Cu ocazia lansării Săptămânii de Educație Financiară la FinComBank, vă invităm la Gala de Excelență în Educaţie din Republica Moldova, un eveniment frumos organizat de PRIAevents. Gala de premiere va avea loc pe data de 14 noiembrie, începând cu ora 15:00 la Toro Center, str. Pantelimon Halippa nr.6, or. Chişinău.
Gala de Excelență în Educaţie «Pria Education Awards» are scopul de a recunoaşte şi de a celebra cei mai buni promotori ai educației din Republica Moldova, printre care asociaţii, reprezentanţi ai mediului academic, parteneri ai sistemului de învăţământ, reprezentanţi guvernamentali, cadre didactice, cât şi mulţi alţii.
În cadrul evenimentului vor fi premiaţi cei mai remarcabili contribuitori ai sectorului educaţional — instituţii, organizaţii, cadre didactice şi reprezentanţi din sistemul de învăţământ, devenind astfel ambasadori ai educației din Republica Moldova.
Agenda evenimentului:
15:00 — 15:30 — Welcome Coffee şi înregistrarea participanţilor
15:30 — 17:00 — Panel de dezbateri despre teme importante pentru educaţia din Republica Moldova
17:30 — 18:30 — Decernarea premiilor
18:30 — Networking
Temele care vor fi abordate:
• Strategia Ministerului Educației pentru dezvoltarea sistemului de educație din Moldova
• Proiecte deosebite pe care le-au dezvoltat autoritățile, instituțiile de învățământ, societatea civilă și companiile
• Dezvoltarea curriculară, inclusiv în colaborare sau prin sprijinul mediului de business
• Cercetare și dezvoltare. Managementul cercetării
• Politica educațională și leadership
• Programe de intership și training
• Provocările din Republica Moldova privind educația și cercetarea, versus cele internaționale
În cadrul evenimentului, speakerul din partea FinComBank, Cîlcic Tatiana, Directoarea Sucursalei nr.20, va relata mai multe despre campania de Educație Financiară #FinComEducation și cursurile disponibile pe site-ul băncii care pot fi parcurse de toți doritorii. Acestea țin de diverse domenii financiare, printre care depozite, asigurări, inflația, credite, securitatea banilor și a datelor personale, acte de identitate, rechizite bancare și cardurile, printre care și cardul pentru copii și adolescenți Visa Firsty.
Veți avea ocazia să întâlniți cei mai apreciați dascăli, elevi, dar și reprezentanți ai universităților, liceelor, școlilor și altor forme de învățământ!
Vă rugăm să vă înregistrați la acest frumos eveniment accesând LINKUL.
Irina Gutnic a venit la Primăria Chișinău și pe 20 octombrie, anunțând că va fi prezentă la ghișeul unic al instituției pentru „a-mi exercita atribuțiile de viceprimar”. Acest lucru se întâmplă după ce, în ajun, Gutnic a venit la Primărie pentru a-și relua atribuțiile de viceprimar, în urma suspendării de către Curtea de Apel Centru a dispoziției prin care a fost revocată, însă reprezentanții municipalității i-au comunicat că, pe 19 octombrie, „a expirat mandatul de patru ani al Irinei Gutnic, care nu a mai fost prelungit, iar, conform legii, acesta poate fi întrerupt de angajator exact în ziua în care se împlinesc patru ani”.
„Sunt prezentă la serviciu, așa cum am promis, începând cu ora 8. Hotărârile instanței trebuie respectate, indiferent de ambițiile personale ale cuiva. În baza deciziei judecătorești de suspendare a dispoziției de eliberare din funcție, sunt aici pentru a-mi exercita atribuțiile de viceprimar. Cetățenii care se confruntă cu probleme și care nu reușesc să obțină răspunsuri, mă pot găsi aici. Sunt prezentă la ghișeul unic al Primăriei. (…) Pe parcursul zilei, voi fi în sectoarele capitalei, în teren, pentru a discuta cu cetățenii și a vedea situația la fața locului. Pentru mine, a fi la serviciu înseamnă nu neapărat a sta în birou”, a comunicat Gutnic într-un video postat pe rețelele de socializare.
NewsMaker a solicitat un comentariu de la reprezentanții primarului.
Reamintim, Curtea de Apel Centru a suspendat pe 1 octombrie dispoziția din 11 mai prin care primarul Ion Ceban a revocat-o pe Irina Gutnic. Decizia îi permite să își exercite provizoriu funcția până la soluționarea definitivă a dosarului privind anularea revocării. Instanța a constatat „suspiciuni serioase și rezonabile” privind legalitatea dispoziției și a precizat că, pe durata suspendării, aceasta nu poate fi folosită pentru a o împiedica pe Gutnic să își exercite atribuțiile. Detalii AICI.
În dimineața zilei de 19 octombrie, Irina Gutnic a venit la Primărie cu un executor judecătoresc pentru a-și relua atribuțiile de viceprimar. De cealaltă parte, reprezentanții municipalității au anunțat-o că pe 19 octombrie „a expirat mandatul de 4 ani al Irinei Gutnic, care nu a mai fost prelungit, iar, conform legii, acesta poate fi întrerupt de angajator exact în ziua în care se împlinesc 4 ani”. Gutnic a numit decizia ilegală. Potrivit ei, încetarea mandatului poate fi decisă doar de Consiliul Municipal Chișinău. Ea a anunțat că își va continua activitatea chiar și fără birou și va primi cetățenii la ghișeul unic. Detalii AICI. Referindu-se la funcțiile de viceprimar, edilul Ion Ceban a declarat că propunerea de numire și eliberare din funcție îi aparține exclusiv primarului. „Viceprimarii nu sunt aleși de cetățeni, sunt persoane politice și de încredere ale primarului”, a declarat Ceban. Detalii AICI.
Amintim că Irina Gutnic a fost numită viceprimar al municipiului Chișinău pe 19 octombrie 2022. Dispoziția de numire a fost semnată atunci de primarul general Ion Ceban, după ce Consiliul Municipal Chișinău a respins de două ori candidatura ei. Anterior, Gutnic a ocupat funcția de director general al SA „Apă-Canal Chișinău”.
***
Potrivit Legii privind statutul alesului local, viceprimarii sunt aleși, la propunerea primarului, prin decizia consiliului local, adoptată cu votul majorității consilierilor aleși. Dacă proiectul de decizie privind alegerea candidatului este exclus de pe ordinea de zi sau nu întrunește numărul necesar de voturi la două ședințe consecutive, primarul numește viceprimarul prin dispoziție. Viceprimarul este eliberat din funcție, la propunerea primarului, prin decizia consiliului, adoptată cu votul majorității consilierilor aleși. Dacă proiectul de decizie privind eliberarea din funcția de viceprimar este exclus de pe ordinea de zi sau nu întrunește numărul necesar de voturi la două ședințe consecutive, primarul eliberează viceprimarul din funcție prin dispoziție.
Mandatul de viceprimar încetează de drept înainte de termen în cazul constatării definitive, de către Autoritatea Națională de Integritate, a incompatibilității funcției. Încetarea mandatului intervine și în cazul nedepunerii declarației de avere și interese personale, precum și în cazul confiscării averii nejustificate, dispuse printr-o hotărâre judecătoarească irevocabilă. Alte motive sunt imposibilitatea de a exercita funcția pe o perioadă mai mare de 5 luni consecutive, inclusiv pe motive de boală, cu excepția viceprimarului care își exercită funcția pe baze obștești. această situație este constatată de oficiul teritorial al Cancelariei de Stat. Mandatul încetează și în cazul unei sentințe irevocabile de condamnare la privațiune de libertate sau a unei hotărâri definitive și irevocabile prin care se interzice de a ocupa funcția pentru o perioadă mai mare de 5 luni, precum și în cazul eliberării din funcție de către consiliu, al demisiei sau al decesului.
Ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, susține că deplasarea sa la Milano, pentru a participa la Convenția de constituire a organizației teritoriale PAS Italia, „a avut loc în timpul unei singure zile de concediu neplătit”. Potrivit ministrei, „niciun ban public nu a fost cheltuit pentru această deplasare”. Precizările au fost făcute după ce deputatul „Alternativa”, Ion Chicu, a solicitat Cancelariei de Stat să precizeze scopul participării ministrei la eveniment și statutul raporturilor de muncă ale acesteia, precum și „sumele achitate din bugetul de stat pentru participarea la eveniment, dacă au fost suportate”.
„Pentru a clarifica informațiile apărute în spațiul public despre participarea mea la un eveniment în Italia, precizez că deplasarea a avut loc în timpul unei singure zile de concediu neplătit, solicitată în acest scop. Niciun ban public nu a fost cheltuit pentru această deplasare. Consider că este firesc ca orice demnitar să ofere explicații privind utilizarea banilor publici. Transparența și responsabilitatea sunt principii pe care le respect și le promovez. În același timp, cred că discuțiile publice ar trebui să se bazeze pe fapte, nu pe insinuări”, a scris Plugaru pe o rețea de socializare.
***
Menționăm că, pe 17 octombrie, liderul PAS și președintele Parlamentului, Igor Grosu, a anunțat că, la Milano, a fost aleasă conducerea PAS Italia, în cadrul Convenției de constituire a organizației teritoriale PAS Italia. Totodată, el a publicat mai multe imagini de la eveniment, în care apare și ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru. Pe 19 octombrie, deputatul „Alternativa”, Ion Chicu, a anunțat că a solicitat Cancelariei de Stat să precizeze „scopul participării la eveniment a doamnei ministru și statutul raporturilor de muncă ale acesteia”, „perioada aflării a doamnei ministru în afara Republicii Moldova”, precum și „sumele achitate din bugetul de stat pentru participarea la eveniment, dacă au fost suportate”.
În contextul acestui eveniment, deputatul „Partidul Nostru” Alexandr Berlinschii a anunțat că va solicita Comisiei Electorale Centrale (CEC) să verifice cheltuielile PAS pentru deplasare, cazare și organizarea evenimentului, întrebând dacă acestea au fost acoperite din bugetul de stat, din fondurile partidului sau din banii personali ai participanților. De asemenea, el a pus sub semnul întrebării legalitatea constituirii organizației PAS în Italia, susținând că legea prevede ca structurile partidelor să aibă sediul în Republica Moldova. Secretara CEC, Daniela Munteanu, a declarat că, deocamdată, nu a văzut sesizarea anunțată de deputat. Referitor la constituirea organizației PAS în Italia, ea a precizat că „modul de organizare internă a unui partid este stabilit prin prevederile statutare ale acestuia”. La rândul său, deputatul PAS, Valeriu Robu, a afirmat că toate cheltuielile pentru transport, cazare și organizarea evenimentului au fost suportate de partid. Detalii AICI.
Coaliția Națională „Viața fără Violență” aduce în prim-plan la Conferința „Realități personale, revendicări colective” trăirile femeilor care ajung prea rar în centrul conversațiilor publice
Coaliția Națională „Viața fără Violență”, o rețea de 24 de organizații din domeniul prevenirii și combaterii violenței împotriva fetelor și femeilor, organizează, în perioada 29-30 octombrie 2026, Conferința Internațională pentru Prevenirea și Combaterea Violenței împotriva Femeilor, cu tema „Realități personale, revendicări colective”. Conferința va reuni activiste, reprezentante/-ți ale/ai organizațiilor societății civile, instituțiilor publice, mediului academic, comunităților locale și femei cu experiență trăită pentru a explora felul în care anumite experiențe și sisteme produc marginalizare și excludere.
Așa cum țara avansează în parcursul său european, discuțiile despre democrație, drepturi și participare devin tot mai importante. În același timp, suntem martori/-e la amplificarea discursurilor care contestă drepturile femeilor și ale persoanelor din grupuri marginalizate, la creșterea vizibilității discursului de ură și la cazuri de femicid care continuă să zguduie societatea. Doar în acest an am deconspirat trei grupuri de Telegram care publicau, fără consimțământ, materiale intime, inclusiv cu fete minore; am contestat numeroși creatori de conținut care glorifică abuzul împotriva femeilor și actori politici care instrumentalizează cazurile de violență pentru capital politic. În paralel, în primul trimestru al anului 2026, poliția a înregistrat 5 033 de sesizări privind relațiile disfuncționale în familie, iar conform estimărilor noastre, cel puțin 7 femei au fost ucise în urma violenței. Totodată, 54% dintre femei nu solicită ajutor din cauza rușinii, iar doar 8,4% raportează violența la poliție. Cercetările noastre arată că femeile din mediul rural, femeile rome, femeile cu dizabilități și alte grupuri marginalizate continuă să întâmpine bariere suplimentare în accesul la servicii, protecție și participare. În spatele acestor numere se află femei reale, cu propriile nevoi, povești și voci care merită ascultate.
În acest an, am organizat conferința pornind de la o întrebare: ce se întâmplă atunci când nu doar oamenii ignoră trările și nevoile femeilor, ci și politicile, serviciile, instituțiile și conversațiile publice? Pornim de la poveștile femeilor, le ascultăm cu empatie și atenție, iar apoi le transformăm în revendicări colective. Împreună analizăm ce trebuie schimbat și ce putem construi diferit, astfel încât nicio femeie să nu fie împinsă la margine. Vom vorbi despre violență, sărăcie, izolare, lipsa transportului și a locuinței, dizabilitate, migrație, detenție, orientare sexuală și identitate de gen, trafic de persoane, maternitate, infertilitate și accesul limitat la servicii. În loc să tratăm vulnerabilitatea ca pe o caracteristică individuală a femeilor, evenimentul își propune să analizeze experiențele, normele și sistemele care le împing la marginea comunităților, serviciilor și proceselor de decizie.
Începem prima zi cu discuții prin care vom înțelege și vom numi problemele cu care se confruntă femeile, apoi mergem înainte către discuții despre autonomie, participare și soluții pentru construirea unor comunități mai incluzive și echitabile. Organizăm conferința „Realități personale, revendicări colective” ca un spațiu de dialog, reflecție și învățare colectivă, în care experiențele individuale sunt conectate la întrebări mai largi despre putere, reprezentare, acces la drepturi și responsabilitatea instituțiilor și a comunităților. Evenimentul creează oportunitatea de a înțelege mai bine barierele cu care se confruntă femeile și de a construi răspunsuri care pornesc de la realitățile lor, nu de la presupuneri.
Conferința din acest an are loc într-un moment important pentru Republica Moldova. În timp ce țara noastră avansează pe calea integrării europene, e mai important ca niciodată să vorbim și despre oamenii care riscă să rămână în afara acestui proces. Vorbim despre cum ne asigurăm că femeile sunt în siguranță, dacă sunt ascultate atunci când vorbesc despre experiențele lor, dacă au acces egal la servicii și dacă participă la deciziile care le influențează viața.
De aceea, în cadrul conferinței, vom dedica un atelier special relației dintre egalitatea de gen și parcursul european al Republicii Moldova. Ne dorim să discutăm deschis despre ce poate însemna integrarea europeană pentru femeile din țară, ce oportunități creează și ce responsabilități ne asumăm odată cu acest proces. Credem că nu putem construi o Moldovă europeană fără să construim, în același timp, o societate în care femeile sunt protejate de violență, au acces la drepturi și servicii și sunt prezente în spațiile unde se iau decizii. Iar pentru ca acest lucru să se întâmple, experiențele femeilor trebuie să ajungă în centrul conversațiilor despre viitorul țării, nu la marginea lor.
Invităm instituțiile media să fie parte din această conversație
Jurnalismul poate aduce în centrul atenției experiențe care rămân prea des invizibile și transforma probleme considerate individuale în subiecte de interes public. De aceea, am fi onorate să vă avem ca parteneri ai conferinței și să contribuim, împreună, la extinderea acestor conversații dincolo de sala evenimentului. Suntem deschise să ne adaptăm intereselor și formatelor echipei dumneavoastră, astfel încât împreună să creștem gradul de informare a publicului și să stimulăm discuții relevante despre prevenirea violenței, egalitatea de gen, participarea femeilor la procesele de decizie și incluziunea socială.
Vă punem la dispoziție acces la intervievate și intervievați, experte și experți naționali și internaționali, materiale tematice, participări în emisiuni, comentarii de specialitate și oportunități de producere a conținutului original.
Despre conferință
Conferința pentru Prevenirea și Combaterea Violenței împotriva Femeilor este organizată anual de Coaliția Națională „Viața fără Violență” și reprezintă una dintre cele mai importante spații de dialog din Republica Moldova dedicate prevenirii violenței împotriva femeilor, promovării egalității de gen și consolidării mișcării feministe.
Pentru contacte și parteneriate media, puteți apela la comunicatoarea Coaliției Naționale „Viața fără Violență”, Neaga Andreea. Email: [email protected]Număr de telefon: 061249028.
Moldova— În perioada 7-11 octombrie, Republica Moldova a vibrat în ritmul melodiilor clasice și alversurilor care ne definesc identitatea națională. Moldovan National Youth Orchestra (MNYO) sub bagheta dirijorului Andriano Marian a desfășurat un turneu muzical excepțional, intitulat sugestiv „Muzică și poezie. Acasă la Stamate, Mateevici, Lupan și Donici”. Proiectul a readus la viață patrimoniul cultural în vetrele memoriale ale marilor noștri scriitori, fiind susținut de Ministerul Culturii, iar Škoda Moldova a fost partener de mobilitate.
Seria de concerte a reprezentat un itinerar al emoției, al memoriei și al artei, purtând muzicienii prin vetrele de cultură din țară. De la casa memorială a faimosului fabulist Alexandru Donici, până la locurile încărcate de istorie și reflecție dedicate lui Alexei Mateevici, Constantin Stamate și Andrei Lupan, muzica clasică a rezonat din nou acolo unde au fost scrise pagini de aur ale literaturii noastre.
Fiecare instrument își are scopul său: Škoda Kodiaq, partenerul de mobilitate al Orchestrei
Așa cum o vioară își găsește desăvârșirea în mâinile unui virtuoz, iar un pian transpune stările sufletești în armonii complexe, orice călătorie culturală are nevoie de instrumentul potrivit pentru a-și atinge scopul. Pentru muzicienii de la Moldovan National Youth Orchestra, Škoda Kodiaq a fost mai mult decât un simplu mijloc de transport — a fost instrumentul de mobilitate ideal care a făcut posibil ca arta să ajungă rapid, sigur și confortabil în fiecare colț al țării.
Drumurile spre casele memoriale din Moldova implică adesea itinerarii solicitante, de la șosele naționale până la drumuri locale pitorești, dar provocatoare. Cu un spațiu generos, destinat atât echipamentelor fragile și instrumentelor muzicale de mari dimensiuni, cât și confortului artiștilor după ore lungi de repetiții și prestații, Škoda Kodiaq a demonstrat că tehnologia modernă și arta se completează perfect. Versatilitatea, siguranța și eleganța SUV-ului ceho-german au asigurat fluența întregului turneu, transformând fiecare deplasare într-o experiență relaxantă pentru întreaga echipă.
Un itinerar cultural de 4 zile încărcat de emoție
Timp de patru zile, publicul local, iubitorii de frumos și tinerii din comunitățile vizitate au fost martorii unor momente artistice inedite. Muzica simfonică și recitalurile poeziei românești s-au împletit natural în curțile și spațiile memoriale, aducând o atmosferă caldă, de sărbătoare spirituală.
„Pentru noi, fiecare concert din cadrul turneului ‘Muzică și poezie’ a fost o revenire la rădăcini. Să cânți în locurile unde au creați marii noștri poeți și scriitori este o responsabilitate enormă, dar și o sursă inepuizabilă de inspirație. Ne bucurăm că am avut alături de noi un partener puternic precum Škoda Moldova, care împărtășește aceleași valori legate de calitate, performanță și dăruire. Așa cum noi ne calibrăm instrumentele înainte de fiecare spectacol, Škoda Kodiaq a fost instrumentul precis care ne-a purtat în siguranță de la o destinație la alta,” au menționat dirijorul (MNYO) Andriano Marian.
Investiție în identitatea și valorile locale
Parteneriatul dintre Škoda și MNYO pentru seria de concerte „Muzică și poezie. Acasă la Stamate, Mateevici, Lupan și Donici” reconfirmă angajamentul mărcii de a susține inițiativele culturale cu impact real în Republica Moldova. Promovarea tinerelor talente și aducerea artei mai aproape de comunitățile din regiuni reprezintă un pilon fundamental pentru dezvoltarea societății.
Tot așa cum o compoziție muzicală necesită echilibru între ritm, dinamică și interpretare pentru a transmite emoție, o călătorie perfectă necesită combinația optimă de spațiu, performanță și siguranță. Prin implicarea Škoda Kodiaq în acest proiect, Škoda Moldova arată că dincolo de mobilitate există povești, oameni și cultură care merită explorate.
Seria de concerte desfășurată între 7 și 11 octombrie rămâne un reper cultural pentru toamna acestui an — o dovadă că atunci când arta primește suportul potrivit, granițele se dizolvă, iar poezia și muzica ajung direct în inimile oamenilor.
Descoperă noul Škoda Kodiaq în showroom-urile Škoda Moldova!
Ești pregătit să pui la încercare instrumentul perfect pentru călătoriile familiei tale? Te invităm în showroom-urile oficiale Škoda din Republica Moldova pentru a descoperi de aproape noul Škoda Kodiaq — SUV-ul care combină spațiul generos, tehnologiile de ultimă generație și confortul suprem.
Programează un Test Drive chiar astăzi și convinge-te singur de performanțele modelului care a asigurat mobilitatea turneului „Muzică și poezie”. Pentru mai multe detalii și programări, vizitează site-ul oficial skoda.md sau apropie-te de cel mai apropiat dealer Škoda.
Deputatul PAS și președintele Comisiei parlamentare pentru securitate națională, apărare și ordine publică, Lilian Carp, susține că s-a exprimat greșit când a afirmat, în debutul unei emisiuni, că Republica Moldova a trimis o notă de protest Ucrainei după incidentul din 15 octombrie, de pe Nistru. Potrivit deputatului, a fost vorba despre o notă informativă, nu despre una de protest, adresată autorităților ucrainene și adusă la cunoștința Ambasadei Ucrainei. Declarațiile au fost făcute pentru NewsMaker.
„Eu am spus în emisiune. Din păcate la Radio Moldova nu au înțeles că eu am spus că îmi cer scuze: e notă informativă, nu de protest. Ei au corectat după asta. Eu i-am sunat și au corectat. Deci, eu am vorbit de notă informativă. (…) Din ceea ce eu cunosc, a fost făcută notă informativă către autoritățile ucrainene, inclusiv și la ambasadă a fost adusă la cunoștință. A fost o eroare în exprimare la început, apoi eu am corectat-o, dar, din păcate, ei au dat doar partea asta de la început, fără să facă referire la faptul că eu am corectat chiar în timpul emisiunii”, a declarat Carp pentru NewsMaker.
Menționăm că, pe 19 octombrie, Lilian Carp a calificat, la Radio Moldova, drept o „încălcare gravă” acțiunea grănicerilor ucrainenei din 15 octombrie, când aceștia au depășit liniile de delimitare a frontierei. „În raport cu această trecere ilegală sunt practic și notele de protest sau de informare față de ambasada ucraineană și autoritățile ucrainene”, a spus Carp. Ulterior, întrebat dacă a fost înaintată o notă de protest, el a răspuns: „Din câte eu cunosc, Ministerul Afacerilor Externe a avut o notă de protest privind această traversare ilegală”. De cealaltă parte, Ministerul Afacerilor Externe a declarat că „abordarea acestui caz nu a inclus transmiterea unei note de protest”. Detalii AICI.
***
Pe 15 octombrie, doi grăniceri ucraineni au intrat în R. Moldova cu o ambarcațiune cu motor în apropierea satului Holoșnița, raionul Soroca, în timpul unei acțiuni de reținere a unui cetățean ucrainean. În imaginile video, publicate pe rețelele de socializare, localnicii se ceartă cu cei doi grăniceri și îi acuză că l-a lovit pe bărbat cu o bâtă în cap și au încercat să îl înece. „Nu l-am înecat”, a reacționat unul dintre grăniceri. O patrulă a Poliției de Frontieră i-a preluat pe cei doi grăniceri ucraineni. Procuratura a dispus pornirea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere ilegală a frontierei de stat. Detalii AICI. Între timp, cetățeanul ucrainean, pe care cei doi grăniceri ar fi intenționat să-l rețină, a fost internat în secția de traumatologie a Spitalului Raional Soroca. Bărbatul, în vârstă de 49 de ani, originar din Kiev, a fost diagnosticat cu comoție cerebrală. Detalii AICI. Acesta a cerut azil în Republica Moldova. Detalii AICI.
Ulterior, pe 17 octombrie, doi grăniceri ucraineni au fost reținuți în R. Moldova, în urma unui nou incident pe Nistru. Aceștia au fost reținuți în apropierea satului Vasilcău, raionul Soroca, potrivit Poliției de Frontieră, care a precizat, pe baza informațiilor preliminare, că cei doi desfășurau o acțiune de reținere a unui cetățean ucrainean pe râul Nistru. Și în acest caz, a fost inițiată urmărirea penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere ilegală a frontierei de stat. Bărbatul vizat de această acțiune a solicitat azil în Republica Moldova. Detalii AICI.