Colaj NM

DOC Membrii CSM Dorel Musteață și Victor Micu, în vizorul ANI. Au votat pentru a-și atribui grade de calificare

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a inițiat două proceduri de control pe regimul juridic al conflictelor de interese în privința a doi membri ai Consiliului Superior al Magistraturii. Este vorba despre președintele interimar al CSM, Dorel Musteață și membrul CSM Victor Micu.

Investigațiile au fost pornite în baza unei autosesizări, după ce o televiziune a difuzat imagini din una dintre ședințele Consiliului, în cadrul căreia cei doi membri ar fi participat la o procedură de vot în care erau vizați. Mai exact, este vorba despre ședința din 29 noiembrie 2021, când s-a votat atribuirea unor grade de calificare unor judecători. Cei doi membri ai CSM au votat „pentru” inclusiv în privința propriei persoane.

Astfel, inspectorii de integritate vor verifica și vor stabili dacă acțiunile celor doi subiecți ai declarării reprezintă sau nu o încălcare a acestui regim juridic.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

mediu.gov.md

Pe malul râului Tigheci prinde viață o nouă pădure: au fost plantați puieți pe 9 hectare

Pe malul râului Tigheci, în comuna Cania, au fost plantate 9 hectare de puieți în această primăvară. Anunțul a fost făcut într-un comunicat de Ministerul Mediului.

Potrivit instituției, puieții cresc sănătoși și au atins o rată de prindere de peste 80%.

Noua pădure aduce beneficii atât pentru mediu cât și pentru comunitate: aer mai curat, sol protejat și consolidarea malurilor râului Tigheci, reducând riscul de eroziune și contribuind la protejarea resurselor de apă”, a menționat Ministerul Mediului.

Pentru a proteja noua pădure de eventuale incendii de vegetație, în jurul terenului împădurit, silvicultorii au amenajat fâșii mineralizate – zone de sol curățate complet de vegetație și bine prelucrate. „Aceste zone vor servi ca o barieră de protecție, împiedicând focul să se extindă spre puieți în cazul izbucnirii unui incendiu în apropiere”, a precizat ministerul.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: