DOC Primarul municipiului Hâncești ar fi încălcat regimul juridic al conflictelor de interese. Riscă să fie demis

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a emis act de constatare în privința primarului municipiului Hâncești, Alexandru Botnari, care ar fi încălcat regimul juridic al conflictelor de interese prin încheierea unui contract de arendă cu fiul său.

Potrivit materialelor probatorii din dosar, în ianuarie 2018, alesul local, aflându-se în calitate de primar, ar fi încheiat un contract de arendă a unui teren destinat zonei de agrement și amplasat în intravilanul municipiului Hâncești, care ar fi fost adjudecat de fiul său în rezultatul unei licitații.

Contractul a fost semnat pentru un termen de 25 de ani, în rezultatul căruia fiul ar urma să achite arenda 10% anual din prețul inițial al terenului de 79400 de lei.

În rezultatul acestei acțiuni, inspectorul de integritate a stabilit că, primarul a admis un conflict de interese, încălcând Legea 133 privind declararea averii și intereselor personale prin faptul că nu a informat ANI, în scris, în termen de 3 zile și nici nu a soluționat conflictul real în care s-a afla.

Dacă actul emis de ANI va rămâne definitiv, inspectorul de integritate va sesiza autoritatea competentă pentru demiterea primarului din funcție și va solicita instanței de judecată anularea acestui contract de arendă.

Primarul riscă să nu mai dețină o funcție publică sau de demnitate publică și mandatul de primar, pentru o perioadă de 3 ani. Acesta ar putea fi inclus și în Registrul Interdicțiilor al ANI.

Menționăm că actul de constatare poate fi contestat în instanța de contencios administrativ.

 

Alexandru Botnari by Maxim Stratan on Scribd

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Colaj NewsMaker

Trubca și Cojuhari din PAS neagă afaceri comune, dar recunosc o tranzacție: un teren în Trușeni de 30 de ari

Fostul șef al Agenției Proprietății Publice, Roman Cojuhari, nu are afaceri comune cu deputatul PAS Alexandr Trubca și nici nu este implicat în proiectul imobiliar al parlamentarului din comuna Trușeni, care a ajuns recent în atenția publică. Totuși, QNA-Consulting SRL, compania lui Trubca care construiește blocul de apartamente, și firma lui Cojuhari au în comun o tranzacție imobiliară. Cele două firme au cumpărat un teren în aceiași localitate. Informațiile au fost confirmate de Alexandr Trubca și Roman Cojuhari pentru NewsMaker, după ce în spațiul public a apărut informația că anume ex-directorul APP ar fi partenerul de afaceri al deputatului PAS.

Roman Cojuhari a declarat că nu este partener de afaceri cu Alexandr Trubca și nu este implicat în proiectul imobiliar de la Trușeni al deputatului. „Nu am absolut nimic cu acel proiect”, a spus el.

Cu toate acestea, Cojuhari a recunoscut că firma pe care o deține are tangențe cu cea a deputatului, dar a spus că nu cunoaște mai multe detalii întrucât firma este administrată de fratele său. Potrivit declarației sale de avere și interese personale pentru 2025, Roman Cojuhari este proprietarul RV ProInvest, care se specializează în intermediere imobiliară și publicitate.

La rândul său, Alexandr Trubca a confirmat că nu are afaceri cu Cojuhari.

El a precizat că firmele lor doar au făcut o achiziție comună.

Eu din apartamentele sau din bunurile viitoare pe care le dețin prin proiectul imobiliar de Trușeni am înstrăinat trei din ele și am achiziționat un alt teren, în care am o doime și o altă doime o are compania a cărui proprietar, din câte știu, este domnul Cojuhari. (…) E o tranzacție standard, trecută prin sistemul bancar, cu bani transferați, tot oficial. Și banii pe care eu i-am investit provin din proiectul despre care am vorbit astăzi”, a declarat deputatul.

El a precizat că terenul pe care l-au achiziționat cele două companii se află în Trușeni și are o suprafață de 30 de ari. Potrivit lui, QNA-Consulting SRL a achitat pentru partea sa circa 1,8 milioane de lei.

Parlamentarul a mai spus că nu urmează să fie dezvoltat niciun proiect imobiliar pe acel teren. „Nu cred că avem acum capacitate financiară. A fost cumpărat doar ca investiție, atât. Nu e vorba despre proiect imobiliar”, a menționat acesta.

Amintim că afacerea imobiliară a deputatului Alexandr Trubca a ajuns în atenția publică după ce deputatul a venit cu mai multe detalii despre aceasta, înaintea ca o investigație jurnalistică care o vizează să fie publicată. Este vorba despre QNA-Consulting SRL, fondată în octombrie 2024, pentru a dezvolta proiectul imobiliar din Trușeni. Pe 8 iulie, Trubca a susținut o conferință de presă în care a declarat că susține că toate acțiunile sale au fost legale și spune că este gata să prezinte documentele care îi confirmă declarațiile.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: