stiripozitive.eu

DOC Șefa statului i-a conferit post-mortem „Ordinul de Onoare” regretatului Valeriu Turea

Fostul șef al Biroului pentru Relații cu Diaspora și ambasador al Republicii Moldova, Valeriu Turea, a fost decorat post-mortem cu Ordinul de Onoare. Un decret în acest sens a fost semnat de președinta țării Maia Sandu, pe 19 august.

„În semn de omagiu și recunoștință pentru înalte calități profesionale, muncă îndelungată și prodigioasă în organele administrației publice, activitate diplomatică intensă și contribuție substanțială la realizarea politicii externe a Republicii Moldova, precum și pentru consolidarea relațiilor cu diaspora, prin promovarea politicilor din domeniu și a intereselor țării noastre, regretatului Valeriu Turea i se conferă post-mortem „Ordinul de Onoare”, potrivit Decretului semnat de șefa statului.

Șeful Biroului relații cu diaspora, fostul ambasador al Moldovei în Portugalia, Valeriu Turea, a murit pe 9 decembrie 2020 la vârsta de 69 de ani. .

El s-a născut în regiunea Cernăuți din Ucraina. Din 2010 până în 2015 a ocupat funcția de Ambasador al Moldovei în Portugalia, iar din 2015 până în 2016 – Director General al Biroului Relații cu Diaspora. În 2019 a revenit la acest post. A lucrat și la ambasadele Moldovei din Polonia și România. În plus, Turea a fost jurnalist, scriitor și fotograf.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Igor Grosu/Facebook

Roaming gratis pentru Moldova, din 2026. Anunțul făcut de Ursula von der Leyen la Chișinău

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat că tarifele de roaming între Republica Moldova și statele-membre UE vor fi eliminate, începând cu 1 ianuarie 2026. Anunțul a fost făcut pe 4 iulie în cadrul unei conferințe de presă cu președinta Maia Sandu și președintele Consiliului European, Antonio Costa, după primul summit Moldova-UE.

Noi vom elimina toate costurile de roaming. Din experiența noastră, în Uniunea Europeană, este o modalitate extraordinară de a conecta oamenii și business-urile”, a declarat Ursula von der Leyen.

Liberalizarea va avea loc la 1 ianuarie 2026.

Totodată, oficialii europeni au confirmat că Republica Moldova este pregătită să adere la programul „Roam like at Home”. Începând cu 1 ianuarie 2026, cetățenii moldoveni vor putea utiliza telefonia mobilă și internetul în UE fără taxe suplimentare.

***

Amintim că Summit-ul Republica Moldova – Uniunea Europeană a avut loc la Reședința de Stat din Chișinău.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: