NewsMaker

FOTO „Chișinăul are azi seara mai puțină lumină și mai multă unitate”. Spînu îi mulțumește lui Ceban pentru economia energiei electrice

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale Andrei Spînu i-a mulțumit primarului de Chișinău, Ion Ceban, pentru că s-a alăturat „efortului național” de economisire a energiei electrice. „Chișinăul are azi seara mai puțină lumină și mai multă unitate. Doar împreună putem trece peste orice greutate” a scris oficialul pe Telegram. Între timp pe rețelele de socializare au apărut mai multe poze cu străzile capitalei în beznă.

Potrivit lui Spînu, azi, Moldova a continuat să ia energie de avaria din România, iar mâine țara noastră va fi în aceiași situație.

„Energocom a semnat un contract cu OMV Petrom (România) pentru alți 50 MWh însă nu este suficient pentru a acoperi întreg deficitul. Trebuie să continuăm să economisim pentru a evita deconectările consumatorilor. De asemenea, azi, s-a reușit completarea stocului de gaz cu încă 6 mln m3. În total avem achiziționate 89.5 mln m3 de gaz”, a precizat Andrei Spînu.


Amintim că astăzi Comisia Situații Excepționale a emis o nouă decizie privind raționalizarea energiei electrice, lucru recomandat și de Consiliul Suprem de Securitate, întrunit e 24 octombrie în ședință.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol

Ministrul Sănătății a depus o plângere la CNA. Cere investigarea diplomelor false pentru medici din România

Ministrul Sănătății, Emil Ceban, a depus o plângere la Centrul Național Anticorupție (CNA), pe 7 noiembrie. Rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” (USMF) cere investigarea cazului în care mai mulți medici din România sunt suspectați că ar fi obținut ilegal diplome de rezidențiat în Moldova. Informația a fost confirmată pentru NM de purtătoarea de cuvânt a CNA, Angela Starinschi.

„Centrul Național Anticorupție examinează o plângere oficială din partea ministrului Sănătății, prin care s-a solicitat investigarea completă a circumstanțelor acestui caz, în vederea clarificării tuturor aspectelor și identificării eventualelor încălcări ale legii”, a precizat Starinschi.

Potrivit sursei, CNA urmează să stabilească, în cadrul anchetei, „veridicitatea documentelor și posibilele surse ale falsurilor reclamate”.

„Vor fi solicitate informații și documente de la instituțiile competente și vom colabora strâns cu alte organe de drept pentru a asigura o investigație completă, obiectivă și transparentă”, a mai precizat Starinschi.

Amintim că procurorii din România au anunțat pe 5 noiembrie că au efectuat 14 percheziții în acest dosar, care vizează infracțiuni de înșelăciune, fals material în înscrisuri oficiale, fals informatic, uz de fals și exercitarea fără drept a unei profesii sau activități. În aceeași zi, Emil Ceban a declarat că acuzațiile care sunt aduse Universității de Medicină de la Chișinău ar fi false. Oficialul preciza că toate diplomele și activitățile studenților sunt urmărite printr-un sistem digital „riguros”, iar orice absență – este înregistrată automat.

Pe 7 noiembrie, însă, publicația G4Media.ro a scris că inclusiv semnătura lui Ceban apare pe diplomele unor medici acuzați de Parchetul General din România că le-ar fi obținut fraudulos. În reacție, ministrul a precizat că, în calitate de rector al Universității de Medicină, semnarea diplomelor de rezidențiat era o procedură „strict administrativă și digitalizată, fără posibilitatea de verificare individuală a fiecărui document”. El afirmă că nu a avut motive să pună la îndoială autenticitatea diplomelor, dar este interesat să afle dacă în procesul de emitere au existat nereguli. Detalii – AICI și AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: