Andrei Mardari / NewsMaker

„Este un fals”. Guvernul neagă informația privind demisia ministrului Agriculturii

Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Viorel Gherciu, nu a demisionat din funcție și nici nu intenționează să o facă. Informația a fost confirmată pentru NM de purtătoarea de cuvânt a prim-ministrei, Anastasia Taburceanu și consiliera ministrului Agriculturii, Tatiana Fistic, după ce, pe 30 iunie, un portal apropiat Partidului „ȘOR” a anunțat că ministrul Viorel Gherciu urmează să demisioneze din funcție.

Potrivit consilierei ministrului Agriculturii, Tamara Fistic, informația difuzată în presă „este un fals”. Contactată de NM, Fistic a declarat că Gherciu nu a scris nicio cerere de demisie și nici nu intenționează să demisioneze în viitorul apropiat.

„Este un fals. Chiar acum ne aflăm într-o vizită de lucru în raionul Edineț. Nu a fost scrisă nicio cerere de demisie”, a declarat Fistic.

O eventuală demisie a ministrului Gherciu nu a fost confirmată nici de purtătoarea de cuvânt a prim-ministrei Gavrilița, Anastasia Taburceanu. „Este un fals”, a declarat ea pentru NM.

De menționat că, recent, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a anunțat că miniștrii din Guvernul Gavrilița sunt evaluați, iar după acest proces ar putea avea loc remanieri. Anterior și președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a admis că în unele ministere „lucrurile se mișcă mai puțin bine”. Totuși, aceasta a susținut că, deși are o opinie, decizia cu privire la eventuale remanieri îi aparține premierului Natalia Gavrilița.

Activitatea ministrului Viorel Gherciu a ajuns, recent, și în atenția parlamentarilor. Nemulțumită de activitatea Ministerului de după învestirea în funcție a ministrului Gherciu, opoziția parlamentară a înaintat o moțiune simplă pe numele acestuia. Moțiunea, nu a trecut, însă, de Parlament, iar Gherciu a revenit în fruntea Ministerului Agriculturii.

Amintim că Viorel Gherciu a venit la conducerea Ministerului Agriculturii pe 6 august 2021, când a fost învestit în funcție Guvernul condus de prim-ministra Natalia Gavrilița.

Expert în politici agricole, Gherciu a deținut, de-a lungul anilor, mai multe funcții de conducere.  Acesta a deținut funcția de membru al grupului de lucru pentru dezvoltarea Strategiei naționale de dezvoltare a sectorului de irigare în Republica Moldova 2021-2030 și a condus activitatea de dezvoltare a Strategiei de dezvoltare agricolă și rurală 2014-2020 în Republica  Moldova.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

„Rusia recunoaște că își pierde din sfera de influență”: Ministra de Externe a României, reacție la acuzațiile lui Ozerov

Ministra interimară a Afacerilor Externe a României, Oana Țoiu, a reacționat la declarațiile ambasadorului agreat al Rusiei în Republica Moldova, Oleg Ozerov, care a vorbit despre „încercări de a discredita suveranitatea și statalitatea Moldovei” și că „tandemul Bruxelles-București, care acționează în această direcție, privește republica exclusiv în rolul unei periferii lipsite de drepturi”. Țoiu a spus că, prin aceste declarații, Rusia „recunoaște că își pierde din sfera de influență”.

Într-un interviu pentru TASS, Ozerov a declarat că „încercările de a discredita suveranitatea și statalitatea Moldovei sunt însoțite de eforturi de a șterge din memoria publică paginile glorioase ale istoriei ruso-moldovenești”. „Tandemul Bruxelles-București, care acționează în această direcție – din păcate, cu complicitatea autorităților locale – privesc republica exclusiv în rolul unei periferii lipsite de drepturi și înapoiate, reproducând modelul neocolonial al dependenței unilaterale, obișnuit pentru elitele occidentale și dăunător pentru „protejații” acestora”, a spus Ozerov. Totodată, el a menționat că „Rusia nu a urmărit niciodată confruntarea și nu este sub nicio formă interesată ca Moldova să repete soarta de neinvidiat a statului vecin”.

Solicitată de Digi24 să comenteze aceste acuzații, Țoiu a declarat: „Ceea de dumneavoastră numiți acuzații sunt, de fapt, declarații ale Rusiei, pentru că recunoaște că își pierde din sfera de influență. (…) Cetățenii din Republica Moldova sunt pe drumul ireversibil de aderare la Uniunea Europeană. De altfel, o reușită extraordinară a muncii din ultimul an și a ultimilor ani de zile este deschiderea clusterelor de negocieri, a două clustere, și vrem să le deschidem pe toate până la sfârșitul anului pentru aderarea la Uniunea Europeană a Moldovei. Sunt pe un drum ireversibil, pe cale europeană. Ireversibil din perspectiva voinței cetățenilor. (…) Rusia reacționează la această evidență. Ei nu mai pot să concureze, realism vorbind, în scenariile de viitor nici pentru țări ca România, nici pentru țări membre ale Uniunii Europene, nici pentru țări care vor să adere la Uniunea Europeană, cum e Moldova”.

Țoiu a mai spus că „Rusia este singura țară din lume care investește sute de milioane, sunt evaluări care vorbesc chiar de aproape un miliard, în propagandă, nu pentru a-și promova propria reușită, pentru că această reușită nu există”. „Folosesc acești bani pentru a încerca să vulnerabilizeze perspectiva față de NATO sau față de Uniunea Europeană și exact aceeași dinamică o au față de Republica Moldova”, a conchis ministra interimară a Afacerilor Externe a României.

Menționăm că autoritățile Republicii Moldova nu au comentat deocamdată declarațiile lui Ozerov.

***

Precizăm că Oleg Ozerov beneficiază în prezent doar de statutul de ambasador „agreat, dar neacreditat”. Deși președintele rus Vladimir Putin l-a desemnat în funcția de ambasador în țara noastră încă în septembrie 2024, Ozerov nu a fost invitat să-și prezinte scrisorile de acreditare.

Conform Convenției de la Viena privind relațiile diplomatice din 1961, un ambasador nu este considerat oficial în funcție până când nu își prezintă scrisorile de acreditare către șeful statului gazdă.

Șefa statului Maia Sandu a explicat anterior că Ozerov nu a fost invitat să-și prezinte scrisorile de acreditare „în situația în care au fost comise mai multe acțiuni neprietenoase în raport cu țara noastră”. „Nu poți să inviți reprezentantul unei țări să depună scrisorile de acreditare când oficiali de la Moscova spun că statul Republica Moldova nu merită să existe sau ceva de tipul acesta. E vorba despre atitudinea lipsită de respect în general a Kremlinului față de Republica Moldova”, mai declara șefa statului.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: