Președinția RM

(FOTO) Maia Sandu, pe finalul vizitei la Davos. Întrevederi cu Olaf Scholz, Tony Blair, dar și cu Alex Soros

În cele trei zile ale Forumului Economic Mondial, Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut discuții despre situația din regiune cu Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, cancelarul german Olaf Scholz, cu prim-ministrul spaniol Pedro Sánchez precum și cu premierul Irlandei, Leo Varadkar. Toți cei patru lideri fiind așteptați în Moldova în luna iunie, la cea de-a doua reuniune a Comunității Politice Europene.

Șefa statului a discutat și cu importanți lideri din mediul global de afaceri, printre aceștia numărându-se Markus Krebber, directorul executiv al concernului german RWE AG, lider european în domeniul energetic, inclusiv al energiei regenerabile, precum și Levent Cakiroglu, directorul executiv al holdingului Koç, cel mai mare grup industrial din Turcia.

Președinta Maia Sandu le-a vorbit interlocutorilor despre oportunitățile oferite de piața Moldovei și i-a îndemnat să examineze posibilitatea extinderii afacerilor lor în țara noastră.

De asemenea, șefa statului a făcut un schimb de opinii cu Alex Soros, președintele Fundațiilor pentru o Societate Deschisă, despre proiectele realizate și planificate de către fundația sa în Moldova.

La fel, a vorbit și cu fostul premier britanic Tony Blair, directorul Institutului pentru Schimbări Globale, despre metodele de creștere a eficienței instituțiilor publice.

În ultima zi la Davos, Președintele Republicii Moldova a participat la o discuție găzduită de către redacția ziarului Washington Post, unde a vorbit despre agenda de securitate regională.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol

Un copil de doi ani ar fi mâncat otravă pentru șobolani, la Grigoriopol. A fost internat la terapie intensivă

Un copil de doi ani din Grigoriopol a ajuns la terapie intensivă după ce ar fi mâncat boabe tratate cu otravă pentru șobolani. Cazul a avut loc pe 16 septembrie, potrivit așa-numitului minister de interne de la Tiraspol.

Copilul își însoțise mama în vizită la o vecină care are, de asemenea, un copil. În timp ce femeile se ocupau de treburi gospodărești, cei doi copii se jucau într-o altă cameră.

Potrivit sursei citate, în colțurile încăperii erau împrăștiate boabe tratate cu otravă pentru șobolani. Mama a observat că fiul său mânca una dintre acestea, însă nu se știe ce cantitate ar fi înghițit.

Medicii au acordat ajutor medical copilului. În prezent, acesta se află în secția de terapie intensivă.

Așa-numita miliție din regiunea transnistreană investighează circumstanțele în care s-a produs incidentul.

Structurile de la Tiraspol i-au îndemnat pe părinți să păstreze medicamentele, produsele chimice de uz casnic și alte substanțe periculoase în locuri inaccesibile copiilor.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: