Parlament

„Foarte rapid”. Fondul Monetar Internațional, îngrijorat de procesul de demitere a ex-șefului BNM Octavian Armașu

Fondul Monetar Internațional (FMI) și-a exprimat îngrijorarea în legătură cu procedura de demitere a ex-șefului Băncii Naționale a Moldovei (BNM), Octavian Armașu. Reprezentanta FMI în Republica Moldova Svetlana Cerovic a declarat pe 22 decembrie că demiterea lui Armașu a avut loc „foarte rapid”, ceea ce, potrivit ei, lasă semne de întrebare cu privire la corectitudinea procesului dat.

„Am luat act de acțiunile întreprinse brusc de Parlament aseară pentru demiterea guvernatorului Băncii Naționale a Moldovei, Octavian Armașu. Audierile și luarea deciziei au avut loc foarte rapid, ceea ce pune sub semnul întrebării dacă a fost asigurată corectitudinea procesului dat, și anume efectuarea unei analize și evaluări profesionale și juridice într-o manieră adecvată și completă”, a spus Cerovic, potrivit unei declarații publicate pe site-ul FMI.

Svetlana Cerovic a menționat că independența BNM este „un element cheie al programului susținut de FMI, de rând cu consolidarea guvernanței și supremația legii în stat”. „Angajamentul față de independența Băncii Naționale a Moldovei și menținerea acestei independențe, precum și continuarea eforturilor de consolidare a guvernanței și a statului de drept sunt, prin urmare, esențiale pentru implementarea programului și pentru stabilitatea economică a țării”, a adăugat ea.

***

Amintim că Octavian Armașu a fost revocat din funcția de guvernator al BNM în seara zilei de 21 decembrie, cu votul deputaților PAS și BCS. S-a întâmplat în aceeași zi în care în plenul Parlamentului au avut loc audieri privind recuperarea banilor furați în frauda bancară. Deputații PAS au criticat acțiunile guvernatorului BNM pentru recuperarea resurselor financiare furate. În mod special, parlamentarii s-au arătat nemulțumiți de faptul că Armașu nu i-a suspendat pe angajații BNM care sunt învinuiți în dosarul „frauda bancară”. La rândul său, Octavian Armașu a motivat că nu dispune de pârghii pentru a suspenda activitatea persoanelor respective. Detalii – AICI.

În seara de 22 decembrie, deputații PAS au numit-o în funcția de guvernator BNM pe senatoarea română Anca Dragu. Detalii – AICI.


Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Хотите поддержать то, что мы делаем?

Вы можете внести вклад в качественную журналистику, поддержав нас единоразово через систему E-commerce от банка maib или оформить ежемесячную подписку на Patreon! Так вы станете частью изменения Молдовы к лучшему. Благодаря вашей поддержке мы сможем реализовывать еще больше новых и важных проектов и оставаться независимыми. Независимо от того, как вы нас поддержите, вы получите небольшой подарок. Переходите по ссылке, чтобы стать нашим соучастником. Это не сложно и даже приятно.

Поддержи NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

(VIDEO) Transnistria face „spectacol”/ Moldovenii pregătesc tizic/ Apă de la robinet cu viermi?

Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!
— Ce înseamnă pregătirea pentru „72 de ore de criză”?
— Tofan se va întâlni cu premierul României în următoarele zile
— Moldova negociază cu Ucraina posibile livrări de gaze
— Transnistria, cu statut special sau inclusă în regiunile Nord, Centru și Sud?
— Apă cu larve și impurități la robinetele din Roșcani?
— În lumea ceaiului chinezesc: de la arome la sortimente de colecție
— Ce se va întâmpla cu prețurile la medicamente? Răspunsul Ministerului Sănătății
— Compensații la energie: sumele și condițiile, anunțate săptămâna viitoare
— Asistentul lui Putin: Rusia, pregătită să reia negocierile trilaterale în noiembrie
— Nistrul își revine treptat după precipitații
— Berlinschii îi cere lui Chiriac să plece. Cum îi răspunde deputatul PAS?
— Apă cu larve și impurități la robinetele din Roșcani?
— Importurile de cărbune au scăzut cu 19%. Explicația lui Junghietu
— Chiveri, despre autorizația de mediu pentru uzina metalurgică de la Rîbnița
— Lemne, pături groase și economii. Cum se pregătesc oamenii de iarnă?
Nu uitați să apăsați pe clopoțel pentru a nu rata noile ediții: zilnic, la 15:00 și 19:00, de luni până vineri.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: