Андрей Мардарь / NewsMaker

Emoții pentru Igor Dodon. Fostul președinte este așteptat astăzi în fața judecătorilor

Fostul președinte al țării Igor Dodon este așteptat astăzi, 19 iulie, la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana. Magistrații urmează să decidă dacă vor da sau nu curs cererii procurorilor de a prelungi măsura preventivă sub formă de arest preventiv cu încă 30 de zile pe numele lui Dodon. Ședința va începe la ora 14:30.

Amintim că procurorii i-au înmânat lui Dodon demersul și materiale privind prelungirea măsurii preventive sub forma de arest la domiciliu, pe un termen de 30 zile, pe 15 iulie. La PA, fostul președinte a fost huiduit de un activist civic: „Trădătorule”, „Iuda”, „Spurcăciune” – striga el.

Astăzi, 19 iulie, Dodon a fost așteptat la prima ședință de judecată în cazul panglicii „Sfântul Gheorghe”, pe care Dodon a purtat-o pe 9 mai, deși legea interzicea acest lucru. Totuși, ședința a fost amânată până în toamnă, după ce Dodon, aflat în arest la domiciliu, nu s-a prezentat.

Igor Dodon se află, în prezent, în arest preventiv la domiciliu. Pe 29 iunie, magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, au luat decizia să-i prelungească arestul preventiv la domiciliu cu încă 30 de zile. Igor Dodon figurează într-un dosar penal în care este învinuit de îmbogățire ilicită, corupere pasivă, trădare de patrie și acceptarea finanțării partidului politic de către o organizație criminală. Asta după ce în mai 2020 deputatul Iurie Reniță a publicat un video în care se vede cum Igor Dodon primește o pungă neagră de la fostul politician Vlad Plahotniuc.

Pe 27 iunie curent, Procuratura Generală a anunțat că fostul președinte al Republicii Moldova Igor Dodon s-a ales cu încă un dosar. Acestuia i-a fost înaintată învinuirea în săvârșirea infracțiunii de depășire a atribuțiilor de serviciu, în cadrul dosarului penal denumit „Energocom”.

Igor Dodon pledează nevinovat și califică dosarele deschise pe numele său drept „politice”. Potrivit lui, acuzațiile au fost înaintate „la comandă”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

„Dezvoltarea Chișinăului este o responsabilitate comună”. Sandu, Grosu și Tofan au felicitat chișinăuienii de Ziua Orașului

Președinta Maia Sandu, președintele Parlamentului, Igor Grosu, și prim-ministrul Vasile Tofan au transmis astăzi, 14 octombrie, mesaje de felicitare cu ocazia Hramului Chișinăului. Oficialii au vorbit despre dezvoltarea capitalei, îmbunătățirea infrastructurii și investițiile în educație, sănătate și drumuri.

Maia Sandu a menționat că, de-a lungul celor 590 de ani de istorie, Chișinăul a devenit locul în care generații de oameni și-au construit viețile. Șefa statului a subliniat că orașul trebuie dezvoltat astfel încât să ofere locuitorilor o calitate mai bună a vieții.

„Trebuie să punem cărămidă peste cărămidă pentru a lăsa copiilor și nepoților noștri un Chișinău european – un oraș mai verde, cu transport public modern, străzi sigure și respect pentru pietoni”, a spus președinta.

Președinta a pledat pentru protejarea patrimoniului istoric și pentru modernizarea capitalei, astfel încât aceasta să fie europeană nu doar prin denumire, ci și prin modul în care este administrată.

La rândul său, Igor Grosu a transmis felicitări locuitorilor capitalei și tuturor celor care sărbătoresc hramul localităților lor. Acesta a afirmat că oamenii își doresc drumuri mai bune, servicii de calitate și condiții decente de trai.

„S-au făcut pași înainte, dar mai avem mult de muncit”, a menționat președintele Parlamentului, care a evidențiat necesitatea consolidării administrațiilor publice locale pentru a transforma orașele și satele în locuri în care oamenii să dorească să rămână și să-și crească copiii.

În mesajul său, Vasile Tofan a amintit că a crescut în Chișinău și a urmărit transformarea orașului de-a lungul anilor. Premierul a descris capitala drept principalul motor al economiei Republicii Moldova și a prezentat investițiile planificate pentru anul 2026.

Potrivit lui Tofan, aproape cinci miliarde de lei sunt direcționate în acest an către Chișinău. Peste patru miliarde de lei sunt alocate școlilor, grădinițelor și altor instituții de învățământ, circa 370 de milioane de lei – infrastructurii rutiere, iar alte 290 de milioane de lei – curților, drumurilor de acces, canalizării și proiectelor din suburbii.

Totodată, investițiile în sănătate realizate în ultimii cinci ani au ajuns la aproximativ 1,6 miliarde de lei, a precizat acesta. Printre instituțiile medicale care au beneficiat de finanțare se numără Institutul de Medicină Urgentă, Institutul Oncologic, Institutul Mamei și Copilului și Spitalul Clinic Republican.

Tofan a mai menționat proiecte precum centura capitalei, construcția de poduri și pasaje, creșe, modernizarea școlilor și dezvoltarea infrastructurii în suburbii.

„Chișinăul este administrat local, dar dezvoltarea lui este o responsabilitate comună. Când Chișinăul crește, crește și Moldova”, a conchis acesta.

Precizăm că astăzi, 14 octombrie, capitala țării noastre marchează 590 de ani de la prima atestare documentară.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: