Fosta deputată socialistă Alla Dolinţă – pusă sub învinuire în dosarul finanțării ilegale a PSRM
Full Article 2 minutes read

Fosta deputată socialistă Alla Dolinţă – pusă sub învinuire în dosarul finanțării ilegale a PSRM

Fosta deputată socialistă Alla Dolinţă a fost pusă sub învinuire în dosarul privind finanțarea ilegală a Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM). Informația a fost confirmată pentru NM de reprezentanții Procuraturii Anticorupție. 

Ex-parlamentarei socialiste i se incriminează inclusiv fals în acte publice.

Inițial despre punerea sub învinuire a fostei deputate socialiste au scris jurnaliștii de la anticoruptie.md. Cei din urmă au menționat că ordonanţa de punere sub învinuire i-a fost înaintată Allei Dolință marţi de către procurorii anticorupţie.

Amintim că pe 8 septembrie 2022, procurorii anticorupţie au descins cu percheziţii la domiciliul Allei Dolinţă.

Mai precizăm că începând cu 18 octombrie, fostul președinte al Parlamentului și ex-lider al Partidului Socialiștilor Zinaida Greceanîi are statut de învinuit în dosarul privind finanțarea ilicită a PSRM.

Pe 11 noiembrie, oamenii legii au inițiat percheziții la sediul PSRM. Reprezentanții Procuraturii Anticorupție au menționat că perchezițiile au avut loc în cadrul investigării cauzei penale privind finanțarea ilegală a partidului. În urma verificărilor, procurorii au confiscat documente, înscrisuri și dispozitive informatice ale contabilei PSRM.

***

De menționat că în data de 11 iulie, Dolință a depus cererea de demisie din funcția de deputat al PSRM. Aceasta a argumentat decizia prin faptul că nu este de acord cu politica PSRM în ceea ce privește „retorica” formațiunii față de războiul din Ucraina.

Potrivit profilului realizat de RISE Moldova, Alla Dolință, dar și soțul ei, Igor Dolință, nu au fost simpli membri ai PSRM, dar și unii dintre cei mai importanți finanțatori ai formațiunii.

Spre exemplu, la alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014 ei au finanțat campania electorală cu peste jumătate de milion de lei, în condițiile în care venitul declarat al familiei pentru anul 2014 a fost mai mic de 180.000 de lei. În schimb s-a ales cu un fotoliu de deputat, pe care a reușit să-l păstreze și după scrutinul parlamentar din februarie 2019.

Și-a păstrat fotoliul de deputat și după alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021, candidând pe lista Blocului electoral al Comuniștilor și Socialiștilor. Totodată, potrivit RISE, sediul central al socialiștilor din Chișinău a fost deținut de familia Dolință prin intermediul unei companii. Ulterior, compania a fost cedată unui off-shore din Cipru, interesele căruia au fost reprezentate tot de familia Allei Dolință.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: