Andrei Mardari / NewsMaker

Doi cetățeni ai Rusiei riscă până la 5 ani de închisoare. Procuratura Anticorupție: au prezentat declarații mincinoase

Doi cetățeni ai Federației Ruse ar fi comunicat informații false pentru a obține foloase materiale. Aceștia ar fi spus că, în calitatea lor de administratori și beneficiari ai unei companii din Republica Moldova, ar fi fost deposedați ilegal de peste 46 milioane lei. Procuratura Anticorupție a menționat că faptele nu corespund realității și că a expediat în instanța de judecată cauza penală în privința cetățenilor ruși. Cei din urmă, potrivit instituției, riscă o pedeapsă sub formă de amendă în mărime de la 27 500 la 57 500 lei sau închisoare de până la 5 ani. La acest moment a fost aplicat sechestru pe bunurile învinuiților, în valoare de aproximativ 120 000 lei.

Procuratura Anticorupție a finalizat urmărirea penală și a expediat în instanța de judecată, pentru examinare în fond, cauza penală în privința a doi cetățeni ruși. Acestora le este incriminată săvârșirea infracțiunii de prezentare cu bună-ştiinţă a unei declaraţii mincinoase.

Cauza penală a fost pornită în decembrie 2020, de către Procuratura Anticorupție, în baza unui denunț. Ulterior, potrivit instituției, au fost conexate și alte cauze penale.

Cei doi cetățeni ai Federației Ruse au prezentat cu bună știință organului de urmărire penală, în calitate de martor, declarații mincinoase, în vederea obținerii unor foloase materiale, precum că în calitatea lor de administratori și beneficiari ai unei companii ar fi fost deposedați ilegal de o creanță în valoare de peste 46 milioane lei, fapte care nu corespundeau realității”, au comunicat reprezentanții Procuraturii Anticorupție.

Instituția a menționat că cei doi învinuiți s-au eschivat de la organul de urmărire penală, iar finalizarea urmării penale a avut loc în lipsa acestora.

Pentru că se cunoștea locul aflării lor peste hotarele țării, le-a fost înaintată acuzarea prin comisie rogatorie, ordonanțele de punere sub învinuire aducându-li-se la cunoștință de către reprezentanții organelor competente ale Federației Ruse, cu prilejul executării cererii de asistență juridică internaționale înaintată de Procuratura Anticorupție. Astfel, învinuiții nu și-au recunoscut vinovăția de comiterea infracțiunii incriminate, cauza penală fiind trimisă pentru examinare în fond la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani”, au precizat reprezentanții Procuraturii Anticorupție.

Potrivit instituției, dacă vor fi găsiți culpabili de comiterea infracțiunii de prezentare cu bună-ştiinţă a declaraţiei mincinoase, cei doi riscă o pedeapsă sub formă de amendă în mărime de la 27 500 la 57 500 lei sau cu închisoare de până la 5 ani, în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 3 ani.

Procuratura Anticorupție a adăugat că a fost aplicat sechestru pe bunurile deținute în proprietate de către învinuiți, în valoare de aproximativ 120 000 lei.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Андрей Мардарь / NewsMaker

Acoperișuri stricate și drumuri blocate. Ploile puternice au lăsat urme în mai multe raioane din Moldova

Ploile torențiale și vântul puternic din 30 mai au provocat pagube în mai multe raioane ale Republicii Moldova, cele mai afectate fiind Ungheni, Nisporeni și Fălești. În aceste zone au fost deteriorate acoperișurile unor case, un obiectiv comercial și un depozit agricol.

Potrivit unui comunicat emis de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, pe parcursul zilei au fost raportate 14 incidente legate de vremea severă. În jumătate dintre cazuri, pompierii au intervenit direct pentru a îndepărta copaci doborâți de vânt și pentru a elibera drumurile blocate.

Cele mai multe solicitări au venit din raioanele Fălești, Glodeni, Cantemir, Leova, Taraclia și UTA Găgăuzia. În aceste zone, intervențiile s-au concentrat pe degajarea carosabilului și eliminarea riscurilor pentru locuitori și infrastructură.

Cele mai serioase pagube au fost înregistrate la Ungheni. În municipiu, mai multe gospodării, mașini și acoperișuri au fost afectate de vânt. Pe strada Ștefan cel Mare, un obiectiv comercial a rămas fără aproximativ 20 de metri pătrați de acoperiș din tablă.

Probleme au fost raportate și în satul Ciorești, raionul Nisporeni, unde șase locuințe au suferit avarii parțiale la acoperișuri. Iar în satul Hitrești, raionul Fălești, un depozit agricol a fost de asemenea afectat.

Potrivit autorităților, nu au fost înregistrate victime. De asemenea, nu s-au produs întreruperi majore de energie electrică și nici avarii semnificative la diguri.

Amintim că, pe 30 mai, între orele 11:00 – 17:00, Republica Moldova s-a aflat sub Cod galben de instabilitate atmosferică.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: