Doi taximetriști din Moldova – reținuți: transportau, din regiunea transnistreană la Chișinău, bărbați din Ucraina VIDEO

Doi taximetriști din Republica Moldova au fost reținuți. Aceștia, pe parcursul anului 2024, ar fi transportat din regiunea transnistreană la Chișinău bărbați din Ucraina, veniți ilegal în Republica Moldova. Oamenii legii au percheziționat domiciliile și automobilele taximetriștilor. Între timp, procurorii au solicitat plasarea lor în arest preventiv pentru 30 de zile. Pentru întreaga schemă de tranzitare, ucrainenii plăteau câte 2 mii de dolari. Informația a fost comunicată de Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS). 

Pe 5 septembrie, PCCOCS a anunțat că au fost reținuți doi taximetriști. Aceștia ar fi fost responsabili de transportarea, din regiunea transnistreană la Chișinău, a bărbaților din Ucraina veniți ilegal în Republica Moldova. Cei din urmă, au adăugat procurorii, nu aveau voie să iasă din țară în contextul obligației participării la război.

Se menționează că pentru întreaga schemă de tranzitare, ucrainenii plăteau câte 2 mii de dolari.

„Cei doi (nota red. taximetriștii) sunt din Rezina și Râbnița și au vârste de 50 și 64 de ani. Aceștia au fost implicați în schemă pe parcursul anului 2024, de comun cu alți membri ai grupului infracțional din Ucraina”, au comunicat reprezentanții PCCOCS.

Au fost percheziționate domiciliile și mașinile de taxi conduse de cei doi bărbați. Automobilele au fost ridicate de oamenii legii. Au fost preluate și telefoanele lor mobile, „precum și alte probe care vor fi supuse cercetării penale”.

În același timp, PCCOCS a solicitat Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, ca cei doi să fie plasați în arest preventiv pentru 30 de zile. Urmează ca instanța să decidă.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

mfa.gov.md

„Cetățenie rusă = bilet spre front”: Popșoi îndeamnă moldovenii să fie vigilenți, pentru a evita „situații regretabile”

Ministrul Afacerilor Externe (MAE), Mihai Popșoi, avertizează că obținerea cetățeniei ruse poate însemna „un bilet spre front”. Declarația a fost făcută într-o postare publicată pe 7 iulie, pe rețelele de socializare, la scurt timp după ce MAE a emis o nouă alertă de călătorie pentru cetățenii Republicii Moldova care intenționează să meargă în Federația Rusă.

„Cetățenie rusă = bilet spre front. Cei care pun la îndoială acest fapt, ascultați-l pe Alexandr Bastrykin, Șeful Comitetului de Investigații al Rusiei, care se laudă că a prins 80.000 de migranți. I-a pus pe toți la evidență militară, iar 20.000 de tineri migranți sunt deja pe front”, a scris Popșoi pe rețele.

Ministrul a îndemnat cetățenii Republicii Moldova să fie prudenți.

„Sunt sigur că moldovenii nu-și doresc asemenea bilete într-o singură direcție. Atenționez toți cetățenii noștri să fie vigilenți pentru a evita situații regretabile, care nu mai pot fi corectate”, a conchis oficialul.

Amintim că, pe 6 iulie, Ministerul Afacerilor Externe a emis o nouă avertizare de călătorie pentru cetățenii Republicii Moldova care intenționează să meargă în Federația Rusă. Potrivit MAE, în ultima perioadă a crescut numărul cazurilor în care moldovenii sunt supuși unor controale extinse la frontieră. Acestea pot include chestionări de până la 12 ore, verificarea telefoanelor și testarea cu poligraful. Totodată, Chișinăul a anunțat că a primit informații despre cazuri în care cetățeni moldoveni aflați în detenție administrativă în Rusia au fost presați să semneze contracte de înrolare în armata rusă.

Reamintim, în acest context, că președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, a semnat, pe 15 mai, curent, un decret care simplifică procedura de obținere a cetățeniei ruse pentru locuitorii regiunii transnistrene. Potrivit documentului, cetățenii străini și apatrizii cu vârsta de peste 18 ani, care locuiesc permanent în regiune, sunt scutiți de mai multe condiții aplicate în mod obișnuit solicitanților cetățeniei ruse. Printre acestea se numără obligația de a avea domiciliul permanent în Rusia timp de cinci ani, de a demonstra cunoașterea limbii ruse și de a susține examene privind istoria și legislația Federației Ruse. Cererile pot fi depuse direct la reprezentanțele diplomatice și oficiile consulare ale Rusiei.

Potrivit celor mai recente date prezentate de pretinsul minister de externe de la Tiraspol, aproximativ 50.000 de locuitori ai regiunii transnistrene ar fi depus cereri pentru obținerea cetățeniei ruse în regim simplificat, în doar o lună de la decretul semnat de Putin.

Anterior, ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, a declarat că autoritățile constituționale de la Chișinău nu pot confirma informațiile privind numărul persoanelor care solicită cetățenia rusă în cadrul noii proceduri. Oficialul a avertizat, totodată, că obținerea cetățeniei ruse poate implica riscuri evidente în contextul războiului din Ucraina.

La rândul său, președinta Maia Sandu a declarat că se îndoiește că numărul real al solicitanților va fi mare. Șefa statului spunea că mulți locuitori ai regiunii transnistrene sunt interesați mai degrabă de oportunitățile oferite de cetățenia Uniunii Europene și de menținerea stabilității în cadrul Republicii Moldova.


Potrivit datelor Biroului politici de reintegrare, la începutul anului 2026, peste 350.000 de locuitori ai regiunii transnistrene erau cetățeni ai Republicii Moldova, din totalul celor aproximativ 365.000 de persoane înregistrate în Registrul de stat al populației. În regiune se află, de asemenea, un contingent militar rus estimat la 1.000–1.500 de militari, a cărui retragere este cerută în mod repetat de autoritățile de la Chișinău.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: