Facebook/World Health Organization in Moldova

(FOTO) 30 de chirurgi din Moldova au fost instruiți cum să acționeze în condiții de război și calamități

30 de chirurgi din Republica Moldova au participat, în premieră, la cursul HEST (Hostile Environment Surgical Training) – chirurgia traumei în condiții ostile. Trainingul este conceput pentru a instrui doctorii de specialități chirurgicale cum să gestioneze pacienții traumatizați în cadrul conflictelor militare și a calamităților naturale. 

Evenimentul a fost organizat la Chișinău de Biroul OMS din Republica Moldova și Fundația „David Nott” din Marea Britanie.

Cursul HEST are ca scop să instruiască doctorii despre cum să gestioneze pacienții traumatizați în condiții ostile, cu un număr mare de sinistrați și resurse limitate.

Pentru instruiri au fost utilizate cele mai recente tehnologii și tehnici know-how, medicii moldoveni având posibilitatea să practice pe modele anatomice și alte simulatoare ce imită cu precizie corpul uman.

Totodată, medicii moldoveni au avut posibilitatea să învețe din experiența medicilor de la „David Nott”, care au muncit și predat în Yemen, Libia, Irak și Ucraina. În total, peste 800 de medici din 10 țări au beneficiat de aceste cursuri de nivel mondial, create de chirurgul britanic David Nott.

„Toți instructorii au venit cu un bagaj enorm personal de experiență în ceea ce privește tratamentul traumatizaților în condiții de război și calamități, experiență care au împărtășit-o cu noi. Unul din momentele forte ale cursului a fost structura acestuia: partea teoretică a inclus demonstrarea cazurilor reale, fiind urmată de practicarea diferitor dexterități și manevre practice”, a comunicat unul din medicii chirurgi din Republica Moldova.

Facebook/World Health Organization in Moldova
Facebook/World Health Organization in Moldova
Facebook/World Health Organization in Moldova
Facebook/World Health Organization in Moldova
Facebook/World Health Organization in Moldova


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Permisele auto eliberate în R. Moldova și Irlanda vor fi recunoscute reciproc, fără susținerea examenelor suplimentare

Permisele de conducere eliberate de autoritățile Republicii Moldova și Irlandei vor fi recunoscute reciproc, pe teritoriul celor două state. Guvernul a aprobat în ședința de miercuri, 2 iulie, inițierea negocierilor asupra unui Acord în acest sens. 

Potrivit unui comunicat al Guvernului, moldovenii stabiliți în Irlanda își vor putea preschimba permisele de conducere fără a susține probe teoretice sau practice. De aceleași condiții vor beneficia, pe teritoriul țării noastre, și deținătorii permiselor auto eliberate de autoritățile irlandeze. 

Republica Moldova are încheiate acorduri similare cu Letonia, Spania, Grecia, Israel, Turcia, Albania și Lituania. Un Acord cu Franța a fost parafat și urmează să intre în vigoare, iar între Republica Moldova și Germania există o Declarație comună de intenție în acest sens.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: