gagauznews.com

Ex-președintele legislativului Găgăuziei, condamnat la 12 ani de închisoare. Avocat: „Clientul meu nu este vinovat”

Fostul președinte al Adunării Populare a Găgăuziei Dmitri Constantinov, judecat pentru abuz de putere și delapidare, a fost condamnat la 12 ani de închisoare, scrie Nokta. Decizia a fost pronunțată pe 26 decembrie de către Judecătoria Comrat. Potrivit sursei citate, Constantinov nu a fost prezent la pronunțarea sentinței, iar instanța a dispus darea sa în căutare.

Potrivit Nokta, pe lângă închisoare, lui Constantinov i s-a interzis să ocupe anumite funcții timp de 5 ani și a fost obligat să restituie prejudiciul de 46 de milioane de lei. Totodată, asupra bunurilor sale a fost instituit sechestru.

Dmitri Constantinov nu a fost prezent la pronunțarea sentinței, iar instanța a dispus darea sa în căutare, relatează sursa citată. Potrivit avocatului, Constantinov s-ar afla în spital.

Întrebat dacă va contesta decizia, avocatul lui Constantinov a declarat: „Insistăm că clientul meu nu este vinovat”.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 2017-2020, Dmitri Constantinov, ca director al unei societăți comerciale din Comrat, împreună cu alte persoane, a autorizat, prin abuz de serviciu, transferuri nejustificate de fonduri de la compania pe care o gestiona pe contul altei entități economice unde activa fiul lui, scrie TVR Moldova. Ar fi fost încheiate contracte fictive care au adus compania în insolvabilitate. Constantinov este învinuit că ar fi cauzat prejudicii de peste 46 milioane lei.

Procurorii au cerut 13 ani de închisoare pentru Dmitri Constantinov.

***

Amintim că, pe 14 noiembrie 2025, Dmitri Constantinov a anunțat că renunță la funcția de președinte al Adunării Populare a Găgăuziei (APG). Decizia a fost făcută publică la mai puțin de o lună după vizita șefului Serviciului de Informații și Securitate, Alexandru Musteață, în autonomie, unde cei doi au avut o întrevedere cu ușile închise. Constantinov a invocat motive de sănătate și a menționat că plecarea sa nu are legătură cu presiuni politice. Alegerile pentru legislativul local din Găgăuzia vor avea loc pe 22 martie 2026, iar turul doi, dacă va fi necesar, va fi organizat pe 5 aprilie.

Dmitri Constantinov a fost ales în funcția de președinte al Adunării Populare a Găgăuziei în februarie 2022. În aprilie 2024, acesta a rămas fără pașaport diplomatic, după ce a revenit din Rusia, unde s-a întâlnit cu politicianul condamnat pentru fraudă bancară, Ilan Șor. La întrevederea la care a participat și bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul, a fost anunțată crearea blocului politic „Victoria”, condus de Șor. Totuși, în mai 2025, Judecătoria Chișinău a obligat Ministerul Afacerilor Externe să restituie pașaportul diplomatic președintelui Adunării Populare a Găgăuziei, Dimitri Constantinov. Decizia a fost pronunțată de către un complet de judecată de la sediul sectorului Râșcani, care i-a dat dreptate lui Constantinov.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

screenshot

Sandu, despre majorările promise profesorilor: Sper că Guvernul va veni cu soluții pentru cei care au nevoie acum, nu peste jumătate de an

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că profesorii sunt îndreptățiți să aștepte majorările salariale promise. Pe de altă parte, a spus că statul nu avea de unde să știe în ianuarie că va fi războiul din Iran, că vor crește prețurile la resursele energetice și nu va reuși să promoveze „o variantă mai ambițioasă a politicii fiscale”. Totodată, și-a exprimat speranța că Guvernul va veni în următoarele zile cu soluții „bune sau suficient de bune pentru toți cei care au nevoie de aceste majorări acum, nu peste jumătate de an”. Declarațiile au fost făcute în ediția din 17 august a emisiunii „La 360 de grade”, difuzată la Teleradio Moldova.

În timpul emisiunii, Maia Sandu a fost întrebată despre promisiunile autorităților făcute profesorilor despre salarii mai mari de la 1 septembrie și, în context, despre motivul pentru care statul face promisiuni înainte să găsească resursele necesare.

„Statul nu avea de unde să știe în ianuarie că va fi războiul din Iran, că vor crește iarăși prețurile la resursele energetice, că nu va reuși să promoveze o variantă mai ambițioasă a politicii fiscale, pentru că trebuie să aduni bani la buget ca să poți să-i împarți după asta și, dacă nu reușești să-i aduni sau dacă aduni mai puțini, atunci lucrurile se întâmplă mai altfel decât planifici la începutul anului. Este foarte multă incertitudine în această perioadă, în acești ani, și de asta e mai greu să știi exact cum vor arăta cifrele pe venituri. Pe cheltuieli e clar că știi cât vrei să dai. E mai greu să știi ce venituri vei avea”, a comunicat Maia Sandu.

În continuare, șefa statului s-a arătat sigură că „Guvernul va veni cu clarificări în următoarele zile și o să vedem cu toții care sunt soluțiile pe care le propun”. „Sigur că oamenii așteaptă aceste majorări și ei sunt îndreptățiți să aștepte aceste majorări. Eu sper că Guvernul va veni cu niște soluții care sunt bune sau suficient de bune pentru toți cei care au nevoie de aceste majorări acum, nu peste jumătate de an”.

***

Amintim că, pe 10 august, Federația Sindicală a Educației și Științei i-a cerut premierului Vasile Tofan „respectarea promisiunilor guvernării – majorări salariale promise către 1 septembrie 2026”. Totodată, Federația a anunțat că, pe 19 august, va organiza „o acțiune sindicală de pichetare, pentru a pune presiune asupra Guvernului”, iar pe 1 septembrie, „dacă angajamentele nu vor fi respectate, vor fi declanșate proteste naționale pe parcursul întregii luni”. 

Pe 12 august, ministrul Educației, Dan Perciun, a anunțat că „în cel mult două săptămâni” va fi găsită și anunțată o soluție, adăugând că „se încearcă a găsi cele mai bune soluții” și că, în perioada promisă, se va ști sub ce formă vor fi acestea. Ministra Finanțelor a declarat că, după definitivarea viziunii pe politica fiscală pentru 2027, va fi făcut și anunțul privind reforma salarizării, adăugând că autoritățile „se țin de targetul de a identifica mai multe venituri și să putem veni către profesori și alte categorii cu venituri suplimentare începând din acest an”. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: