MAI

(FOTO) Ana Revenco a informat membrii Comisiei Europene despre acțiunile subversive care au loc în Republica Moldova

Ministrul Afacerilor Interne Ana Revenco a avut o întrevedere tehnică cu experții Serviciului European de Acțiune Externă (SEAE) și ai Comisiei Europene, care au evaluat, la ultima etapă, nevoile de intervenție imediată ale afacerilor interne în situații de criză. În cadrul discuțiilor, ministrul Revenco, a prezentat membrilor misiunii necesitățile sistemului afacerilor interne ale Republicii Moldova la etapa actuală și pașii pe care i-a întreprins instituția pentru a face față provocărilor venite din exterior, în contextul războiului din Ucraina.

Ministrul a prezentat principalele obiective ale MAI care au scopul de a spori capacitatea de acțiune a afacerilor interne, ca factor de stabilitate și securitate în regiune, prin:
– Acordarea suportului pentru dezvoltarea capacității de intervenție a HUB-ului de Securitate UE la Chișinău;
– Accelerarea implementării Strategiei de dezvoltare a afacerilor interne în concordanță cu politicile de Securitate europene și îndeplinirea aquis-ului comunitar;
– Creșterea capacităților de analiză, risc și previziune strategică;
– Managementul crizelor.

De asemenea, a fost subliniată importanța fortificării instrumentelor de politici cu cerințele actuale din regiune, dar și identificarea unei modalități de creștere a capabilităților pentru combaterea și prevenirea pericolelor de securitate, pe plan național, cât și regional.

„În debutul discuțiilor, Ana Revenco, a menționat și despre provocările cu care se confruntă MAI la etapa actuală. Ministrul a comunicat despre acțiunile subversive care au loc pe teritoriul Republicii Moldova și tentativele de destabilizare a situației, de subminare a statului, pentru a opri parcursul european al țării noastre”, se arată în comunicaul ministerului Afacerilor Interne.

De asemenea, oficialul a adăugat că MAI își cunoaște nevoile și întreprinde în permanență acțiuni pentru a răspunde la tulburările de ordine publică, identificarea și atenuarea amenințărilor hibride și a manifestărilor acestora, dar și pentru combaterea criminalității transfrontaliere, inclusiv construirea unui sistem de securitate modern și flexibil pentru a face față situațiilor excepționale.

Precizăm că delegația experților din cadrul instituțiilor UE s-au deplasat, acum o lună, în mai multe regiuni din țară, pentru a analiza realitatea din teren, inclusiv în zona de frontieră, dar și pentru a identifica, împreună cu specialiștii MAI Moldova, prioritățile de intervenție financiară necesară afacerilor interne, pentru a răspunde eficient amenințărilor.

Misiunea de intervenție a Comisiei Europene este o expresie a materializării politicilor și inițiativelor de securitate extinsă, generate de președintele Comisiei Europene Ursula von der Leyen, de Înaltul reprezentant al UE pentru politică externă si securitate Josep Borrell, de comisarul european Ylva Johansonn și de echipa coordonată de Peter Wagner, directorul Serviciului pentru instrumente de politică externă (Head of Service „Foreign Policy Instruments) al Comisiei Europene.

MAI

Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Gree G-Time – motor de Formula 1, funcționare silențioasă

Formula 1 nu a fost niciodată doar o cursă, a fost mereu un echilibru dintre viteză și control, putere și precizie, performanță și eficiență. Astfel, bolidul poate conduce la capacitate maximă, dar se poate și adapta, pentru a răspunde condițiilor cursei, fără pierderi mari. După același principiu lucrează și noul model de climatizor de la Gree G-Time, echipat cu tehnologia G-STORM.

Ce este tehnologia G-STORM

Un compresor obișnuit funcționează ca un întrerupător, pornește la o anumită putere, lucrează o perioadă, apoi se oprește, după care ciclul se repetă din nou, astfel încât climatizorul să mențină temperatura camerei la nivelul pe care l-ai setat. Tehnologia G-STORM lucrează după alt principiu. În loc să treacă brusc de la putere maximă la oprire, compresorul reglează puterea permanent, în funcție de ce are nevoie camera în momentul respectiv. Așa reușește Gree G-Time să se adapteze lin la mediul din cameră, fără salturi bruște de putere.

Cum se simte performanța în utilizarea zilnică

Confortul nu depinde doar de temperatura camerei în care te afli, ci sunt mai mulți factori importanți. Performanța G-STORM se simte în utilizarea zilnică și oferă o experiență de climatizare mai plăcută prin:

  • Răcire rapidă și temperatură constantă – cu noua tehnologie, camera se răcește repede; temperatura într-o încăpere de 20 m² ajunge de la 30°C la 24°C în 15–25 de minute, iar senzația de răcoare apare deja după 3-5 minute. În plus, temperatura se menține constantă, consumul devine mai eficient, iar tu simți puterea continuu.
  • Funcționare silențioasă și durată mai mare de viață – un climatizor silențios obișnuit funcționează, de regulă, la un nivel de 40-50 dB. Datorită tehnologiei G-STORM, zgomotul scade la 30-40 dB, iar în modul Ultra-Quiet ajunge la 18 dB. Nu pare mare diferența, dar o reducere de 10 dB înseamnă, de fapt, un zgomot perceput ca fiind de aproape două ori mai mic

În viața de zi cu zi este foarte ușor să observi această diferență. Zgomotul produs de compresorul unui climatizor rezidential obișnuit poate fi similar cu un climatizor semiindustrial dintr-un birou aglomerat, în timp ce G-STORM se aude ca foșnetul discret al frunzelor. 

  • Distribuirea aerului și controlul umiditățiiGree G-Time este conceput pentru a distribui aerul eficient chiar și în încăperi mai mari. Jetul de aer poate ajunge până la 14 metri, astfel încât aerul răcoros sau cald să fie distribuit pe o suprafață mai mare a camerei.

Modelul este dotat și cu un senzor de umiditate încorporat, care monitorizează nivelul de umiditate din încăpere și permite ajustarea acestuia. Menținerea unui nivel potrivit de umiditate contribuie la un mediu interior mai confortabil și ajută la reducerea riscului de apariție a mucegaiului.

Gree – lider mondial, acum cu o nouă generație de climatizoare

Gree se numără printre liderii mondiali în producția de aparate de climatizare, prezente atât în case, cât și în spații comerciale, iar în Moldova este lider după numărul de vânzări.

Încrederea în brand este demonstrată și prin faptul că numeroase companii naționale au ales Gree pentru spațiile lor, printre care: Ferma cu Origini, Linella, Franzeluța, MAIB, UTM, Andy’s Pizza, La Plăcinte, Vetropack, Bucuria și altele.

Iar când este vorba de design, producătorul ține pasul cu diversitatea spațiilor pe care le deservește, climatizoarele fiind disponibile în 4 culori: Alb, Gri, Negru, Champagne.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: