army.md

(FOTO) Noul comandant al Armatei Naţionale a fost prezentat efectivului de militari și civili

Ministrul Apărării Anatolie Nosatîi l-a prezentat, pe 8 noiembrie, efectivului de militari și civili ai instituției pe noul şef al Marelui Stat Major, comandant al Armatei Naţionale, colonelul Eduard Ohladciuc.

Anatolie Nosatîi a menționat că noul comandant va avea toată susținerea din partea conducerii Ministerului Apărării în realizarea obiectivelor de transformare a Armatei Naționale.

Colonelul Eduard Ohladciuc este absolvent al Universității Militare din Harkov, Ucraina, Colegiului de Război de la Bucureşti, România, precum și al Colegiului Internaţional de Studii în Securitate „George C. Marshall” .

Are o experiență de peste 30 de ani în domeniul militar. A deținut mai multe funcții de comandă în cadrul Armatei Naţionale, ultima fiind cea de locţiitor șef al Marelui Stat Major (operații și instruire).

Preşedintele Republicii Moldova, comandant Suprem al Forțelor Armate, Maia Sandu, a semnat vineri, 5 noiembrie, decretul privind numirea colonelului Eduard Ohladciuc în funcţia de şef al Marelui Stat Major al Armatei Naţionale, comandant al Armatei Naţionale. Decretul a intrat în vigoare la data semnării.

army.md
army.md
army.md

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Federația de Lupte din Republica Moldova

Bronz pentru Moldova la Campionatul European de lupte U20 din Italia

Luptătoarea din Republica Moldova, Gabriela Rudoi, a obținut medalia de bronz la Campionatul European Under 20 din Italia. Informația a fost comunicată pe 5 iulie de Comitetul Național Olimpic și Sportiv din Republica Moldova. Potrivit instituției, în urmă cu câteva zile, și luptătorul de stil greco-roman Maxim Sarmanov a obținut bronzul pentru țara noastră, la același campionat.

Potrivit Comitetului, Gabriela Rudoi a concurat la categoria de 62 kg și le-a învins pe Marijana Sumski (Croația), Selma Nord (Suedia) și Nella Honkaniemi (Finlanda).

Federația de Lupte din Republica Moldova susține că Gabriela Rudoi a pierdut doar în fața reprezentantei Germaniei.

olympic.md

Recent, și luptătorul de stil greco-roman Maxim Sarmanov (55 kg) a obținut medalia de bronz la Campionatul European U20 din Italia. El i-a învins pe Peter Totok (Ungaria), Jakub Sedlak (Cehia) și Dragoș Draga (România).

olympic.md
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: