Diez.md/imagine simbol

Educatoarea din Chișinău care ar fi lovit copiii a depus cerere de demisie. Sunt verificate și acțiunile directorului

Acțiunile sau inacțiunile directorului grădiniței nr. 133 din Chișinău urmează să fie verificate, după ce o educatoare a instituției ar fi lovit copiii. În situația în care se vor depista încălcări din partea administrației, vor fi emise sancțiuni. Declarațiile au fost făcute pe 9 martie de șeful adjunct al Direcției Generale Educație, Tineret și Sport, Andrei Pavaloi, la ședința operativă a serviciilor Primăriei Chișinău. Pavaloi a confirmat că educatoarea a depus o cerere de eliberare din funcție. Situația a fost comentată și de primarul capitalei, care a menționat că a solicitat concedierea celor vinovați.

„Am solicitat anchete de serviciu, concedierea celor vinovați, am rugat să fie efectuate controale suplimentare și discuții cu directorii, profesorii, educatorii și părinții din grădiniță, dar și alte instituții”, a declarat primarul capitalei, Ion Ceban.

Andrei Pavaloi a adăugat că, pe 6 martie, angajați ai Direcției Generale Educație, Tineret și Sport au efectuat o vizită la grădinița nr. 133. „La fel, a fost semnat și un ordin de verificare complexă a instituției, inclusiv desfășurarea unei anchete de serviciu. Din informațiile preliminare, care le-am primit de la colegii care au vizitat instituția, educatorul care și-a permis acel act de violență a depus o cerere de eliberare”, a spus Pavaloi.

Potrivit lui Pavaloi, angajații Direcției urmează „să examineze în complexitate toate acțiunile pe care le-a întreprins sau care nu le-a întreprins directorul” grădiniței. „Ulterior, vom veni cu sancțiuni în situația în care se vor depista anumite încălcări din partea administrației instituției”, a adăugat Pavaloi.

Totodată, el a anunțat că a solicitat să fie emis un ordin pentru informarea repetată a angajaților, indiferent că sunt grade didactice sau personal auxiliar, despre respectarea Codului deontologic în cadrul instituțiilor educaționale.

***

Amintim că situația a fost făcută publică pe 5 martie. Mai mulți părinți acuză o educatoare că ar fi lovit și umilit copiii. Înainte de aceasta, părinții au instalat microfoane, după ce copiii lor au venit acasă cu vânătăi. În înregistrările audio se aud lovituri și plânsete ale copiilor. În reacție, educatoarea a declarat că „sunt niște copii foarte complicați” și că a uitat să-și ia pastilele de valeriană, având o criză de nervi. Educatoarea a mai spus că și-a dat demisia.

Pe 6 martie, Direcția Generală Educație, Tineret și Sport a Primăriei Chișinău a anunțat că a dispus inițierea unei verificări interne pentru a stabili toate circumstanțele.

Ministerul Educației și Cercetării a anunțat că situația va fi examinată în cadrul Consiliului de Etică al instituției.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol

Festivitățile de 1 septembrie din școlile din Chișinău vor dura cel mult 45 de minute

În școlile din Chișinău, activitatea festivă dedicată începutului anului școlar din 1 septembrie va avea o durată de cel mult 45 de minute. Potrivit unui ordin emis de Direcția generală educație, tineret și sport, formatul festivității va fi stabilit de către fiecare instituție de învățământ, transmite IPN.

În prima zi de școală, în clasele I-XII va fi desfășurată și o lecție tematică cu genericul „Independența care ne unește”, dedicată împlinirii a 35 de ani de la proclamarea Independenței Republicii Moldova.

Ordinul prevede că școlile vor asigura alimentația elevilor din clasele I-IX, precum și a celor din clasele și grupele cu program prelungit. Elevii vor beneficia, de asemenea, de manuale gratuite, conform prevederilor legale.

Pregătirile pentru noul an de studii au fost discutate în cadrul unei ședințe organizatorice desfășurate de DGETS cu conducătorii instituțiilor de învățământ din municipiu. Discuțiile au vizat, între altele, înmatricularea în clasa I, incluziunea elevilor, alimentația, rețeaua de clase etc.

Șeful adjunct al Direcției educație, Andrei Pavaloi, a accentuat necesitatea unei comunicări active cu managerii instituțiilor și a unei pregătiri riguroase pentru noul an de studii, astfel încât elevii, cadrele didactice și părinții să beneficieze de condiții cât mai bune la începutul anului școlar.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: