Andrei Mardari / NewsMaker

(DOC) Guvernul revine la auditul datoriei față de Gazprom. Compania va fi selectată prin negocieri directe

Comisia pentru Situații Excepționale (CSE) a autorizat Agenția Proprietății Publice (APP) să achiziționeze servicii de audit independent a datoriei acumultate de Moldovagaz față de Gazprom fără un anunț prealabil de participare. Prevederea se conține în decizia din 13 iulie.

Potrivit documentului, măsura este „strict necesară”.

„Se deleagă Agenția Proprietății Publice să achiziționeze servicii de audit independent al datoriei SA „Moldovagaz” față de SA „Gazprom” și SRL „Factoring Finance” pentru gazele livrate consumatorilor de pe partea dreaptă a Nistrului, prin utilizarea procedurii de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare”, se arată în decizie.

În cadrul negocierilor dintre „Moldovagaz” și „Gazprom” s-a constatat că „Moldovagaz” a acumulat o datorie istorică – peste 700 milioane de dolari. „Gazprom” i-a cerut Chișinăului să recunoască această datorie ca fiind a Moldovei și s-o ramburseze în regim de urgență. Autoritățile moldovenești au declarat că vor recunoaște datoria doar dacă va fi confirmată de un audit independent.

Pe 29 decembrie 2021, Guvernul a decis ca Agenția Proprietăți Publice să realizeze un audit asupra datoriei S.A. Moldovagaz față de concernul rus Gazprom și Factoring Finance pentru gazele livrate consumatorilor de pe malul drept al Nistrului.  Agenția, în calitate de autoritate contractantă, urma să  asigure, prin intermediul grupului de lucru creat, întregul proces de organizare și desfășurare a procedurii de achiziție publică a serviciului de audit.

Auditul urma să se încheie în data de 1 mai, însă acesta nici măcar nu a început. Potrivit premierului Natalia Gavrilița, s-a întâmplat din cauza că companiile internaționale au refuzat să se înscrie la licitație, din cauza războiului din regiune.

Societatea pe acțiuni Moldovagaz are trei acţionari principali: Gazprom – 50%, Agenția Proprietății Publice a Republicii Moldova – 35,33% și Comitetul de Administrare a Proprietății din regiunea transnistreană – 13,44%. Acțiunile părții transnistrene sunt gestionate tot de Gazprom, potrivit anticorupție.md.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Donald Trump

Linia electrică Strășeni–Gutinaș, care va lega Moldova de România, va purta numele lui Trump

Viitoarea linie electrică de înaltă tensiune Strășeni–Gutinaș, care va conecta Republica Moldova și România, va purta denumirea „Trump Liberty Line”, după numele președintelui SUA, Donald Trump. Ambasada SUA la Chișinău a anunțat pe 5 octombrie lansarea grupului de lucru pentru realizarea proiectului.

„Susținut de o investiție de 130 de milioane de dolari din partea guvernului SUA, acest proiect va consolida securitatea și independența energetică a Republicii Moldova, va extinde oportunitățile pentru companiile și tehnologiile americane în mai multe sectoare și va aprofunda parteneriatul economic dintre SUA și Republica Moldova”, a anunțat Ambasada SUA la Chișinău.

Solicitat de Reuters, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dumitru Ciorici, a declarat că Executivul susține inițiativele care aduc beneficii cetățenilor. „Guvernul Republicii Moldova susține inițiativele care aduc beneficii cetățenilor Republicii Moldova, în special pe cele care asigură securitatea țării și infrastructura energetică”, a precizat Ciorici.

Reamintim că, pe 17 septembrie – cu doar zece zile înainte de alegerile parlamentare – premierul de atunci, Dorin Recean, anunța că Republica Moldova va construi o nouă linie electrică de înaltă tensiune, pe segmentul Strășeni – Gutinaș. Guvernul Statelor Unite a alocat în acest scop 130 de milioane de dolari, investiția fiind calificată drept una strategică pentru modernizarea infrastructurii energetice a Republicii Moldova.

Linia va avea o lungime de aproximativ 190 de kilometri și va conecta direct Republica Moldova la România și la rețeaua energetică europeană. Prin acest proiect, autoritățile de la Chișinău își propun să elimine riscurile de „șantaj energetic” și să asigure securitatea și continuitatea livrărilor de energie electrică.

În prezent, trei conexiuni de înaltă tensiune se află în diferite etape de realizare în Republica Moldova. Este vorba despre linia Chișinău – Vulcănești, darea în exploatare a căreia a fost amânată de mai multe ori, timp de un an; linia Bălți – Suceava, care se află în etapa de proiectare; și linia Strășeni – Gutinaș.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: