facebook.com/dodon.igor

Dodon a discutat cu mitropolitul Vladimir despre organizarea serviciile religioase în perioada sărbătorilor de Paște

Șeful statului, Igor Dodon, a îndemnat enoriașii să stea în continuare acasă. Acesta a afirmat că „serviciile religioase urmează să fie transmise în direct de televiziunea și radioul de stat”.

„Am avut astăzi o întâlnire cu conducerea Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove. Împreună am încercat să identificăm cele mai potrivite soluții ca serviciile religioase din perioada sărbătorilor de Paște să ajungă la fiecare creștin. Am constatat că măsurile de distanțare care vin să ne protejeze sănătatea și viața în perioada de pandemie vor fi în vigoare și în timpul sărbătorilor, de aceea recomandăm enoriașilor să stea în continuare acasă”, a scris Dodon pe pagina sa de Facebook.

„Serviciile religioase urmează să fie transmise în direct de televiziunea și radioul de stat și fac apel pe această cale către televiziunile și stațiile de radio private să le difuzeze, astfel încât toți creștinii să le poată urmări”, a mai specificat Dodon.

Menționăm că anterior, Vadim Cheibaș, secretarul Mitropoliei Moldovei a declarat că anul acesta delegația moldovenească nu va merge la Ierusalim după focul haric din cauza pandemiei de coronavirus. În același timp, acesta a spus că slujbele de Paște vor fi organizate, dar nu se știe în ce format.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Trump amenință Rusia cu sancțiuni, dacă nu ajunge la un acord de pace în 50 de zile. Reacția UE

Statele Unite vor impune tarife secundare de până la 100% împotriva Rusiei și a partenerilor săi comerciali dacă, în termen de 50 de zile, nu va fi încheiat un acord de pace în Ucraina. Declarația a fost făcută de președintele american Donald Trump, în cadrul unei conferințe de presă susținute pe 14 iulie la Casa Albă, alături de secretarul general al NATO, Mark Rutte. În reacție, UE a declarat că termenul este „prea lung”.

„Sunt profund dezamăgit de Vladimir Putin. Mă așteptam ca acest conflict să fie încheiat deja de două luni. Avem conversații plăcute, dar după ele urmează atacuri cu rachete. Când se repetă de trei-patru ori, îți dai seama că aceste discuții nu mai au sens”, a declarat Trump, citat de The Moscow Times.

Liderul de la Casa Albă a explicat că sancțiunile de 100% pot fi aplicate fără aprobarea Congresului, dar a adăugat că susține inițiativa senatorului Lindsey Graham privind tarife și mai mari, de 500%, împotriva Moscovei — deși speră să nu fie nevoie de asemenea măsuri extreme.

În același timp, Trump a anunțat o nouă etapă de sprijin militar pentru Ucraina. Potrivit lui, Statele Unite și NATO au convenit ca 17 sisteme de apărare antiaeriană Patriot să fie livrate Kievului din stocurile aliaților europeni, urmând ca acestea să fie înlocuite ulterior cu echipamente noi. Primele livrări ar urma să aibă loc în următoarele zile.

Pe fundalul acestor declarații, șefa diplomației europene, Kaja Kallas, a criticat termenul de 50 de zile anunțat de Trump, considerându-l prea lung în condițiile în care „în fiecare zi sunt uciși civili nevinovați în Ucraina”. Totuși, oficialul UE a salutat tonul mai ferm adoptat recent de președintele american față de Kremlin: „Este un semnal pozitiv”, a punctat Kallas.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: