Cu Sens

FOTO Curtea locuinței, din Florești, a deputatei Larisa Novac – stropită cu vopsea: a fost sesizată poliția. Ce spun oamenii legii 

Deputata Larisa Novac s-a plâns pe o rețea de socializare că, noaptea trecută, curtea locuinței sale din Florești a fost stropită cu vopsea. „După ce le-am deconspirat schemele de corupție electorală, ei ne amenință familiile, casele”, a menționat parlamentara, adăugând că a sesizat poliția. Pentru NewsMaker, Inspectoratul de Poliție din Florești a confirmat sesizarea depusă în acest sens. Ofițerul de presă al instituției a menționat că oamenii legii întreprind măsuri în documentarea cazului. 

„În această noapte, acasă, la Florești, pavajul din curte a fost stropit de răufăcători cu vopsea neagră. Uitați-vă ce fac ei – după ce le-am deconspirat schemele de corupție electorală, ei ne amenință familiile, casele. Ei vor să ne sperie intrând noaptea în curțile noastre. Ei atacă ce avem mai sfânt – casa și familia. (…) Poliția a fost sesizată și sunt sigură că răufăcătorii vor fi găsiți și pedepsiți”, a comunicat deputata Partidului de guvernare Acțiune și Solidaritate (PAS) Larisa Novac.

Contactată de NewsMaker, ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliție Florești Lilia Harea a confirmat faptul că în dimineața zilei de 4 octombrie poliția a înregistrat o sesizare pe cazul dat.

„La moment se întreprind măsuri pentru stabilirea și documentarea cazului”, a declarat reprezentanta Inspectoratului.

Facebook/Larisa Novac

Potrivit Cu Sens, Novac și-a început cariera în 2007 la Școala Profesională din orașul Florești, unde a lucrat timp de un deceniu profesoară de chimie. În paralel cu munca de pedagog, din 2014 a fost numită șefă adjunctă a Direcției Generale Educație din cadrul Consiliului raional Florești, funcție pe care a deținut-o până în 2020. Este membră a PAS, iar din 2019 conduce organizația teritorială Florești a acestei formațiuni. S-a ales cu un fotoliu în Legislativul de la Chișinău urmare a alegerilor din iulie 2021.

***

Amintim în acest sens că, la sfârșitul lunii septembrie curent, clădirile Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Guvernului, Curții Supreme de Justiție și Teleradio-Moldova au fost vandalizate, prin stropire cu vopsea. Inspectoratul General al Poliției a declarat că în spatele acestor acțiuni ar fi un grup de tineri din țara noastră, care au fost recrutați și instruiți la Moscova pentru a vandaliza instituțiile statului, cu scop de destabilizare. Pe 27 septembrie, oamenii legii au reținut doi tineri cu vârsta de 20 și, respectiv, 21 de ani care au comis atacurile asupra Guvernului și Ministerului Muncii. Indivizii ar fi primit 5 000 de euro pentru atacul împotriva clădirii Executivului. Aceștia au fost arestați pentru 20 de zile. Pe 2 octombrie, ministrul Afacerilor Interne, Adrian Efros, a spus că peste 13 persoane care sunt suspectate de implicare în vandalizarea sediilor Guvernului, Curții Supreme de Justiție și Teleradio-Moldova au fost reținute. Detalii AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Vasile Bolea/Facebook

Cu protest în fața CEC, blocul „Victorie” afiliat lui Șor a depus actele pentru alegeri: „În septembrie vom câștiga”

Blocul „Victorie”, afiliat politicianului fugar Ilan Șor, a depus actele la Comisia Electorală Centrală (CEC) pentru a se înscrie în cursa parlamentară din 28 septembrie. Printre cei care au prezentat documentele se numără deputații Vasile Bolea și Alexandr Suhodolski, precum și liderul partidului „Șansă”, Alexei Lungu. În fața sediului CEC, zeci de susținători au protestat, scandând mesaje anti-guvernare și „Noi suntem poporul” sau „Cerem să înregistrați blocul „Victorie”!”.

„Astăzi am venit cei patru reprezentanți, președinți de partide, pentru un scrutin foarte important pentru Republica Moldova. Sunt convins că de această dată nu vor reuși să nu ne  înregistreze și vom izbuti. Victorie!”, a declarat Bolea în fața mulțimii, după ce a depus actele la CEC.

Alexandr Suhodolski a declarat, la rândul său, că „Victoria” lui Șor dorește „să ridice Moldova din genunchi” și că toate documentele au fost întocmite legal: „Suntem convinși că am făcut totul corect. În septembrie, cu siguranță vom câștiga”.

Președintele Partidului „Șansă”, Alexei Lungu, a respins acuzațiile potrivit cărora blocul ar acționa în interesul unor forțe străine. „Lucrăm în interesul cetățenilor Republicii Moldova – pentru ca fiecare să trăiască mai bine. (…) Promitem că lupta noastră se va încheia atunci când fiecare cetățean va trăi cu adevărat bine”.

Reamintim că, pe 6 iulie, Ilan Șor a organizat, la Moscova, un nou congres al Blocului „Victorie” – lansat acum un an, în ajunul alegerilor prezidențiale. La eveniment au participat mai mulți primari și deputați afiliați acestuia, inclusiv Marina Tauber, care a plecat din țară în ianuarie și de atunci nu s-a mai întors. La fel, la congresul lui Șor au fost prezenți oficiali ruși de rang înalt, printre care Leonid Sluțki și Konstantin Kosacev.

În cadrul reuniunii, Ilan Șor – condamnat definitiv în Moldova la 15 ani de închisoare pentru fraudă bancară – a declarat că, în opinia sa, „singura salvare” pentru Moldova ar fi „uniunea” cu Federația Rusă. Tot atunci, Șor a anunțat că blocul – care nici la un an de la lansare nu a fost înregistrat oficial de autoritățile electorale – va participa la parlamentare cu bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul – care riscă 9 ani de închisoare pentru finanțarea ilegală a ex-partidului Șor – cap de listă. Guvernatoarea UTAG a declarat pentru NM că va accepta să deschidă lista electorală a Blocului: „M-a bucurat decizia”.

Pe 8 iulie, Partidul Național Moldovenesc a solicitat autorităților să interzică participărea Blocului „Victorie” la alegerile parlamentare din 28 septembrie. Formațiunea, condusă de Dragoș Galbur, susține că blocul ar reprezenta interesele Federației Ruse și cere investigarea tuturor politicienilor și partidelor care au participat la congresul de la Moscova, organizat de oligarhul fugar Ilan Șor.

***

Blocurile electorale își pot depune documentele la sediul CEC între 20 iunie și 13 august, conform programului calendaristic pentru organizarea alegerilor parlamentare din toamnă, aprobat de CEC.

Candidații la funcția de deputat își vor putea depune actele pentru înregistrare, în schimb, în perioada 20 iulie – 19 august. Tot din 20 iulie începe și colectarea semnăturilor de susținere pentru candidații independenți.

Perioada electorală a început pe 14 iulie, iar campania electorală propriu-zisă va demara pe 29 august.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: