Doi tineri și un minor, suspectați de furtul unor automobile. Riscă până la 10 ani de închisoare
Full Article 2 minutes read

Doi tineri și un minor, suspectați de furtul unor automobile. Riscă până la 10 ani de închisoare

Doi tineri de 18 și 20 de ani au fost reținuți de poliție, iar un minor de 15 ani este cercetat în stare de libertate. Aceștia sunt suspectați de sustragerea a două unități de transport.

În dimineața de 29 martie, un bărbat în vârstă de 46 de ani a sesizat polițiștii Inspectoratului de Poliție Buiucani cu privire la sustragerea a două unități de transport ce erau parcate în fața casei de locuit de pe str. Balcani. Bărbatul a estimat prejudiciul cauzat la 240 000 de lei.

În cadrul investigațiilor demarate, polițiștii au stabilit că în comiterea infracțiunii sunt implicați trei indivizi, dintre care doi dintre ei sunt rude cu victima și au avut posibilitatea de a sustrage pe ascuns cheile de la automobile.

Acțiunile suspecților au fost surprinse și de camerele de supraveghere, care au fixat momentul sustragerii unităților de transport. Automobilele sustrase au fost depistate de polițiști în raionul Basarabeasca și Ceadîr-Lunga, care au fost ridicate și întoarse proprietarului.

Suspecții au fost reținuți, iar în cadrul acțiunilor procesual penale aceștia și-au recunoscut vina. Toți trei nu sunt la prima abatere, fiind cercetați penal pentru infracțiuni analogice.

Pentru fapta comisă ei riscă o pedeapsă cu închisoare pe un termen de la 5 la 10 ani.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: