Andrei Mardari / NewsMaker

(DOC) Veți putea cere ajutor pentru perioada rece a anului chiar dacă aveți venituri mai mari. Dar cererile vor fi examinate de două ori mai mult

Numărul familiilor defavorizate care vor beneficia de ajutor pentru perioada rece a anului ar putea crește. Cabinetul de miniștri intenționează să majoreze pragul de trecere pe venit la evaluarea dreptului pentru ajutor. În același timp, procesul de luare a deciziei privind acordarea sau neacordarea dreptului la ajutor social și/sau ajutor pentru perioada rece a anului ar putea dura mai mult: guvernul intenționează să îl extindă de la 20 de zile la 40 de zile lucrătoare.

Prevederile sunt incluse într-un proiect de act normativ, elaborat de către Ministerul Muncii și Protecției Sociale, care urmează a fi examinat în ședința Guvernului din 18 ianuarie.

Inițiativa prevede extinderea termenului de luare a deciziei privind acordarea sau neacordarea dreptului la ajutor social și/sau ajutor pentru perioada rece a anului cu 20 de zile lucrătoare (de la 20 de zile lucrătoare până la 40 de zile lucrătoare) pentru solicitările de acordare a ajutorului social depuse în perioada 1 decembrie 2022 – 31 martie 2023. Ministerul Muncii argumentează decizia prin faptul că a crescut volumul de lucru pentru colaboratorii sistemului de asistență socială.

În același timp, se propune majorarea multiplicatorului pentru venitul lunar minim garantat, utilizat la stabilirea dreptului la ajutor pentru perioada rece a anului de la 2,2 actual la 2,6, astfel fiind majorat pragul de trecere pe venit la evaluarea dreptului pentru ajutor pentru perioada rece a anului pentru familiile defavorizate, după cum urmează: (VLMG pentru APRA actual =1363 * 2,2= 2998,6 lei; VLMG pentru APRA propus = 1363 * 2,6 = 3543,8 lei)

– la adulți, de la 2998,6 lei (=1363 * 2,2) până la 3543,8 lei (= 1363 lei * 2,6) – cu 545,2 lei.
– la copii, de la 3119,6 lei (= 1418 lei * 2,2) până la 3686,8 lei (= 1418 lei * 2,6) – cu 567,2 lei.

De menționat că în sezonul rece a anului 1 noiembrie 2021 – 31 martie 2022 venitul lunar minim garantat (VLMG), utilizat la evaluarea dreptului la ajutor pentru perioada rece a anului (APRA) a constituit 3109,6 lei (=1196 lei (VLMG pentru ajutor social) * 2,6).

Proiectul dat are drept scop sporirea protecției sociale a familiilor defavorizate prin acoperirea cu Programul de ajutor social a unui număr mai mare a acestor familii în sezonul rece a anului 1 noiembrie 2022 – 31 martie 2023, în contextul majorării tarifelor la utilități (energie electrică, gaze, lemne, cărbune), precum și în scopul asigurării continuității a măsurilor întreprinse în acest sens de către Comisia pentru situații excepționale (CSE) a Republicii Moldova”, se arată în nota informativă a documentului.

Numărul mediu al familiilor defavorizate care au beneficiat de ajutor pentru perioada rece a anului în perioada noiembrie 2021 – martie 2022 a constituit cca 221 mii.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

screenshot

Funcționar din Primăria Durlești, reținut după ce a provocat un accident: se afla în stare de ebrietate (VIDEO)

Un funcționar din cadrul Primăriei Durlești a fost reținut în seara zilei de 21 august, după ce a provocat un accident rutier în localitate, în timp ce se afla în stare de ebrietate. Bărbatul deține o funcție de demnitate publică în cadrul primăriei din aceiași localitate. Informațiile au fost confirmate de Inspectoratul General de Poliție (IGP).

Conform IGP, preliminar, un automobil de marca Audi, condus de un bărbat în vârstă de 26 de ani, a tamponat o Toyota parcată.

Șoferul a fost testat alcoolscopic, iar rezultatul a indicat o concentrație de 1,15 mg/l alcool în aerul expirat.

Polițiștii au stabilit că bărbatul deține o funcție publică în cadrul Primăriei Durlești. Totodată, cu o zi înainte de producerea accidentului, acesta a fost documentat de polițiștii din Chișinău pentru consum de băuturi alcoolice în loc public, însoțit de manifestări huliganice.

Automobilul Audi a fost ridicat și transportat la parcarea specială, iar șoferul a fost reținut.

Oamenii legii continuă investigațiile pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului.

Conform informațiilor din spațiul public, șoferul vizat ar fi Tudor Bucșan, consilier independent din Durlești. Acesta a fost surprins consumând whisky la ședința Consiliului Local din 21 august.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: