PAS protest la procuratura
Максим Андреев, NewsMaker

„Dodon este laș și se ascunde în spatele CEC-ului”. PAS anunță un protest și cere oprirea fraudării alegerilor

Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) a anunțat că va organiza un protest, miercuri, 23 septembrie, în fața clădirii Comisiei Electorale Centrale (CEC). Reprezentanții formațiunii cer stoparea tentativei de falsificare a alegerilor, care potrivit acestora, a pus-o la cale președintele Igor Dodon și apropiații săi din conducerea CEC.

Într-un anunț publicat pe Facebook, reprezentanții PAS îl acuză pe președintele Igor Dodon că ar utiliza CEC pentru a câștiga un nou mandat de președinte.

„Dodon știe că pierde alegerile, că oamenii nu-l vor vota. Dodon este laș, el nu poate lupta cinstit și se ascunde în spatele CEC-ului. Numeroase semnături pentru înregistrearea prealabilă în vederea deschiderii unor secții de vot în Rusia sunt false. PAS a cerut CEC să le verifice și anuleze semnăturile false”, susțin membrii PAS.

„De asemenea, CEC încearcă, în mod nejustificat, să blocheze finanțarea candidaților de către partide. Un alt risc de fraudare a alegerilor este transportarea organizată și contra bani a alegătorilor din regiunea transnistreană. Noi cerem respectarea dreptului la vot al tuturor oamenilor din țară și de peste hotare, indiferent că sunt din Vest sau din Est, cu condiția ca aceștia să fie oameni reali!”, se mai arată în declarația formațiunii.

Pe 7 septembrie, lidera PAS Maia Sandu a declarat că Igor Dodon este pregătit să folosească 2 milioane de euro pentru a falsifica alegerile prezidențiale.

De asemenea, PAS a anunțat că ar fi fost colectate semnături false ale unor persoane, pentru înregistrarea prealabilă în scopul votării pe teritoriul Rusiei. Deputatul Sergiu Litvinenco, pe 10 septembrie, a depus la Procuratura Generală o sesizare privind inițierea investigațiilor, în temeiul bănuielii de fals în acte publice și fals în declarații.

De cealaltă parte, președintele Igor Dodon susține că alegerile prezidențiale nu pot fi fraudate și că oponenții săi se victimizează când susțin de pe acum că scrutinul va fi falsificat. În cadrul ediției din 18 septembrie a platformei online „Președintele răspunde”, șeful statului a declarat că va chema oamenii la protest în cazul în care va trebui apărată „victoria președintelui Igor Dodon”.

Pe 21 septembrie, premierul Ion Chicu  a acuzat că „unii politicieni” atacă Comisia Electorală Centrală și lansează în spațiul public insinuări „neîntemeiate” privind fraudarea alegerilor. Șeful executivului a declarat că a anunțat deja unii ambasadori despre această situație și urmează să o aducă și la cunoștința observatorilor internaționali.

Amintim că alegerile prezidențiale sunt planificate pentru 1 noiembrie. În cadrul scrutinului și-au anunțat intenția de a candida 13 concurenți electorali, însă doar 3 au fost, deocamdată, înregistrați de CEC: Renato Usatîi, Andrei Năstase și Tudor Deliu.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

ntv.md

Controale inopinate la stații PECO din Moldova. Apel către șoferi: „Nu vă alimentați de la distribuitoarele sigilate sau marcate ca scoase din uz”

Un tip de sisteme de măsurare a cantității de produse petroliere și gaze lichefiate, utilizat la peste 150 de stații PECO din Moldova, nu mai are aprobare de model valabilă. Certificatul de aprobare a fost retras printr-o hotărâre judecătorească, menținută de Curtea de Apel Centru, informează Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor. Potrivit instituției, sistemele fără aprobare nu pot garanta consumatorului exactitatea cantității livrate. Inspectoratul a anunțat că, în prezent, efectuează controale inopinate și va interzice utilizarea sistemelor neconforme până la înlocuirea acestora. În context, consumatorii au fost îndemnați să aleagă stațiile care afișează „clar prețurile și produsele disponibile” și să evite „distribuitoarele blocate, sigilate sau marcate ca scoase din uz”.

Pe 15 noiembrie, Inspectoratul s-a adresat consumatorilor și operatorilor economici, vorbind despre „măsuri pentru protejarea consumatorilor și menținerea aprovizionării cu carburanți”. „Ținem să vă informăm despre o situație constatată în domeniul comercializării carburanților. În urma unor măsuri ample de investigație care au durat aproximativ un an, s-a constatat că un tip de sisteme de măsurare a cantității de produse petroliere și gaze lichefiate, utilizat la peste 150 de stații PECO din țară, nu mai dispune de aprobare de model valabilă. Certificatul de aprobare a fost retras la cererea Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor și al Institutului Național de Metrologie printr-o hotărâre judecătorească, menținută de Curtea de Apel Centru”, a comunicat instituția.

Potrivit Inspectoratului, „legea metrologiei nu permite utilizarea unor astfel de mijloace de măsurare la vânzarea directă către populație și nu oferă autorității posibilitatea de a tolera continuarea utilizării, anume cu scopul de a asigura un înalt nivel de protecție a intereselor publice, precum protecția consumatorului și un mediu concurențial echilibrat”. „Un sistem care nu are tip aprobat nu poate garanta consumatorului exactitatea cantității livrate, iar buletinele de verificare existente își pierd temeiul juridic”, a adăugat instituția.

Inspectoratul a anunțat că „la moment efectuează controale inopinate și va continua să o facă, acolo unde situația se confirmă va dispune interzicerea utilizării sistemelor neconforme până la înlocuirea lor cu mijloace care au aprobare de model și verificare metrologică valabile”. „Numărul stațiilor vizate este relativ mare, dar din motiv că sunt răspândite pe întreg teritoriul Republicii Moldova nu doar într-o anumită regiune, aprovizionarea cu carburanți rămâne asigurată, deoarece consumatorii se pot alimenta la stațiile care utilizează mijloace de măsurare conforme. Recomandăm să alegeți stațiile care afișează clar prețurile și produsele disponibile și să nu vă alimentați de la distribuitoarele blocate, sigilate sau marcate ca scoase din uz”, a adăugat instituția.

Potrivit Inspectoratului, „pentru a nu avea perturbări în alimentarea cu produse petroliere, Comisia Națională de Management a Crizelor a luat la data de 5/11/2026 o decizie de acordare a unui termen rezonabil pentru toți operatorii economici, de a se conforma și de a-și ajusta mijloacele de măsurare neadecvate și a le aduce în conformitate conform legislației”. „Pe această cale rugăm să fie studiată decizia respectivă (executorie pentru toți absolut), și de a interveni prompt în executarea ei”, a menționat Inspectoratul.

Conform deciziei la care face referire Inspectoratul, utilizarea sistemelor de măsurare și înregistrare cu certificat retras este permisă în regim tranzitoriu, dacă sunt îndeplinite cumulativ mai multe condiții. În cazul sistemelor care nu îndeplinesc aceste condiții, Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor dispune sistarea utilizării acestora și aplicarea măsurilor de constrângere. O altă prevedere stabilește că operatorii trebuie să depună, în termen de cinci zile, planul de înlocuire a sistemelor, iar termenul-limită pentru înlocuirea acestora nu poate depăși 20 de zile de la depunerea planului.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: