în vederea efectuării unei analize mai ample.

Inspectorul de integritate a menționat în actul de constatare că Igor Dodon nu a fost în niciun fel remunerat în calitate de președinte al Federației de Șah. Prin urmare, Ion Nicolaev a ajuns la concluzia că nu a fost încălcat regimul juridic de incompatibilitate.

Ulterior, ANI a publicat o declarație, în care se subliniază că actele de constatare sunt emise de inspectorii de integritate, care sunt independenți și duc răspundere juridică personală pentru deciziile luate. Mai mult, ANI face trimitere la decizia, care a statuat că incompatibilitatea reprezintă, de esență, o situație în care una și aceeași persoană exercită o funcție publică în paralel cu o alta ori cînd aceasta deține o calitate sau exercită o activitate în condițiile în care legea interzice acest lucru.

„Astfel, Curtea reține că incompatibilitatea, ca stare de fapt, nu este condiționată de caracterul oneros sau gratuit al activităților considerate a fi incompatibile. În baza acestor exemple, ANI își rezervă dreptul de a se disocia deocamdată de decizia inspectorului de integritate pe aceste două cazuri în vederea efectuării unei analize mai ample în cadrul unei cercetări interne dacă inspectorul de integritate s-a condus de practica ANI și de toate procedurile și spețele similare, care au existat pe regimul incompatibilităților de funcție”, se arată în declarație.

Cel de al doilea caz menționat de ANI este cel al deputatului PAS Lilian Carp. Mai exact, conform unei sesizări, Carp a deținut concomitent cu funcția de deputat și funcția de președinte a „Federației de Polo pe Apă”.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

(VIDEO) 13 ani de pușcărie pentru Tauber/ Deputații, mulțumiți de ei/ Salariu de €1.000 „este o realitate”

Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!
Subiectele ediției:
— Exerciții de combatere a atacurilor cibernetice, desfășurate la Chișinău
— Avocații din Moldova intră în grevă
— Explicația lui Radu Marian despre salariul mediu din capitală
— Danemarca oferă 7 mln de euro penru apărarea Moldovei
— Pompierii moldoveni merg în Grecia pentru a lupta cu flăcările
— Iunie 2025, cea mai sângeroasă lună a războiului din Ucraina
— Cazacii ruși cer sprijin pentru Tiraspol. Reacția Chișinăului
— Procurorii cer condamnarea Marinei Tauber la 13 ani de închisoare
— Volieră panoramică pentru lei și surprize tropicale la Zoo
— Percheziții la adiministrația publică locală din Taraclia
— Carp: deputații fugari Nesterovschi și Lozovan au părăsit Moldova
— Comisia Europeană, despre interdicția Schengen aplicată lui Ceban
— Sunau în numele băncii și furau banii de pe conturi
— Viitorii deputați, îndemnați să mențină cursul european al țării
— Dodon, Vlah și Tarlev, din nou în Rusia
— Final de mandat: deputații evită să-și dea note, preferă verdictul cetățenilor
Abonați-vă la NewsMaker – cele mai actuale știri fără cenzură.
Nu uitați să apăsați pe clopoțel pentru a nu rata noile ediții: zilnic, la 15:00 și 19:00, de luni până vineri.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: