Investigație: Dosarul răzbunării. Thriller despre droguri și „războiul” polițiștilor din Moldova (VIDEO)
Full Article 18 minutes read

Investigație: Dosarul răzbunării. Thriller despre droguri și „războiul” polițiștilor din Moldova (VIDEO)

Câțiva ofițeri de poliție, pe numele cărora s-a deschis un nou dosar penal pentru escrocherie, la sfârșitul anului trecut, susțin că dosarul a fost din nou falsificat. Polițiștii consideră că este o continuare a răzbunării din partea colaboratorilor Serviciului Protecție Internă și Anticorupție al MAI: acum cinci ani, ei erau vizați într-un dosar de trafic de droguri, care era anchetat de respectivii ofițeri de poliție. NM relatează, cum și de ce polițiștii din Moldova „luptă” împotriva polițiștilor.

Dosarul

NM a intrat în posesia unei scrisori adresate șefului MAI, Pavel Voicu și procurorului general Alexandr Stoianoglo. Scrisoarea a fost semnată de ofițerii de poliție Dorian  Țurcanu, Sergiu Cobîlaș, Veaceslav Botezatu și Victor Godonoagă. Primii trei activează la Inspectoratul de Poliție Botanica și tot acolo a lucrat și Godonoagă, dar în anul 2020, el a fost promovat și transferat în alt departament. Acum cinci ani, ei au investigat un dosar de comercializare a drogurilor și au constatat că traficanții de droguri erau „protejați” de câțiva colaboratori ai Serviciului Protecție Internă și Anticorupție al MAI (SPIA).

În scrisoarea adresată lui Stoianoglo și Voicu, polițiștii au comunicat că au reținut atunci toți figuranții din dosar, iar cu angajații SPIA implicați în acest caz, s-a iscat un conflict deschis.

O sursă NM, care cunoaște cazul, a menționat că Alexandr Boiarschi, unul dintre învinuiți, a comunicat despre implicarea colaboratorilor SPIA în traficul de droguri la audierile din anul 2016. Acesta a declarat că timp îndelungat, primea pentru comercializare droguri (heroină) de la Ivan Melnic și Dumitru Rusu, care activau la SPIA (protocolul audierilor lui Boiarschi este la dispoziția NM).

În luna mai 2016, procurorul Roman Statnîi, conducătorul echipei de anchetă, a dat indicații să fie reținuți Melnic și Rusu. Aceștia au fost reținuți de ofițerul de urmărire penală Victor Godonoagă și procurorul Lilian Cociu.

Statnîi a înaintat învinuiri lui Melnic și Rusu, iar instanța de judecatăi-a plasat în arest pe un termen de 30 de zile, la cererea procurorului. Termenul arestului nu a fost prelungit din cauza „insuficienței de dovezi suplimentare”, iar mai târziu au și fost scoși de sub urmărire penală în legătură cu insuficiența de dovezi privind săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 217(1) al Codului penal – „Circulația ilegală a drogurilor, etnobotanicelor sau analogilor acestora”.

Reamintim că Roman Statnîi a fost unul dintre procurorii cărora Alexandr Stoianoglo le-a cerut să demisioneze benevol, după verificările care s-au efectuat la Procuratura Anticorupție și Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale. La începutul anului 2020, Statnîi a demisionat din procuratură.

În luna iunie 2016, Viorel Morari, șeful de atunci al Procuraturii Anticorupție, a avut o întrevedere cu membrii grupului de anchetă în acest caz – erau aproape 20 de persoane. NM a fost informat despre aceasta de o sursă care a asistat la respectiva întrevedere. „El [Morari] a pus o foaie de hârtie pe masă și i-a impus pe toți să scrie dacă există dovezi suplimentare ale vinovăției lui Rusu și Melnic. El a insistat în acest caz, afirmând că dovezile care s-au acumulat deja sunt insuficiente. După ce toți au scris că nu există alte dovezi, el le-a ordonat tuturor să fie cu ochii în patru, pentru că SPIA ne va urmări și se va răzbuna”, a comunicat interlocutorul.

Comentând penru NM această informație, Viorel Morari a menționat că întrevederi cu grupurile de lucru se organizau sistematic în mai multe dosare penale. „Astfel de întrevederi erau necesare pentru a informa toți membrii grupului despre măsurile preconizate și pentru a discuta despre dificultățile care apăreau în activitatea grupurilor. De regulă, la aceste ședințe se întocmeau protocoale în care erau incluse cele mai importante chestiuni și soluții, protocoalele erau semnate de toți participanții și toți primeau câte o copie”, a declarat Morari, subliniind că el nu-și poate aminti niciun fel de detalii referitoare la acest caz (NM a discutat cu Morari până ca acesta să fie reținut la 19 ianuarie, în legătură cu învinuirile care i-au fost înaintate în cazul Vento).

„Aș avea nevoie de acces la materialele din acest dosar, dar este imposibil”, a adăugat Viorel Morari. El a mai menționat că baza de dovezi în dosarele penale se poate schimba pe parcursul întregii investigații, pentru că în timpul măsurilor de invesigație pot fi identificate noi dovezi ale culpabilității sau, dimpotrivă, ale nevinovăției persoanelor bănuite sau învinuite.

Dovezile

Potrivit afirmațiilor unei surse NM, dovezile acumulate referitoare la implicarea colaboratorilor SPIA în acest caz erau suficiente. Interlocutorul a subliniat că el nu este judecător pentru a emite decizii. „În dosar sunt și dovezi indirecte, și directe”, a menționat el.

Astfel, în cadrul audierilor care au urmat după reținere (înregistrarea video a audierilor este la dispoziția NM), Boiarschi, care a fost învinuit de păstrare și comercializare de droguri, a spus că primea drogurile din diferite locuri, inclusiv de la colaboratori ai MAI. El a comunicat că lua hașiș de la colaboratorii MAI Ivan Melnic  și Adrian Bolocan, dar și de la „Dima” (Rusu), care lucra cu Ivan Melnic”.

„Când Bolocan lucra la Direcția antidrog – acum el nu mai lucrează în sistem, cumpăram de la el hașiș, cam 3 kg cu 3,5 euro pentru un gram. Era în toamna anului 2013 sau 2014. Câte ceva consumam eu ori serveam pe cineva, nu vindeam întotdeauna pentru bani”, a spus Boiarschi. El a precizat că atunci, nu-i plătea direct lui Bolocan pentru droguri, ci unei persoane terțe, numele căreia nu a putut să și-l amintească.

Boiarschi a mai declarat la audieri că el cumpăra heroină de la Melnic și Rusu, cu 1,8 mii – 2 mii de lei pentru un gram. La început, potrivit lui Boiarschi, el discuta totul cu Melnic, spunea ce și cât îi trebuie, apoi Rusu îi aducea marfa.

El a mai comunicat că era „protejat” de Ivan Melnic  și de Valeriu Brînișter, care atunci ocupa funcția de șef adjunct al Direcției antidrog a Inspectoratului Național de Investigații: „Vanea mi-a spus că e prieten, cumătru cu Valera și că eu pot conta pe susținerea sa”.

Boiarschi a mai spus că avea deja probleme cu legea din cauza păstrării și consumului de droguri și că s-a adresat după ajutor către Melnic, iar acesta i-a spus că soluționarea problemei va costa 5 mii de euro. „După ce a vorbit cu Vanea, unul dintre colaboratorii de poliție [care l-a reținut pe Boiarschi] a spus că eu nu voi fi reținut. Apoi m-am întâlnit cu Vanea și l-am întrebat, ce se cere din partea mea. A fost numită suma de 5 mii de euro, dar eu nu aveam această sumă. Am propus 5 mii de dolari, care au și fost transmiși lui Ivan Melnic”, a mai spus Boiarschi.

Declarațiile lui Boiarschi sunt confirmate de stenogramele convorbirilor telefonice dintre el, Melnic și Rusu. Și numele lui Brînișter figurează într-una dintre discuții: Melnic îi spune lui Boiarschi că acum, Brînișter „lucrează la direcție și ei au undă verde”. În aceeași discuție, Boiarschi și Melnic discută despre o oarecare „marfă” pe care Melnic trebuie s-o transmită lui Boiarschi.

În plus, atunci Boiarschi a fost pus sub supraveghere, care a demonstrat că el s-a întâlnit cu Melnic la locul său de muncă de la SPIA. Și camerele de supraveghere exterioară a înregistrat întâlnirea lui Boiarschi cu o persoană neidentificată. În discuția cu aceasta, el a menționat numele lui Valeriu Brînișter și și-a exprimat nemulțumirea în legătură cu faptul că a fost reținut cu „heroină și amfetamină”. Boiarschi presupunea că el putea fi reținut la indicația lui Brînișter. Mai târziu, la audieri, Boiarschi va spune că, probabil, a fost reținut pentru a primi bani de la el.

Menționăm că nu este prima dată când Valeriu Brînișter este vizat în articolele de presă. În luna octombrie 2020, NM a publicat o înregistrare video în care Ștefan Varvarici, pe atunci fost colaborator de poliție, îl amenință pe un om de afaceri din Chișinău cu răfuială fizică și dosar penal. La rândul său, businessmanul afirma că Varvarici l-a amenințat la indicația șefului acestuia, șeful adjunct al Direcției antidrog a Inspectoratului Național de Investigații, Valeriu Brînișter. În legătură cu aceasta, omul de afaceri s-a adresat la procuratură. Alina Zbancă, purtător de cuvânt al MAI, a spus atunci pentru NM că Varvarici a demisionat din organele de drept, iar la minister a fost inițiată o anchetă de serviciu în acest caz. Despre rezultatele acestei anchete nu s-a comunicat public.

Toți colaboratorii SPIA care sunt vizați în dosarul de trafic de droguri continuă să activeze la MAI.

Contra-cazuri

Problemele polițiștilor care au investigat în anul 2015 dosarul despre traficul de droguri cu participarea colaboratorilor SPIA au apărut aproape imediat. În scrisoarea adresată ministrului de interne și procurorului general, ei au scris că tot atunci, colaboratorii SPIA Valeriu Brînișter, Ivan Melnic, Dmitrii Rusu, Vladimir Balagula, Vadim Gălușcă, Valerii Drozdov și Ruslan Beschier „au fabricat dovezile împotriva lor”.

În luna martie 2015, a fost reținut pentru 72 de ore anchetatorul Dorian Țurcanu, pentru „tortură, tratament inuman sau degradant”. Odată cu el a fost reținut și colegul său Radu Starinschi. Dosarul era gestionat de Igor Demciucin, procuror la Procuratura Buiucani.

Potrivit materialelor din acest dosar penal, la 10 octombrie 2014, prezentându-se drept colaboratori ai Direcției antidrog, Țurcanu și Starinschi au intrat în curtea unui oarecare Iurii Redinschi, l-au lovit cu un pistol și l-au doborât la pământ. După aceasta, l-au percheziționat și i-au scos lănțișorul de aur de la gât. Redinschi personal a depus aceste mărturii.

S-a constatat că declarațiile sale nu corespundeau realității, deoarece în timpul acțiunilor descrise, Țurcanu participa la percheziție. Țurcanu a fost eliberat peste două zile după reținere, dar dosarul penal împotriva sa nu a fost închis, ci doar suspendat.

Potrivit scrisorii polițiștilor, la măsurile de anchetă împotriva lui Țurcanu au participat colaboratorii SPIA Maria Roșca, Valeriu Brînișter, Ivan Melnic, Radu Ciobanu și Dumitru Dascăl.

Chiar dacă și Țurcanu, și Starinschi au fost eliberați și scoși de sub urmărire penală, colaboratorii SPIA nu au întreprins niciun fel de acțiuni în raport cu martorul care a depus declarații false. Autorii scrisorii mai atrag atenția asupra faptului că nici angajații SPIA care „au falsificat dovezile și l-au convins pe Redenschi să depună mărturii false” nu au fost pedepsiți.

O sursă bine informată a precizat pentru NM că angajații de la SPIA au falsificat datele preluate de la turnurile de telefonie mobilă, conform cărora telefoanele lui Țurcanu și Starinschi se aflau lângă casa lui Redinschi.

În anul 2019, colaboratorii SPIA au făcut a doua tentativă de urmărire penală a grupului de polițiști care investigau dosarul despre traficul de droguri. Atunci, Veaceslav Lăzărescu, reținut pentru trafic de droguri, a depus mărturii împotriva polițiștilor. Colaboratorii Inspectoratului de Poliție Botanica l-au reținut în flagrant în anul 2014. Lăzărescu a colaborat cu ancheta și a contribuit la arestarea altor traficanți de droguri. Pentru aceasta, el a fost eliberat de răspundere penală.

Cinci ani mai târziu, în 2019, colaboratorii Inspectoratului Botanica l-au amendat pe Lăzărescu pentru „procurarea sau păstrarea ilegală a drogurilor fără scop de comercializare”. Autorii scrisorii consideră că atunci, colaboratorii SPIA l-au convins ori l-au intimidat pe Lăzărescu și acesta a scris o declarație împotriva polițiștilor, învinuindu-i de extorcarea unei sume mari de bani.

Procuratura Anticorupție a deschis un dosar penal în acest caz, colaboratorii de poliție au fost chemați la audieri, apoi au fost scoși de sub urmărire penală în legătură cu lipsa componenței de infracțiune.

Un nou dosar penal împotriva grupului de polițiști a fost deschis în temeiul declarației Silviei Țurcan, care a fost condamnată anul trecut la patru ani și opt luni de închisoare într-un dosar de trafic de droguri. În prezent, dosarul acesteia este examinat la Curtea de Apel, iar Țurcan este la libertate cu interdicția de a părăsi localitatea. Țurcan a colaborat cu ancheta și a ajutat la stabilirea altor traficanți de droguri.

În luna decembrie 2020, după un an și jumătate de la reținere, Țurcan și Andrei Culcițchi, o altă persoană vizată în acest dosar, au declarat că grupul de polițiști despre care este vorba au extorcat de la ei câte 10 mii de euro pentru încheierea anchetei. Menționăm că, potrivit unor informații, Culcițchi a părăsit Moldova.

La 14 ianuarie curent, la locurile de muncă ale anchetatorilor de poliție Dorian Țurcanu, Serghei Cobîlaș, Veaceslav Botezatu, dar și Victor Godonoagă și Artiom Popovici, care lucrează deja de un an în poliția de frontieră, s-au efectuat percheziții. La acestea au participat colaboratorii SPIA Vladimir Balagula și Valerii Drozdov, șeful cărora este Ruslan Beschieru. Cu acesta din urmă, respectivul grup de polițiști este într-un conflict de mai mult timp, susțin ei. Urmărirea penală în dosarul împotriva celor cinci polițiști, deschis în baza declarațiilor lui Țurcan și Culcițchi, este gestionată de procurorul Ion Șlicari.

De menționat că polițistul Artiom Popovici a lucrat sub acoperire în anchetarea unui dosar despre trafic de droguri, în care sunt vizați Țurcan și Culcițchi. În instanța de judecată, el a depus mărturii împotriva acestora ca agent sub acoperire.

Care este rezultatul

Alexandr Boiarschi, care a povestit cum a cumpărat droguri de la colaboratorii SPIA, a renunțat ulterior la declarațiile sale. Colaboratorii SPIA Rusu și Melnic au fost scoși de sub urmărire penală în dosarul despre dispariția stupefiantelor în legătură cu insuficiență de dovezi. În același timp, împotriva lui Melnic a fost intentat un dosar penal pentru abuz de serviciu și încălcarea inviolabilității vieții personale. Dosarul a fost transmis în judecată, unde este examinat până în prezent. Împotriva altor colaboratori ai SPIA, care sunt vizați în dosarul de trafic de droguri, nu s-au luat niciun fel de măsuri.

Dosarul penal împotriva lui Boiarschi (cel despre traficul de droguri în care erau vizați colaboratorii SPIA) a fost transmis în judecată în anul 2016. Potrivit informațiilor de pe site-ul instanțelor de judecată, dosarul se află spre examinare la judecătorul Vitalie Budeci de la Judecătoria Buiucani. În anul 2016, a mai fost transmis în instanță un dosar penal împotriva lui Boiarschi – pentru depunere de declarații false. Din anul 2016 până în anul 2020, nu au fost ședințe în acest dosar, iar în anul 2021, audierile au fost inițiate, dar erau mereu amânate din cauza epidemiei sau din alte motive.

În scrisoarea polițiștilor se spune că după aceste dosare, Boiarschi a devenit figurant în alte trei dosare penale legate de circulația ilegală a drogurilor și conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate produsă de substanțe stupefiante. Și aceste dosare penale au fost transmise în instanță.

După perchezițiile din 14 ianuarie, Artiom Popovici a fost reținut, apoi, la cererea procurorului Ion Șlicari, a fost plasat în arest preventiv. Procurorul Șlicari a indicat în cererea despre arest a lui Artiom Popovici că, activând sub acoperire, Popovici s-a înțeles în prealabil cu ofițerii de poliție Botezatu, Țurcanu și Cobîlaș și aceștia au extorcat de două ori de la Silvia Țurcan 10 mii de euro pentru a recalifica dosarul penal al acesteia. Procurorul a mai menționat că ei și-au coordonat acțiunile cu ofițerul superior de urmărire penală Godonoagă.

Conform versiunii procurorului, polițiștii au vorbit o dată cu Țurcan despre bani la domiciliul acesteia, iar a doua oară – în unul dintre cabinetele Inspectoratului de Poliție Botanica. Pentru că în acea perioadă Țurcan era în arest preventiv în penitenciarul nr. 13, toate deplasările sale erau înregistrate în rapoarte.

Polițiștii au menționat în scrisoarea lor că Țurcan a colaborat cu ancheta, dar era escortată din închisoare pentru a participa la măsurile de anchetă. Polițiștii susțin că ei pot demonstra acest lucru.

O altă învinuire împotriva lui Popovici se referă la instalarea ilegală a dispozitivelor de urmărire în automobilul lui Andrei Kulcițki, cetățean al Ucrainei. Procurorul menționează că și în acest caz, Popovici a acționat înțelegându-se preventiv cu ofițerii de poliție Botezatu, Țurcanu și Cobîlaș, dar și cu Godonoagă.

În cererea sa cu privire la arestarea lui Popovici, Șlicari a indicat că „bănuiala întemeiată împotriva lui Popovici” este confirmată prin declarațiile lui Țurcan și Kulcițki, prin care aceștia l-au recunoscut pe Popovici și au declarat că el a extorcat bani de la ei. La fel, Șlicari a menționat că bănuielile erau confirmate prin declarațiile lui Țurcan, care a spus că a fost escortată în alte locuri decât cele indicate în declarația cu privire la scoaterea arestatei, în special, la Inspectoratul de Poliție Botanica. Șlicari a mai menționat că există înscrierile din registrul persoanelor escortate, protocoalele aurierilor martorilor și „alte dovezi materiale” (Șlicari nu a precizat în cerere, care anume).

Judecătorul Dorin Munteanu a fost de acord cu argumentele procurorului precum că arestarea este necesară, pentru că Popovici ar putea să se ascundă de justiție ori să influențeze cursul anchetei. Totodată, magistratul a considerat că arestarea pe un termen de 30 de zile este o măsură mult prea dură și a menționat că nu exclude că plângerile împotriva polițiștilor ar fi putut fi o răzbunare. Munteanu a dat indicații ca Popovici să fie plasat în arest în penitenciarul nr. 13, pe un termen de 15 zile. Judecătorul consideră că în această perioadă, procurorul va reuși să acumuleze dovezile necesare și să transmită dosarul în instanță (decizia judecătorului Munteanu este la dispoziția NM).

Investigație: Dosarul răzbunării. Thriller despre droguri și „războiul” polițiștilor din Moldova (VIDEO)

Fragment din decizia judecătorului Munteanu

O sursă care cunoaște cazul a comunicat pentru NM că în actul de prezentare a învinuirii lui Popovici nu există indicații directe precum că acesta ar fi extorcat bani de la Silvia Țurcanu. În acesta se menționează că „el a contribuit la extorcare”. „Este o frază generală care nu este argumentată cu nimic. La dosar a fost anexată o copie a înregistrărilor dintr-un telefon Iphone X. Acolo sunt mesajele scrise de Țurcan și fratele său, în care ea menționează că are nevoie de bani. Dar când a fost reținută, Țurcan avea un Iphone 8 – acest lucru este menționat în materialele dosarului”, a menționat interlocutorul.

Avocatul lui Popovici s-a adresat deja către Procuratura Generală cu o sesizare asupra acțiunilor procurorului Șlicari. Și avocatul lui Godonoagă s-a plâns procurorului general că împotriva clientului său a fost deschis un dosar penal fără motive întemeiate.

Maria Vieru, purtător de cuvânt al Procuraturii Generale, a confirmat pentru NM recepționarea ambelor plângeri și a menționat că procuratura le va examina în termenele prevăzute de lege.

În timpul perchezițiilor de la 14 ianuarie, polițiștii Dorian Țurcanu, Serghei Cobîlaș, Veaceslav Botezatu și Victor Godonoagă nu erau la locurile de muncă. Avocatul unuia dintre polițiști a comunicat pentru NM că în ziua respectivă, aceștia făceau testul de coronavirus. Testul s-a dovedit a fi pozitiv pentru toți. Acum, ei sunt în concediu medical și se tratează de COVID.

Deocamdată nu am reușit să primim un comentariu din partea MAI despre situația în privința acestor dosare penale: la momentul publicării articolului, NM nu a primit răspuns la solicitarea expediată către MAI.

La fel, NM a încercat să obțină un comentariu din partea lui Valeriu Brînișter, șeful adjunct al Direcției antidrog a Inspectoratului Național de Investigații al MAI, dar nu am reușit să luăm legătura cu el: în anticamera SPIA nu a răspuns nimeni la apeluri.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: