FOTO Nemerenco a demis șeful interimar al spitalului din Ungheni. Președintele raionului i-a acordat concediu până în mai
Full Article 3 minutes read

FOTO Nemerenco a demis șeful interimar al spitalului din Ungheni. Președintele raionului i-a acordat concediu până în mai

Ministra Sănătății a anunțat că a reziliat contractul cu șeful interimar al spitalului din Ungheni Vladimir Popovici. Potrivit oficialei, acesta ar fi fost numit ilegal în funcție. Ea a mai spus că a oferit atribuția de interimar actualului vicedirector al instituției. Cu toate acestea, potrivit lui Nemerenco, președintele raionului a semnat o dispoziție prin care îi acordă concediu lui Popovici din martie până în mai 2023. „O decizie ilegală”, spune ministra, adăugând că șefia raionului își depășește atribuțiile. 

Pe o rețea de socializare, Nemerenco a spus că acum Ministerul este în proces de transfer a spitalelor raionale – de la Consiliile raionale la Minister.

„Fondatorul nou/Ministerul Sănătății, conform cadrului legal are dreptul de a rezilia contractele cu directorii, vicedirectorii, și alt personal de conducere la schimbarea fondatorului. Astfel, am reziliat contractul cu directorul Popovici, numit ilegal de către Consiliul Raional în 2022. Am oferit atribuția de interimat actualei vicedirector E.Stati până la organizarea concursului”, a anunțat Nemerenco.

Ulterior, potrivit ministrei, președintele raionului Ungheni Ghenadi Mitriuc l-a „trimis ilegal pe Popovici în concediu”. „Pentru 61 zile. Până la 15 mai. Că tare a obosit”, a precizat Nemerenco.

Ministra a declarat că „decizia este ilegală”. „Este o depășire a atribuțiilor de către un reprezentant APL care nu mai are rol de fondator. Și trebuie să se ocupe de aceste încălcări anumite instituții”, a menționat Nemerenco.

„Fac ce vreau la mine-n sat…. În țara aceasta au sfidat toți legea. Majoritatea Consiliilor au investit în directori, ca să îi servească politic – pe ei, pe partide, clanurile, afacerile. Nu îi interesau oamenii și nici dezvoltarea spitalelor”, a conchis Nemerenco.

FOTO Nemerenco a demis șeful interimar al spitalului din Ungheni. Președintele raionului i-a acordat concediu până în mai

Facebook/Ala Nemerenco

Amintim că pe 29 decembrie 2022, proiectul de modificare a Legii ocrotirii sănătății, care prevede trecerea spitalelor raionale din subordinea consiliilor raionale în gestiunea Ministerului Sănătății, a fost votat în cea de-a doua lectură.

Anterior, Blocul Comuniștilor și Socialiștilor a criticat inițiativa și i-au reproșat ministrei Sănătății Ala Nemerenco, că acum câțiva ani, a criticat o asemenea inițiativă.

Pe 16 decembrie, Partidul Socialiștilor din Republica Moldova a anunțat proteste în toate raioanele. Aceștia se declarau nemulțumiți de proiectul care prevede trecerea spitalelor raionale din subordinea consiliilor raionale în gestiunea Ministerului Sănătății. Socialiștii declarau că vor iniția și o campanie de colectare a semnăturilor.

Iar pe 23 decembrie, primarul capitalei Ion Ceban spunea că inițiativa este o „decizie proastă”.

Autorii inițiativei argumentau că, în prezent, fondatorii spitalelor raionale, consiliile raionale nu fac investiții și nu asigură un management calitativ, iar oamenii suferă din cauza lipsei medicamentelor, a organizării proaste, a echipamentelor depășite și a condițiilor nesatisfăcătoare.

Președintele Comisiei protecție socială sănătate și familie Dan Perciun a subliniat că scopul acestei reforme este consolidarea și modernizarea spitalelor, reieșind din necesitățile fiecărei instituții în parte și din interesele pacienților, fiind un prim pas în eforturile de consolidare și modernizare a întregului sistem spitalicesc din țară.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: