Photo: NewsMaker

FOTO Centre provizorii, la Palanca și Ocnița, pentru ucraineni: autoritățile oferă condiții de cazare și pachete alimentare 

Ministerul Afacerilor Interne organizează activități de asigurare a suportului pentru cetățenii străini, ce traversează frontiera de stat a Republicii Moldova. Ministerul a dispus crearea unor Centre provizorii în localitățile Palanca și Ocnița. Potrivit autorităților, Centrele vor dispune de condiții de cazare pentru un termen de 72 ore, pachete alimentare și de igienă.

Scopul Centrelor provizorii este să acorde asistență de primă necesitate, de natură umanitară, juridică și alimentară imediată imigranților.

Centrele vor dispune de condiții de cazare pentru un termen de 72 ore. La fel, persoanelor li se vor aloca pachete alimentare și de igienă.

Totodată, în cadrul centrelor, vor activa ofițerii Biroului Migrație și Azil, care se vor ocupa cu documentarea acestora, personal medical și asistenți sociali, care va acorda asistență.

Autoritățile mai precizează că Biroul Migrații și Azil a activat planul de urgență și este pregătit să gestioneze eventuale cereri de azil.

La ora actuală, frontiera de stat a Republicii Moldova a fost traversată de 6937 persoane dintre care 3000 de cetățeni ucraineni.

Photo: NewsMaker
Photo: NewsMaker
Photo: NewsMaker
Photo: NewsMaker
Photo: NewsMaker

Amintim că, pe 24 februarie, în jurul orei 5:00, Vladimir Putin a anunțat începerea operațiunii militare în Ucraina. Liderul de la Kiev Vladimir Zelenski a declarat stare de război în Ucraina. Potrivit presei, s-au produs mai multe explozii la Odesa, Kiev, Harkov, Dnepr și Kramatorsk.

În Republica Moldova se înregistrează cozi imense cu ucraineni care vor să între în țara noastră. Zeci de mașini așteaptă la punctul de trecere a frontierei Palanca. Situația de la punctul de trecere, dar și alte puncte de frontieră ale Moldovei poate fi urmărită în timp real pe site-ul Poliției de Frontieră. La fel, au fost surprinse și coloane de mașini care intră în Republica Moldova dinspre punctul de trecere Palanca. Majoritatea mașinilor au numere ucrainene.

Circa 1900 de cetățeni ai Ucrainei au traversat hotarul Republicii Moldova. Totodată, cinci persoane au solicitat protecția Republicii Moldova. Declarațiile au fost anunțat astăzi de ministrul Afacerilor Interne Ana Revenco.

Spațiul aerian al Republicii Moldova rămâne închis începând cu ora 12:00.

Informații despre evenimentele din Ucraina, care se desfășoară chiar în aceste momente în LIVE Textul NM Război în Ucraina. Principalele evenimente.

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

foto simbol

Drona observată în raionul Soroca s-a prăbușit și a explodat la Dondușeni (ACTUALIZARE)

ACTUALIZARE 17:53: Potrivit Poliției, preliminar, ]n urma incidentului nu au fost raportate victime. Oamenii legii se află la fața locului, examinează zona și stabilesc circumstanțele incidentului.

Cetățenii sunt îndemnați să evite zona, să nu se apropie și să nu atingă fragmentele depistate. Orice obiect suspect trebuie semnalat imediat la 112.

Poliția Republicii Moldova

Într-o primă reacție, Ministerul Afacerilor Externe a condamnat „ferm încălcarea repetată a spațiului aerian al Republicii Moldova”. Potrivit diplomației de la Chișinău, aceste incidente „constituie o încălcare gravă a suveranității și integrității teritoriale a țării noastre, pun în pericol siguranța cetățenilor și evidențiază consecințele directe ale războiului de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei asupra stabilității regionale”.

„Ministerul Afacerilor Externe solicită Federației Ruse să înceteze imediat atacurile asupra Ucrainei și să respecte normele dreptului internațional, inclusiv suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova”, se mai arată în reacție.

ACTUALIZARE 19:07: Ministerul Apărării anunță că aparatul de zbor fără pilot a căzut și explodat în câmpul din extravilanul localității Codrenii Noi spre satul Scaieni, raionul Dondușeni.

„Alte circumstanțe se stabilesc”, precizează Ministerul.

Autoritățile îndeamnă cetățenii care găsesc obiecte neidentificate sau fragmente ale acestora să nu le atingă, să nu le miște și să sune la 112.

ȘTIREA INIȚIALĂ: Un presupus zbor neautorizat în spațiul aerian al Republicii Moldova a fost semnalat pe 16 octombrie, la ora 16:22, în regiunea satului Sobari, raionul Soroca. Ministerul Apărării anunță că  va reveni cu detalii.

Instituția precizează că monitorizarea spațiului aerian continuă, în coordonare cu autoritățile competente și partenerii.

Amintim că patru cazuri de survolare neautorizată au fost înregistrate în noaptea de 15 spre 16 octombrie, în contextul atacurilor masive ale Federației Ruse asupra Ucrainei, potrivit Ministerului Apărării. Acestea au fost detectate în zona localității Tudora, pe direcțiile Otaci–Hădărăuți și Căplani–Olănești, precum și pe traseul Purcari–Dnestrovsc.

Potrivit datelor oficiale publicate de Ministerul Apărării pe 16 octombrie, doar în ultima săptămână au fost înregistrate șapte incidente de încălcare a spațiului aerian. De la începutul anului au fost înregistrate 63 de cazuri, dintre care 15 în octombrie. În total, din 2022, când Rusia a lansat invazia pe scară largă a Ucrainei, au fost raportate 100 de incidente.

Ministerul Apărării îndeamnă cetățenii să nu se apropie și să nu atingă dronele, rachetele sau fragmentele acestora. Depistarea unor asemenea obiecte trebuie raportată imediat la 112.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: