president.gospmr.org

(FOTO) Krasnoselski cere ajutor de la ONU. Tiraspolul: scrisori au fost trimise și președinților Rusiei, Ucrainei, SUA

Liderul nerecunoscut al regiunii transnistrene Vadim Krasnoselski, s-a adresat către Organizația Națiunilor Unite (ONU). O scrisoare în acest sens a fost semnată pe 24 ianuarie și a fost publicată la Tiraspol. În scrisoare, Krasnoselski a cerut asistență „pentru a preveni o catastrofă umanitară în Transnistria”. Departamentul responsabil de „relații externe” al regiunii transnistrene a precizat că scrisori similare au fost trimise președinților Rusiei, Ucrainei, Statelor Unite ale Americii, inclusiv conducerii Comisiei Europene. NewsMaker a solicitat o reacție de la reprezentanții Biroului politici pentru reintegrare. În ajun, Biroul a îndemnat Tiraspolul „să-și revizuiască comportamentul” și a adăugat că „ofertele evocate în repetate rânduri de către Chișinău de a acorda asistența umanitară nu doar că au primit un refuz dar și au rezultat cu avertizări la Tiraspol”.

Într-o scrisoarea către ONU, a comunicat departamentul responsabil de „relații externe” al regiunii transnistrene, Krasnoselski a solicitat „asistență pentru înlăturarea crizei de combustibil și energie și pentru a preveni o catastrofă umanitară în Transnistria”.

Departamentul a menționat că scrisori similare au fost trimise președinților Rusiei, Ucrainei, Statelor Unite, șefilor de stat și guvernelor unor țări ale Uniunii Europene, președintelui Comisiei Europene, reprezentanților participanților la formatul internațional „5+2”, precum și Comitetului Internațional al Crucii Roșii.

NewsMaker a solicitat o reacție de la reprezentanții Biroului politici pentru reintegrare.

Actualizare: Biroul politici de reintegrare a declarat, pentru NewsMaker, că „pe întreg teritoriul țării implicarea suportului din partea donatorilor externi se realizează prin intermediul autorităților naționale competente”. În același timp, instituția a menționat că autoritățile Republicii Moldova în comun cu donatorii externi „rămân în continuare deschiși pentru oferirea asistenței umanitare regiunii”. Detalii AICI.

МИД ПМР
МИД ПМР
МИД ПМР
МИД ПМР

Amintim, în ajun – pe 23 ianuarie, Krasnoselski s-a adresat din nou către președinta Maia Sandu. El a spus că „Moldova împiedică aprovizionarea cu gaze către Transnistria” și că situația actuală din regiune ar fi din cauza șefei statului. Tot atunci, el a anunțat că regiunea va informa mai multe structuri, printre care ONU și Crucea Roșie, despre „încercările de discriminare” din partea Chișinăului în raport cu locuitorii Transnistriei. Detalii AICI.

În aceeași zi, într-un comentariu pentru NewsMaker, Biroul politici de reintegrare a îndemnat Tiraspolul „să-și revizuiască comportamentul”. Instituția a spus că „ofertele evocate în repetate rânduri de către Chișinău de a acorda asistența umanitară nu doar că au primit un refuz categoric din partea Tiraspolului, dar și au rezultat cu avertizări”. Ultimele, potrivit Biroului, au fost „din partea factorilor propagandistici la adresa angajaților din diverse structuri din regiune cu privire aplicarea sancțiunilor în cazul acceptării ajutoarelor din partea Chișinăului”.

A reacționat la declarațiile lui Krasnoselski și purtătorul de cuvânt al Guvernului. Daniel Vodă a spus că „în loc să furnizeze gaze naturale cetățenilor din regiunea transnistreană, propaganda rusească și reprezentanții săi de la Tiraspol continuă să răspândească dezinformări”.

***

Începând cu 1 ianuarie 2025, în pofida angajamentelor contractuale, concernul rusesc Gazprom a oprit livrările de gaze în R. Moldova, care erau direcționate în regiunea transnistreană.

Ulterior, liderul de facto al regiunii transnistrene Vadim Krasnoselski a fost la Moscova. Detalii AICI. Pe 15 ianuarie, Krasnoselski a anunțat că principalul rezultat al vizitei sale la Moscova este că gazele rusești vor ajunge în Transnistria. Detalii AICI.

Pe 16 ianuarie, premierul Dorin Recean a declarat că a vorbit cu Vadim Krasnoselski, după ce ultimul a revenit de la Moscova. Potrivit lui Recean, Krasnoselski s-a întors „cu impresia că Moscova a hotărât problema, or Moscova nu i-a oferit o soluție pe gaze naturale”. Detalii AICI.

Cu o zi înainte, pe 15 ianuarie, coproprietarul Natural Gaz Arcadie Vicol a anunțat că firma sa a încheiat un contract-cadru cu Tiraspoltransgaz pentru a livra gaz în Transnistria. El susținea că este vorba de gaz european, nu din Rusia. Ulterior, presa rusă a scris pe surse că Moscova ia considerare achiziționarea de gaze pentru stânga Nistrului de pe piețele spot europene, prin intermediul Natural Gaz. A doua zi, premierul Dorin Recean a sugerat că, de fapt, respectivul contract-cadru ar face parte dintr-o operațiune rusească de destabilizare a Moldovei. Atât premierul cât și vicepremierul pentru Reintegrare Oleg Serebrian au calificat drept „schemă” intenția Natural Gaz de a furniza gaz către Tiraspoltransgaz. Detalii AICI.

Contractul-cadru încheiat de Natural Gaz și Tiraspoltransgaz a atras atenția Serviciului de Informații și Securitate, care l-a audiat pe Arcadie Vicol. Omul de afaceri a declarat că nu i-au fost înaintate învinuiri – contrar informațiilor din presa națională despre presupuse acuzații de „trădare de patrie”. Detalii AICI.

Pe 17 ianuarie, Vadim Krasnoselski s-a adresat către Maia Sandu. El a spus că oficialii de la Chișinău se împotrivesc livrărilor de gaze pe malul stâng, după ce Natural Gaz a încheiat un contract-cadru cu Tiraspoltransgaz. Krasnoselski i-a solicitat șefei statului să permită ca resursa energetică să fie livrată în regiune. În reacție, Președinția a declarat că afirmațiile lui Krasnoselski sunt o „distorsionare gravă a realității”, subliniind că singura companie abilitată să furnizeze gaz în regiunea transnistreană este Moldovagaz. Detalii AICI.

Pe 20 ianuarie, Vadim Krasnoselski a spus că este de acord ca gazul în Transnistria să fie livrat prin intermediul Moldovagaz și a adăugat că regiunea „garantează plata”. Detalii AICI. Amintim în context că pe 2 ianuarie Moldovagaz și Energocom au anunțat că sunt dispuse să ofere asistență, inclusiv suport tehnic și comercial, companiei Tiraspoltransgaz în organizarea achiziției de gaze pe orice platformă europeană. Se preciza că achiziția poate avea loc „pe baza condițiilor de piață”. Detalii AICI. Atunci, Tiraspoltransgaz a refuzat propunerea.

Pe 20 ianuarie, Chișinăul a declarat că analizează solicitarea Tiraspolului. Ultimul, potrivit autorităților de la Chișinău, a propus ca plata pentru gazele livrate în regiunea transnistreană, inclusiv achiziția și transportarea acestora la hotarul cu Republica Moldova să fie realizată de companii terțe, iar Tiraspoltransgaz să achite doar costurile tranzitului pe teritoriul țării. Detalii AICI. Președinta Maia Sandu a adăugat că autoritățile vor analiza ce companii sunt implicate în acest proces și a menționat că Moldovagaz poate lucra doar cu entități care respectă cadrul legal. Detalii AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

meduza.io

Depozite Wildberries din Rusia, atacate cu drone ucrainene: 8 persoane au murit. Reacția lui Zelenski

Drone ucrainene au atacat, în noaptea de 18 iulie, două centre logistice de mari dimensiuni ale platformei ruse de comerț online Wildberries, situate în regiunile Tambov și Moscova. Potrivit presei ruse, în urma atacurilor o persoană a murit în regiunea Moscovei, iar alte șapte și-au pierdut viața în apropiere de Tambov. În total, aproximativ 50 de persoane au fost rănite. Președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, a declarat că depozitele Wildberries vizate în atac erau folosite pentru stocarea unor componente destinate producerii dronelor.

În regiunea Moscovei, dronele au vizat nu doar un depozit Wildberries, ci și o bază petrolieră din orașul Noginsk. În urma atacului a izbucnit un incendiu, iar două persoane au fost rănite. Autoritățile regionale susțin că, în noaptea de sâmbătă, aproape 50 de drone ucrainene au atacat regiunea Moscova.

Ministerul rus al Apărării a anunțat că, pe parcursul nopții, sistemele de apărare antiaeriană au doborât 379 de drone ucrainene deasupra teritoriului Rusiei și al Crimeii anexate.

Fondatoarea Wildberries, Tatiana Kim, a reacționat la atac printr-un mesaj publicat pe Telegram.

O noapte cumplită, evenimente tragice pentru compania noastră și pentru țara noastră. Este o durere care nu poate fi exprimată în cuvinte. Transmit sincere condoleanțe familiilor și apropiaților celor care și-au pierdut viața”, a scris aceasta.

Kim a promis că Wildberries va oferi sprijin familiilor victimelor și va acorda „toată asistența necesară” persoanelor rănite.

Ea nu a precizat însă dacă vor fi despăgubiți și comercianții ale căror mărfuri au fost distruse sau avariate în urma atacului. Potrivit presei, Wildberries a modificat anterior contractele cu vânzătorii, excluzându-și răspunderea pentru daunele provocate de utilizarea armelor, tehnicii militare, dronelor, munițiilor, bombardamentelor sau exploziilor.

Atacul a fost comentat inclusiv de președintle Ucrainei, Vladimir Zelenski.

Astăzi, sancțiunile noastre cu rază lungă de acțiune au funcționat în trei direcții – pe teritoriul Rusiei, pe teritoriile noastre ocupate temporar și pe mare. Ca răspuns la atacurile rusești asupra infrastructurii civile, orașelor și regiunilor noastre, au fost lovite două importante obiective logistice din regiunile Moscova și Tambov, aflate la peste 500, respectiv aproximativ 700 de kilometri de linia frontului. Acestea erau utilizate pentru aprovizionarea cu componente aflate sub sancțiuni, necesare producerii dronelor și echipamentelor de navigație. De asemenea, a fost lovit un obiectiv din sectorul petrolier”, a scris Zelenski pe Telegram.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: