Ecaterina Dubassova/NewsMaker

Fără războaie, militari sau laboratoare străine, dar cu trupele ruse în Transnistria? BCS a definitivat proiectul privind „consolidarea neutralității”

Blocul Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) a oferit, pe 29 martie, mai multe detalii despre proiectul de lege privind consolidarea mecanismelor de asigurare a neutralității permanente a țării. Inițiativa prevede că statul își asumă să nu participe în războaie decât în cazul în care este nevoit să se apere, dar și refuzul de a găzdui pe teritoriul țării baze miliare străine, laboratoare, centre de cercetare, etc. Autorii mai consideră că noua lege va impulsiona procesul de reglementare a diferendului transnistrean și la reunificarea celor două maluri ale Nistrului. Totuși, în ceea ce privește retragerea trupelor ruse din Transnistria, comuniștii și socialiștii consideră că acest lucru va fi posibil după adoptarea legii și reunificarea țării.

Vicepreședintele parlamentului Vlad Batrîncea a precizat că este nevoie de „întărirea” statutului de neutralitate, în pofida faptului că această prevedere este inclusă în Constituție, întrucât Constituția consfințește anumite principii obligatorii, însă ca ele să devină funcționale este nevoie de aprobat legi. Acesta a mai spus că inițiativa nu ar avea legătură cu războiul declanșat în Ucraina.

Acest proiect nu este politic, nu este geopolitic și nu este legat cu situația curentă din regiune. Statutul neutralității permanente pentru R. Moldova este o formulă de a supraviețui în lumea contemporană, care este zbuciumată deseori de conflicte. În afara acelor prevederi constituționale, această normă trebuie să devină clară și să aibă instrumente clare de realizare. (…) Întrebări de genul: de ce e nevoie de legea propusă de opoziție, atunci când există Constituția… Această atitudine este lipsită de profesionalism și de înțelegerea subiectului”, a subliniat Batrîncea.

Principalele prevederi

Deputatul socialist a mai menționat că acest statut va permite R. Moldova nu doar să supraviețuiască, dar și „să existe ca stat civilizat”.

Printre prevederile proiectului de lege se numără:

– obligarea țării de a nu se implica în războaie, cu excepția cazurilor de apărare a integrității teritoriale;

– obligarea statului de a nu participa la uniuni sau alte asociații militare, de refuz la orice formă de cooperare cu acestea, de neadmitere a amplasării pe teritoriul țării a bazelor militare străine, a centrelor de instruire, de cercetare, laboratoare și alte structuri cu destinație militară;

– de a nu încheia tratate care ar favoriza pregătirea economică și politică pentru declanșarea războiului

Suntem deranjați de declarațiile din ultima perioadă, când R. Moldova, chiar dacă declară că este un stat neutru, am constatat că sunt încercări din afara țării de a ne atrage în anumite jocuri militare și geopolitice. Considerăm că sunt periculoase”, a declarat Batrîncea.

Problema retragerii trupelor rusești din Transnistria urmează a fi examinată „aparte”

Întrebați de NM dacă noul proiect privind „întărirea statutului de neutralitate” prevede și retragerea de pe teritoriul țării a trupelor rusești, dislocate în regiunea transnistreană, Vlad Batrîncea a răspuns:

„Pentru noi, R. Moldova este cea care include ambele maluri ale Nistrului. Considerăm că este avantajos pentru oameni ca țara să fie unită. Suntem fermi convinși că problema nesoluționării este în politicienii care nu au fost interesați în soluționare. În ceea ce privește depozitele de muniții, etc. – problema va fi soluționată prin dialog și reglementare pe cale pașnică a diferendului transnistrean. Considerăm că situația s-a copt, din fericire, conflictul nu este în fază fierbinte, oamenii circulă liber, sunt recunoscute diplomele. Dar demilitarizarea Transnistriei va fi examinată pe o platformă aparte, nu vrem să creăm un terci din asta. Vrem să separăm problemele. Suntem siguri că va fi găsită o formulă de reintegrare și va fi soluționată și problema cu contingentul militar de acolo”.

Cu alte cuvinte, îndată ce spațiul va fi unitar, în mod automat, acțiunea acestei legi se transferă pe întregul teritoriu al Republicii Moldova. Nu sunt jurist, dar mi se pare că este evident. Apropo, prin adoptarea acestei legi, cred că sporim șansele pentru reglementarea definitivă, întrucât colegii noștri de la Tiraspol sunt mereu rezervați: vorbim serios despre neutralitate, ce presupune, nu va fi unilateral, nedefinitivat, etc”, a adăugat deputatul Constantin Starîș.

Va susține PAS proiectul de lege?

Contactați de NM, reprezentanții partidului majoritar din Parlament au precizat că nu vor susține proiectul de lege propus de BCS.

„Statutul de neutralitate este deja consfințit în Constituție. Constituția prevalează în fața oricărei legi organice votate în Parlament”.

Pe 7 martie, în cadrul unei emisiuni televizate și președinta țării Maia Sandu a comentat similar inițiativa legislativă a BCS.

Nu am văzut proiectul de lege, dar se pare că autorii nu înțeleg că Constituția este mai presus de orice lege și nu are cum să prevaleze sau să schimbe lucrurile. Neutralitatea este scrisă în Constituție, nu văd rostul să vii cu legi care să completeze ce e scris acolo”, a spus președinta țării.

Proiectul de lege urmează a fi înregistrat și publicat pe site-ul Parlamentului.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Misha Komadovsky/DW

Zelenski, pregătit să se întâlnească cu Putin la summitul G20 de la Miami: „Important este doar rezultatul”

Președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, a declarat că este pregătit să se întâlnească cu Vladimir Putin la Miami, în cadrul summitului G20 programat pentru luna decembrie, în cazul în care liderul rus va participa la reuniune. Afirmația a fost făcută într-un interviu pentru Deutsche Welle, acordat vineri, 11 septembrie.

Da, desigur. Trebuie să mergem. Trebuie să ne întâlnim, să discutăm și să luăm decizii. Nu este vorba despre cuvinte. Nu contează ce îi voi spune eu sau ce vrea el să-mi spună. Important este doar rezultatul. Asta este tot”, a declarat Vladimir Zelenski.

Zelenski și Putin nu s-au mai întâlnit față în față de la începutul invaziei ruse pe scară largă în Ucraina, în februarie 2022.

Kremlinul nu a precizat deocamdată dacă Putin intenționează să participe la summitul G20 de la Miami. Președintele rus nu a mai participat la summiturile G20 din 2019.

Zelenski: Infrastructura energetică și cerealele, primul pas spre negocieri

În interviul pentru DW, Zelenski a afirmat că Ucraina este în prezent într-o poziție mult mai puternică pe câmpul de luptă decât în urmă cu un an, în timp ce Rusia pierde peste 30 000 de oameni în fiecare lună, plătind „un preț enorm pentru o înaintare foarte lentă pe câmpul de luptă”.

„De aceea considerăm că acum avem o poziție bună pentru negocieri”, a spus președintele ucrainean.

Poate că unora nu le place sintagma „încetarea focului”. Pentru mine nu contează cui îi place și cui nu. Noi iubim viața. Vrem pace și tocmai de aceea purtăm negocieri”, a subliniat Zelenski.

Potrivit acestuia, oprirea atacurilor asupra infrastructurii energetice și a transporturilor de cereale ar putea reprezenta un prim pas către negocieri de pace.

Ce ne-ar putea duce la negocieri? Energia și cerealele. Acesta este pasul numărul unu. Este ceva ce putem obține”, a declarat Zelenski.

Totodată, președintele ucrainean a vorbit și despre nevoia urgentă a Ucrainei de rachete Patriot pentru această iarnă. El a spus că, în perioada rece, Ucraina are nevoie de cel puțin 100-120 de rachete pe lună, în condițiile în care Rusia produce lunar 140 de rachete balistice.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: