Gheorghe Petic/facebook

Fostul polițist de frontieră Gheorghe Petic, acuzat de viol, a fost achitat

Fostul polițist de frontieră Gheorghe Petic, acuzat de viol, a fost achitat. O decizie în acest sens a fost luată marți, 30 noiembrie, de Judecătoria Orhei. Informația a fost confirmată chiar de Petic, într-un live pe Facebook.

„Astăzi am fost achitat pe acel mizerabil dosar de viol. Eu nu am citit sentința, dar important că au figurat acele cuvinte multașteptate. Este prima dată când am strâns mâna unui judecător și i-am mulțumit. voi fi fericit când vor fi achitate toate dosarele politice. ”, a declarat fostul polițist de frontieră.

Petic susține că va cere prejudiciu material, dar îndeosebi, moral, pentru că numele său a fost ponegrit.

„Voi avea mai întâi o discuție cu Guvernul Republicii Moldova, iar dacă cerințele mele nu vor fi satisfăcute, evident că ne vom adresa la CEDO”, a mai spus Petic.

Într-un interviu acordat pentru NM, fostul polițist de frontieră a spus dacă a cunoscut-o pe femeia care l-a învinuit de viol, ce a demonstrat expertiza «părului, pielii și spermei», de ce nu a vorbit imediat despre contrabandă și de ce a adus la ședința de judecată pește congelat.

Pe 7 octombrie, Judecătoria Chișinău cu sediul la Ciocana a dispus aplicarea arestului pentru 30 de zile în privința a 6 foști angajați ai Direcției nr. 5 a Inspectoratului Național de Investigații din cadrul Inspectoratului General al Poliției al MAI. Aceștia sunt învinuiți de activitate ilegală în interesul organizației criminale „Plahotniuc”. Mai exact, aceștia au înscenat un viol, ceea ce a dus la reținerea ilegală a fostului polițist de frontieră Gheorghe Petic.

Amintim că Gheorghe Petic a fost reținut pe 19 iulie 2018, fiind învinuit de viol. Pe 20 martie 2019, acesta a fost condamnat la trei ani și șase luni de pușcărie, cu executarea pedepsei într-un penitenciar de tip semi-închis și o amendă de 30 mii lei. Ulterior, după nouă luni de detenție, Petic a fost eliberat printr-o decizie a Curții de Apel Chișinău.

În februarie 2020, procurorul general al Republicii Moldova de atunci, Alexandr Stoianoglo a anunțat că 38 de dosare penale, pretins instrumentate politic, vor fi evaluate de grupuri a câte procurori. Printre aceștia se număra și Petic.

Precizăm că Gheorghe Petic este ofițer în rezervă și fost polițist de frontieră, care a făcut publice mai multe scheme de contrabandă cu țigări.

 

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Andrei Mardari / NewsMaker

Scandalul de la MoldATSA: ce spune șeful SIS despre verificările fostei conduceri

Serviciul de Informații și Securitate (SIS) efectuează verificări atunci când acest lucru este prevăzut de lege și transmite recomandările sau concluziile sale către factorii care au solicitat verificarea. Astfel a comentat, într-un interviu pentru „Ziarul de Gardă”, directorul SIS, Alexandru Musteața, cazul lui Dumitru Vangheli, demis din funcția de director al „MoldATSA” după ce o investigație a arătat că acesta ar fi câștigat concursul pentru șefia întreprinderii folosind informații false în CV. Musteața a refuzat să ofere detalii despre acțiunile întreprinse de Serviciu în acest caz, menționând că informațiile pe care le furnizează sunt secrete.

În timpul interviului, directorul SIS a fost solicitat să comenteze cazul Moldatsa și felul în care a fost verificată conducerea instituției. În context, acesta a fost întrebat de ce s-a ajuns la această situație. „Serviciul de Securitate face verificările atunci când este prevăzut de lege și transmite recomandările sau concluziile sale către acei factori care au solicitat verificarea. Cam atât vă pot spune la moment”, a comunicat Alexandru Musteața.

Întrebat dacă era de competența SIS verificarea integrității conducerii de la Moldatsa, Musteața a răspuns: „Informațiile pe care noi le furnizăm sunt secrete, respectiv, nu pot să comentez ce anume a realizat serviciul”.

***

Întreprinderea de stat „MoldATSA”, responsabilă de securitatea traficului aerian din Republica Moldova, a ajuns în centrul unui scandal după o investigație a Ziarului de Gardă din 18 iunie, care a arătat că directorul Dumitru Vangheli ar fi inclus în CV informații despre studii de pilotaj în Canada și experiență la Air Canada, informații care, potrivit ZdG, nu corespund realității. În urma investigației, acesta a fost demis. Detalii AICI

Șefa statului, Maia Sandu, a declarat că anterior au existat anumite suspiciuni în privința lui Vangheli, însă verificările au arătat că informațiile nu sunt adevărate. „E clar că verificările nu au fost făcute cum trebuie. (…) Au fost eșecuri în sistem de mai multe ori, care au permis ca această persoană să intre în funcție și să fie în funcție o perioadă”, a adăugat șefa statului. „Avem și informații de la SIS care uneori se adeveresc, altă dată nu se adeveresc”, a precizat Maia Sandu. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: