NewsMaker

Doi pensionari din Transnistria, condamnați la trei ani de închisoare, pentru că l-au insultat pe Krasnoselski

Pensionara Tatiana Belova, locuitoare a Transnistriei, a fost condamnată la trei ani de închisoare pentru că l-ar fi insultat public pe liderul local, Vadim Krasnoselski. Împreună cu aceasta a fost condamnat și soțul femeii, Serghei Mirovici. Anunțul a fost făcut de către secretatul Partidului Comuniștilor din regiunea transnistreană, Nadejda Bondarenko. Despre reținerea Tatianei Belova, NM a scris pentru prima oară în septembrie 2019. 

Dosarul

La începutul lui septembrie 2019, NM a scris despre cazul privind pensionara Tatiana Belova, locuitoare a satului Cioburciu, din raionul Slobozia. Din diferite surse, NM a aflat că, la începutul lui august 2019, aceasta a fost arestată, fiind suspectată de „insultarea publică a președintelui”.

După cum a aflat NM, femeia a fost arestată împreună cu concubinul său, pe nume Serghei. Localnicii au povestit că după Belova și partenerul său de viață au venit circa 10 persoane. După asta, nimeni dintre săteni nu i-a mai văzut pe cei doi pensionari. În casa lor așa și a rămas aprinsă lumina. Presa locală nu a scris nimic despre cele întâmplate.

În aceeași lună, NM a expediat mai multe demersuri către Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Apărării, Comitetul de urmărire penală și procurorului Transnistriei, pentru a afla despre soarta femeii și detalii despre dosarul său: de ce este în continuare reținută, unde este deținută, ce pedeapsă riscă, au mai existat și anterior astfel de precedente și cum anume, potrivit acuzării, l-a insultat aceasta pe liderul transnistrean. Autoritățile locale au refuzat să ofere vreun comentariu și au explicat această decizie prin faptul că nu consideră că NM este presă. 

Cu toate acestea, formularea refuzului a sugerat că există, totuși, un dosar pe numele Tatianei Belov. Unde anume se afla pensionara și soțul său, în ce stare erau și la ce etapă era dosarul care îi privea – nu am reușit să aflăm.

Ce am aflat după jumătate de an

Din postarea publicată pe Facebook de către secretarul Partidului Comuniștilor din Transnistria, Nadejda Bondarenko, Tatiana Belov (născută în 1961) a fost condamnată la 3 ani de închisoare. Concubinul pensionarei, este deținut în Penitenciarul nr.1 din satul Glinoe, iar Belova – în Penitenciarul nr. 3, din Tiraspol.

Bondarenko a confirmat că pe parcursul examinării dosarului nu a fost făcut publică nicio informație despre ședințele de judecată, nici măcar data acestora. De asemenea, ea a remarcat că în dosar nu au fost precizate „insultele” pentru care au fost judecați pensionarii.

„În satul Cioburciu, Tatiana Ivanovna și Serghei Vladimirovici nu au fost implicați în nicio infracțiune. Și, desigur, nu au insultat pe nimeni. În același timp, din acuzare reiese că pe acest cuplu în vârstă s-a supărat nu numai președintele, dar și o serie de oficiali, inclusiv generalul MAI, (Roman) Șemetiuc, ministrul de Interne (Ruslan) Movu, deputatul (Igor) Bugu, deputatul (Andrei) Safonov”, a scris Bondarenko.

Bondarenko a anunțat că, pe 4 martie, a reușit să se întâlnească cu Serghei Mirovici. Potrivit acesteia, bărbatul i-a povestit că soția sa suferă de o afecțiune cardiacă gravă, iar starea sa de sănătate este îngrijorătoare. Bondarenko susține că soții nu s-au văzut din momentul reținerii, în august 2019.

Precizăm că noul articol din Codul Penal al Transnistriei nu prevede, în mod obligatoriu, sentință cu închisoarea în cazurile de insultă publică.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Сергей Чернев

Reprezentantul Cancelariei de Stat îndeamnă la boicotarea alegerilor pentru funcția de bașcan al Găgăuziei: „Eu nu voi merge”

Șeful Oficiului teritorial Comrat al Cancelariei de Stat, Serghei Cernev, a îndemnat la boicotarea alegerilor pentru funcția de bașcan al Găgăuziei. Declarația a fost făcută în cadrul unei emisiuni difuzate de NTS, pe 9 septembrie.

Cernev susține că recentele modificări ale legislației electorale, inclusiv introducerea cerinței privind cunoașterea limbii române de către candidați, ar fi limitat posibilitatea mai multor persoane de a participa la scrutin. În opinia sa, noile reguli ar trebui aplicate la următoarele alegeri, nu la cele din acest an.

„Eu nu voi merge. De ce? Deoarece consider că sunt lezate drepturile poporului găgăuz, drepturile alegătorului găgăuz. Astăzi este o perioadă de tranziție, iar aceste alegeri trebuie să se desfășoare după legile vechi. Noi niciodată nu schimbăm regulile jocului în timpul jocului”, a declarat Cernev.

Acesta i-a îndemnat și pe potențialii candidați la funcția de bașcan să boicoteze scrutinul.

„Dacă vreunul dintre acești candidați se respectă, se gândesc astăzi la Găgăuzia, nu trebuie să alerge, ci să declare că boicotează alegerile pentru funcția de bașcan”, a mai spus Cernev.

NewsMaker a solicitat un comentariu de la Cancelaria de Stat în legătură cu declarațiile lui Cernev și compatibilitatea acestora cu funcția pe care o deține. Până la publicarea știrii, instituția nu a răspuns solicitării.

Amintim că perioada electorală pentru alegerea bașcanului Găgăuziei a început pe 3 septembrie. Campania electorală urmează să înceapă pe 16 octombrie, iar scrutinul este programat pentru 15 noiembrie. În aceeași zi urmează să fie aleși și deputații Adunării Populare a Găgăuziei.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: