eurasia. expert

DOC Moldova renunță la încă 3 acorduri cu CSI. Acestea vizează educația, micul antreprenoriat și trupele de grăniceri

Guvernul de la Chișinău va aproba denunțarea a încă trei acorduri cu Comunitatea Statelor Independente (CSI). Decizii în acest sens vor fi luate pe 12 iulie, în cadrul ședinței cabinetului de miniștri. 

Un acord care va fi denunțat ține de „furnizarea privilegiată către Trupele de Grăniceri ale statelor-membre ale Comunității a tehnicii speciale și a altor mijloace materiale necesare Trupelor de Grăniceri, încheiat la Moscova, la 9 septembrie 1994”.

„Tratatul vizat reflectă realitățile și particularitățile perioadei în care a fost încheiat și are menirea să stabilească mecanisme de interacțiune comună a statelor membre CSI în raport cu asigurarea securității frontierelor comunității. Dat fiind faptul că frontiera de stat a Republicii Moldova nu se învecinează cu frontierele statelor membre a CSI, participarea organelor competente ale Republicii Moldova în cadrul activităților desfășurate sub egida CSI în domeniul asigurării securității frontierei are un caracter limitat. Partea moldovenească a participat numai la măsuri culturale, sportive și dedicate veteranilor, cooperarea fiind realizată doar în domeniul umanitar”, au motivat autoritățile denunțarea acordului.

Totodată, Guvernul va aproba și prezenta Parlamentului Republicii Moldova spre examinare proiectul de lege pentru denunțarea Acordului cu privire la susținerea și dezvoltarea micului antreprenoriat în statele membre ale CSI, semnat la Moscova, la 17 ianuarie 1997.

„În contextul obținerii de către Republica Moldova a statutului de țară candidat pentru aderare la Uniunea Europeană și Programului de Asociere dintre Uniunea Europeană și Republica Moldova 2021-2027, în vederea realizării angajamentelor internaționale asumate de Republica Moldova, și anume, de a menține și armoniza cadrul normativ național cu legislația UE, menționăm că Acordul conține prevederi care ar putea fi considerate impedimente în procesul sus – indicat”, au justificat autoritățile suspendarea tratatului.

Guvernul urmează să aprobe și proiectul de lege pentru denunțarea Acordului de colaborare pentru formarea spațiului unic (comun) educațional în cadrul Comunității Statelor Independente, semnat la Moscova la 17 ianuarie 1997.

„Urmare definirii integrării europene drept prioritate în politica externă a Republicii Moldova și concentrării eforturilor și resurselor pentru realizarea obiectivelor de integrare europeană, în special după obținerea de către R. Moldova a statutului de țară, candidată la UE, participarea în aranjamentele/proiectele CSI devine irelevantă, neaducând plus valoare politicilor naționale în domeniul educației. În plus, în ultimul deceniu, Ministerul Educației și Cercetării, pe dimensiunile de competență, nu a fost implicat în realizarea prevederilor Acordului”, se arată în declarația autorităților.

Președintele Parlamentului Igor Grosu a anunțat pe 15 mai 2023 că a luat decizia de a iniția procedura de retragere a Republicii Moldova din Adunarea interparlamentară a CSI. Potrivit speakerului, retragerea Moldovei din CSI este un prim pas, urmând a fi evaluați și alți pași în acest sens: „CSI este o organizație creată de Rusia. (…) Noi nu mai putem sta la o masă de discuție cu un stat agresor”, a conchis Grosu.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

obozrevatel.com

Fiica lui Putin a deschis un laborator pentru studierea longevității: știința îl va putea „păcăli pe Dumnezeu”

Maria Voronțova, fiica președintelui rus Vladimir Putin, a deschis un laborator pentru studierea longevității la Școala de Management „Skolkovo” din Moscova, scrie The Moscow Times, cu referire la „Vedomosti”. În cadrul unui forum organizat cu această ocazie, Voronțova a vorbit despre posibilitatea de a depăși limitele naturale ale vieții, pe care a descris-o drept o încercare de „a-l păcăli pe Dumnezeu sau natura”.

Laboratorul va studia influența creșterii duratei vieții asupra politicilor de stat, economiei și pieței muncii. Voronțova, care conduce Institutul de Cercetare și Educație Medicală al Universității de Stat din Moscova, consideră că longevitatea trebuie împărțită în două etape.

În prima, omul trebuie să atingă „potențialul de 85–90 de ani stabilit de natură”. Pentru aceasta, spune ea, este necesară formarea obiceiului de a avea grijă de sănătate încă din copilărie, o alimentație corectă și controale medicale regulate.

A doua etapă presupune o încercare de „a-l păcăli pe Dumnezeu sau natura” și de a depăși limitele potențialului natural al omului.

Voronțova a recunoscut că progresele științifice în acest domeniu sunt deocamdată modeste. În opinia sa, unul dintre obstacolele în calea longevității este faptul că îmbătrânirea nu este considerată o boală. Drept urmare, dezvoltarea medicamentelor pentru combaterea acesteia este îngreunată, deoarece procesul necesită un diagnostic clar și studii clinice.

Totodată, Voronțova și-a exprimat convingerea că „frica de moarte comună tuturor oamenilor” va determina sistemul de sănătate să abordeze problema îmbătrânirii în următorii 10–20 de ani.

În Rusia se lucrează deja la un „vaccin împotriva îmbătrânirii” – un preparat care ar urma să blocheze o genă asociată modificărilor celulare provocate de înaintarea în vârstă, potrivit viceministrului Științei și Învățământului Superior, Denis Sekirinski. Preparatul este dezvoltat de Institutul de Biologie a Îmbătrânirii și Medicină.

Vicepremiera Tatiana Golikova a promis că producția unui astfel de medicament va începe în perioada 2028–2030. Cercetările fac parte din proiectul național „Noi tehnologii pentru protejarea sănătății”, lansat în 2025, la cererea lui Putin.

Tot la cererea lui Putin, în 2025 a fost lansat proiectul național „O viață lungă și activă”. Pentru cele două programe sunt prevăzute cheltuieli totale de peste două trilioane de ruble. Liderul de la Kremlin a cerut creșterea speranței medii de viață în Rusia de la nivelul actual de 74,2 ani la 78 de ani până în 2030 și la 81 de ani până în 2036.

Putin are 74 de ani, iar majoritatea înalților oficiali ruși au vârste apropiate. În comparație, speranța medie de viață a bărbaților din Rusia este de 68 de ani.

Potrivit presei, liderul rus este interesat de multă vreme de metodele de întinerire a organismului. În septembrie 2025, în timpul unei vizite la Beijing, a discutat cu președintele chinez Xi Jinping despre posibilitatea de a atinge nemurirea prin tehnologii moderne și transplanturi de organe. Xi l-a asigurat atunci că „șansa de a trăi până la 150 de ani există deja în acest secol”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: