Fertilizarea in vitro, disponibilă pentru persoanele diagnosticate cu HIV. Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a semnat un ordin în acest sens

Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a semnat un ordin prin care este scoasă interdicția pentru fertilizarea in vitro a persoanelor diagnosticate cu HIV, informează Asociația Obștească „Inițiativa Pozitivă”, astăzi, 29 ianaurie. 

„Acesta este un caz când oamenii nu au tăcut, asociațiile obștești s-au autosesizat și au căutat soluții, iar autoritățile au ascultat și au soluționat problema. Acum orice cuplu din Moldova, indiferent de statutul HIV, are șansa să aibă copii”, a declarat Ruslan Poverga, directorul general al A.O „Inițiativa Pozitivă”.

„Ca femeie care trăiește cu HIV de 21 de ani am trecut prin momentul când am fost nevoită să mă împac cu gândul că, posibil, nu voi mai putea avea copii niciodată”, a declarat Irina Belevțova, președinta A.O „Mamele pentru viață”. „Eu le înțeleg pe aceste femei, știu prin ce trec ele. Asta m-a motivat cel mai mult să mă implic și să depun tot efortul, ca femeile care trăiesc cu HIV să poată avea copii”, a mai spus Irina Belevțova.

Potrivit sursei citate, interdicția respectivă are rădăcini într-o perioadă când nu existau metode eficiente de tratament și de prevenire a transmiterii HIV de la mamă la copil. Problema a fost relevată în anul 2018, în cadrul analizei legislației naționale în domeniul HIV, efectuată de PNUD Moldova și UNAIDS, când Asociația Obștească, „Inițiativa Pozitivă” a început să lucreze asupra unui șir de chestiuni din acest raport. Puțin mai târziu, în 2019, organizația non-guvernamentală „Mamele pentru viață” a comunicat publicului larg despre un caz, când unei femei HIV pozitive i-a fost refuzat serviciul de fertlizare in vitro.

În acest context, cele două organizații s-au adresat Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, unde, în luna decembrie 2019, a fost creat un grup de lucru care a elaborat amendamentele necesare în ordinile ministerului. Ca rezultat, acest serviciu este deja accesibil și persoanelor care trăiesc cu HIV, se mai anunță în comunicat.

Menționăm că în Republica Moldova, conform datelor estimative ale Centrului Sănătatea Reproducerii şi Genetica Medicală, 20% din numărul total de cupluri de vârstă reproductivă, suferă de o formă sau alta de infertilitate, iar pentru 2,5% dintre femei, fertilizarea in vitro poate fi singura posibilitate de a mai avea copii.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

IPN

Cea mai mare pictură pe apă din lume – realizată la Chișinău. O pictoriță a intrat în Cartea Recordurilor Guinness

Ludmila Cuptor, pictoriță din Republica Moldova, a stabilit un record mondial, realizând cea mai mare lucrare din lume în tehnica Ebru – pictura pe apă. Performanța sa a fost recunoscută oficial de o adjudecătoare Guinness World Records, venită din Regatul Unit pentru validarea rezultatului. Evenimentul a fost găzduit de un centru comercial din capitală, transmite IPN.

Ludmila Cuptor a menționat că acest moment marchează împlinirea unui vis. „Este rezultatul unor ani de căutări interioare, de muncă, efort, ezitări, speranțe și curaj. Este inspirată din tehnica clasică turcă – Ebru, pictura pe apă, o artă pe care am descoperit-o în 2019, în Italia. A fost dragoste la prima vedere”, a relatat artista.

Pictorița a explicat faptul că lucrarea este realizată pe apă, iar apoi este imprimată pe o pânză specială. Potrivit ei, cele șapte culori ale curcubeului care sunt utilizate în tablou simbolizează 70 de ani ai Cărții Recordului Guinness, dar și reprezintă un simbol al speranței și unității.

Autoarea lucrării a adăugat că pictura surprinde o câmpie din Moldova, plină de verdeață și flori, în toiul primăverii, care emană o senzație de liniște și aduce satisfacție sufletească.

Procesul de realizare a picturii a fost urmărit de adjudecătoarea Guinness World Records, Paulina Sapinska. În urma unei evaluări, aceasta a recunoscut oficial performanța. Paulina Sapinska a declarat că autoarea lucrării a respectat toate criteriile stabilite de Guinness World Records și aproape a dublat dimensiunea recordului anterior, care era de 20,86 metri pătrați.

Această lucrare are 39,97 metri pătrați. Așadar, este o încercare foarte impresionantă și un nou titlu Guinness World Records”, a notat adjudecătoarea Paulina Sapinska.

Angela Cutasevici, viceprimar al capitalei, afirmă că acest eveniment marchează curajul, inteligența și creativitatea. „Este foarte frumos că în fața publicului, a chișinăuienilor, se scrie istoria cu artista Ludmila Cuptor. Ceea ce văd este într-adevăr foarte frumos, inclusiv jocul de culoare, și mesajul artistic pe care îl transmite pictorița este impresionant”, a mai spus Angela Cutasevici.

Atunci când organizatorii au venit cu solicitarea de a fi parteneri ai acestui eveniment, noi, cei de la Primăria Chișinău, am spus din start că vom fi alături, fiindcă astfel de inițiative ne fac să fim mândri, atât ca oraș, cât și ca țară. Este un lucru care ne face pe noi, cei care educăm tânăra generație, să-i insuflăm mândria față de valorile cultivate aici”, a spus șeful adjunct al Direcției generale educație, tineret și sport, Andrei Pavaloi.

La finalul evenimentului, autoarea tabloului a primit un certificat oficial care atestă noul record Guinness pentru cea mai mare pictură Ebru din lume. Tabloul va fi expus în următoarele săptămâni la Port Mall, iar ulterior va deveni o piesă muzeală.

IPN
IPN
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: