Trump amenință Rusia cu sancțiuni, dacă nu ajunge la un acord de pace în 50 de zile. Reacția UE

Statele Unite vor impune tarife secundare de până la 100% împotriva Rusiei și a partenerilor săi comerciali dacă, în termen de 50 de zile, nu va fi încheiat un acord de pace în Ucraina. Declarația a fost făcută de președintele american Donald Trump, în cadrul unei conferințe de presă susținute pe 14 iulie la Casa Albă, alături de secretarul general al NATO, Mark Rutte. În reacție, UE a declarat că termenul este „prea lung”.

„Sunt profund dezamăgit de Vladimir Putin. Mă așteptam ca acest conflict să fie încheiat deja de două luni. Avem conversații plăcute, dar după ele urmează atacuri cu rachete. Când se repetă de trei-patru ori, îți dai seama că aceste discuții nu mai au sens”, a declarat Trump, citat de The Moscow Times.

Liderul de la Casa Albă a explicat că sancțiunile de 100% pot fi aplicate fără aprobarea Congresului, dar a adăugat că susține inițiativa senatorului Lindsey Graham privind tarife și mai mari, de 500%, împotriva Moscovei — deși speră să nu fie nevoie de asemenea măsuri extreme.

În același timp, Trump a anunțat o nouă etapă de sprijin militar pentru Ucraina. Potrivit lui, Statele Unite și NATO au convenit ca 17 sisteme de apărare antiaeriană Patriot să fie livrate Kievului din stocurile aliaților europeni, urmând ca acestea să fie înlocuite ulterior cu echipamente noi. Primele livrări ar urma să aibă loc în următoarele zile.

Pe fundalul acestor declarații, șefa diplomației europene, Kaja Kallas, a criticat termenul de 50 de zile anunțat de Trump, considerându-l prea lung în condițiile în care „în fiecare zi sunt uciși civili nevinovați în Ucraina”. Totuși, oficialul UE a salutat tonul mai ferm adoptat recent de președintele american față de Kremlin: „Este un semnal pozitiv”, a punctat Kallas.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Maia Sandu/Facebook

Sandu, după întâlnirea cu Niculescu: Moldova și România intensifică cooperarea în apărarea aeriană și schimbul de informații

Republica Moldova și România vor intensifica schimbul de informații, avertizarea timpurie și cooperarea pentru implementarea „celor mai eficiente soluții de apărare aeriană”, a anunțat președinta Maia Sandu după întrevederea cu premierul român Luca Niculescu. Discuțiile au avut loc pe 27 octombrie, la Chișinău, în cadrul primei vizite externe a oficialului de la București.

Șefa statului a susține că războiul Rusiei împotriva Ucrainei continuă să amenințe siguranța cetățenilor din ambele țări, inclusiv prin dronele și rachetele care le încalcă spațiul aerian.

„Condamnăm atacurile Rusiei asupra navelor civile în Marea Neagră, inclusiv în apele teritoriale ale României, care pun în pericol vieți și comerțul în întreaga regiune. În acest context, vom intensifica schimbul de informații, avertizarea timpurie și cooperarea pentru implementarea celor mai eficiente soluții de apărare aeriană”, a scris președinta pe rețele.

Cei doi oficiali au discutat inclusiv despre proiectele comune de infrastructură: liniile electrice, drumurile și podurile, calea ferată și punctele de trecere a frontierei. Potrivit președintei, acestea trebuie să faciliteze circulația oamenilor, să reducă timpul de așteptare la frontieră și să asigure accesul la energie mai sigură și mai accesibilă.

„Pe măsură ce Republica Moldova avansează spre Uniunea Europeană, contăm pe România. O Moldovă democratică, liberă și ancorată în UE va rămâne, la rândul ei, un partener de încredere și un factor de stabilitate în regiune”, se mai arată în mesajul președintei Maia Sandu.

Șefa statului i-a mulțumit prim-ministrului Niculescu, totodată, „pentru angajamentul de a duce mai departe proiectele noastre comune și îi doresc succes în mandatul pe care și l-a asumat”.

Reamintim că noul premier al României, Luca Niculescu, efectuează pe 27 octombrie prima sa vizită în Republica Moldova de la preluarea mandatului. La Chișinău, oficialul a reafirmat sprijinul Bucureștiului pentru stabilitatea, securitatea și integrarea europeană a țării noastre: „Vom consolida relațiile noastre istorice, împreună, în Uniunea Europeană, acolo unde este locul Republicii Moldova”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: