Игорь Чекан

Dodon îi îndeamnă pe deputații de la PAS și Platforma DA să nu boicoteze ședințele parlamentului

Președintele Igor Dodon îi îndeamnă pe deputații din opoziție „să revină cu picioarele pe pământ”. În mod special,  acesta le-a solicitat reprezentanților Partidului Acțiune și Solidaritate și Platformei DA „să iasă cel puțin pentru o zi din Alianța Haosului” și „să asigure cvorumul necesar pentru ca banii să ajungă imediat la oameni”. Despre acest lucru, șeful statului a scris pe pagina sa de Facebook în contextul în care, pentru a doua zi consecutiv, ședința parlamentului nu are loc din lipsă de cvorum.

Potrivit lui Dodon, „întreaga societate asistă în aceste zile la blocarea activității parlamentului, în momentul în care guvernul dorește să pună în aplicare pachetul de legi sociale prin care să fie susținute financiar mai multe categorii importante de cetățeni”.

„Constat că s-a format o coaliție împotriva cetățenilor Sandu-Candu-Plaha-Șor care blochează inițiativa guvernului prin care urmau să fie dublate etapizat salariile medicilor, să se acorde 700 de lei pentru 660 de mii de pensionari, să fie alocate 100 de milioane de lei pentru agricultori, să fie alocate 50 de milioane pentru a crea infrastructura la platformele industriale, o zonă care va oferi noi locuri de muncă, atât de necesare acum, plus alte 20 de milioane pentru programul „Prima Casă 6”, destinat militarilor”, a scris Dodon.

Președintele susține că „tot acest blocaj se întâmplă din cauza alianței Sandu-Candu-Plaha-Șor care nu vrea ca acești bani în realitate să ajungă la oameni”.

Precizăm că pe 2 și 3 iulie, ședința parlamentului nu a avut loc din lipsă de cvorum. Premierul Ion Chicu urma să prezinte cele patru proiecte de lege pentru care guvernul și-a asumat răspunderea.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Navai, reținut cu droguri în mașină în Kazahstan. Concertul rapperului rus în Moldova, amânat „din motive tehnice” (UPDATE)

UPDATE 19:30: Concertul rapperului rus Navai de la Chișinău Arena a fost reprogramat pentru data de 8 decembrie. Organizatorii evenimentului invocă „motive tehnice independente de voința” lor. Aceștia dau asigurări că toate biletele rămân valabile pentru noua dată a evenimentului — 8 decembrie 2026: „Nu este necesar să întreprindeți nicio acțiune sau să schimbați biletul pe care îl dețineți”.

ȘTIREA INIȚIALĂ: Rapperul rus Navai, care urmează să susțină un concert solo la Chișinău pe 16 octombrie, fost reținut în noaptea de 13 spre 14 octombrie la intrarea în Kazahstan, după ce în mașina în care se afla au fost găsite droguri, scrie Mash. Potrivit publicației, pe numele artistului a fost deschis un dosar pentru suspiciunea de contrabandă cu substanțe narcotice.

Navai ar fi fost oprit la punctul de trecere „Kordai”, de la granița dintre Kârgâzstan și Kazahstan. În timpul verificării automobilului, un câine de serviciu ar fi găsit 2,5 grame de marijuana în buzunarul scaunului șoferului. Au mai fost descoperite hârtie pentru rulat țigări și un dispozitiv pentru mărunțirea marijuanei.

Potrivit Mash, rapperul ar fi spus că a cumpărat drogurile în Bișkek, Kârgâzstan, după concertul său. Acesta ar fi recunoscut că știa despre interdicția de a le deține, dar nu se aștepta ca mașina să fie percheziționată la punctul de trecere a frontierei.

Sursa citată mai scrie că, în momentul reținerii, Navai se afla la volan, după ce îl înlocuise pe șofer înainte de intrarea în punctul de control. Substanțele ar fi fost confiscate, iar artistul – plasat într-un izolator de detenție temporară. Celelalte trei persoane din automobil, inclusiv șoferul și directorul de concerte al rapperului, ar fi fost, de asemenea, reținute și predate poliției.

Potrivit informațiilor Ministerului Afacerilor Interne al Kazahstanului, oferite pentru Mash, Navai se afla sub influența drogurilor în momentul reținerii. Sursa citată precizează că în urina rapperului au fost găsiți canabinoizi.

Între timp, Concertul lui Navai, programat pentru 14 octombrie, la ora 20:00, în Astana, a fost deja anulat „din motive tehnice”, potrivit aceleiași surse. Dacă va fi găsit vinovat, artistul riscă până la opt ani de închisoare, mai scrie Mash.

Precizăm că rapperul rus Navai are programat un concert solo și la Chișinău Arena, pe 16 octombrie, în cadrul turneului său din 2026. Deocamdată nu este clar dacă reținerea despre care a scris Mash va afecta și concertul din Republica Moldova.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: