gov.md

DOC Fără facilități la importul mașinilor pentru moldovenii care revin din diaspora. Guvernul a avizat negativ proiectul

Guvernul a avizat negativ inițiativa legislativă elaborată în luna august de un grup de deputați ai Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS), printre care și ex-parlamentarul Igor Dodon. Proiectul prevedea acordarea posibilității cetățenilor Republicii Moldova, inclusiv cetățenilor care își schimbă domiciliul sau reședința dintr-o țară străină în Republica Moldova, de a introduce pe teritoriul vamal al Republicii Moldova bunuri de uz personal, inclusiv un mijloc de transport per familie clasificat la poziția tarifară 8703. O propunere asemănătoare a fost lansată în luna iunie 2021 și de președinta țării Maia Sandu.

Pe 4 august 2021, deputații de atunci ai fracțiunii BCS Petru Burduja, Radu Mudreac, Corneliu Furculiță, Adela Răileanu, Tatiana Cunețchi și Igor Dodon au înregistrat o inițiativă legislativă, care prevedea modificarea Codului Vamal. Mai exact, acesta urma să fie completat cu un alineat care să prevadă că „cetățenii Republicii Moldova beneficiază de o scutire unică pentru a introduce pe teritoriul vamal al Republicii Moldova bunuri de uz personal, inclusiv un mijloc de transport auto per familie (sau per persoană, în cazul celor necăsătorite) prevăzut la poziția tarifară 8703”.

Proiectul mai prevedea ca scutirea să se facă dacă mijlocul de transport auto s-a aflat la evidență permanentă în alt stat și dacă capacitatea cilindrică a motorului nu depășește 2000 cm. În cazul unui motor cu o capacitate mai mare,  persoana fizică ar fi urmat să achite 50% din drepturile de import. Totodată, beneficiarii facilităților fiscale și vamale nu ar fi avut dreptul să vândă, doneze, pună în gaj, transmite în arendă, locuțiune, etc bunul respectiv pe o durată de cel puțin 2 ani.

În ședința din 12 ianuarie a Guvernului, proiectul de lege a primit aviz negativ din partea Guvernului.

Menționăm că potrivit art. 58 alin. (1) din Constituția Republicii Moldova, cetăţenii au obligaţia să contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice. Totodată, în urma efectuării calculelor întru estimarea impactului asupra bugetului public național constatăm că în urma susținerii inițiativei respective, potențialul impact maxim asupra bugetului public național ar constitui estimativ 1006,1 mln. lei anual. Astfel, susținerea inițiativei date va avea ca efect diminuarea încasărilor la buget, iar o eventuală acceptare și implementare a acesteia ar determina necesitatea replanificării veniturilor și cheltuielilor bugetare”, au argumentat miniștrii avizul negativ.

Totuși, un proiect de lege care prevede scutiri de taxe pentru cetățenii țării care au locuit în afara țării cel puțin trei ani și vor să se mute, înapoi, în Moldova, a fost elaborat, în luna iunie 2021, și de Președinție. Șefa statului spunea atunci că mulți moldoveni au semnalat faptul că taxele mari pentru bunurile pe care le-au acumulat lucrând peste hotare și pe care doresc să le aducă cu ei constituie un impediment în calea revenirii în țară.

„Am pregătit un proiect de lege care prevede scutirea de plata mai multor taxe pentru bunurile de uz personal introduse în Moldova de către concetățenii noștri din diasporă, care au hotărât să se stabilească cu traiul acasă. Proiectul de lege prevede că persoanele care au locuit peste hotare cel puțin trei ani pot introduce în Republica Moldova, la revenire, cu anumite scutiri, bunuri personale, obiecte de uz casnic, mobilă, echipamente, câte o unitate de transport auto per familie. Bunurile trebuie să fie în proprietate personală de cel puțin un an”, a explicat Maia Sandu în iunie 2021.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

mediu.gov.md

Pe malul râului Tigheci prinde viață o nouă pădure: au fost plantați puieți pe 9 hectare

Pe malul râului Tigheci, în comuna Cania, au fost plantate 9 hectare de puieți în această primăvară. Anunțul a fost făcut într-un comunicat de Ministerul Mediului.

Potrivit instituției, puieții cresc sănătoși și au atins o rată de prindere de peste 80%.

Noua pădure aduce beneficii atât pentru mediu cât și pentru comunitate: aer mai curat, sol protejat și consolidarea malurilor râului Tigheci, reducând riscul de eroziune și contribuind la protejarea resurselor de apă”, a menționat Ministerul Mediului.

Pentru a proteja noua pădure de eventuale incendii de vegetație, în jurul terenului împădurit, silvicultorii au amenajat fâșii mineralizate – zone de sol curățate complet de vegetație și bine prelucrate. „Aceste zone vor servi ca o barieră de protecție, împiedicând focul să se extindă spre puieți în cazul izbucnirii unui incendiu în apropiere”, a precizat ministerul.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: