BBC News

FOTO O ucraineancă și o rusoaică au luptat, în premieră de la începutul războiului. De ce sportiva din Ucraina riscă să fie descalificată

Pentru prima dată de la începutul războiului, o sportivă din Ucraina a concurat cu una din Federația Rusă. Cele două s-au întâlnit la Campionatul Mondial de Scrimă. 

Scrimera Olga Harlan a devenit prima sportivă din Ucraina care a concurat cu o rusoaică, după invazia rusă, scrie BBC cu referire la AFP.

BBC News

Joi, Harlan a învins-o pe Anna Smirnova la Campionatul Mondial de Scrimă. Sportiva ucraineană nu a dat mâna cu adversara ei, deși fără o strângere de mână lupta este considerată incompletă. Se menționează că Smirnova a așteptat timp de aproape o oră strângerea de mână. 

sport.unian.net

Unian menționează că meciul nu se consideră încheiat până când ambii participanți nu vor da mâna: „Cel care încalcă acest aliniat al regulamentului riscă să fie exclus din competiție”.

Ministerul ucrainean al Sportului și-a schimbat miercuri seara politica, care interzicea sportivilor să concureze chiar și cu rușii sau belarușii care evoluau sub un steag neutru. Noua politică prevede că ucrainenilor le este interzis să concureze împotriva sportivilor care „reprezintă Federația Rusă și Belarus”.

TASS scrie că până pe 30 iulie se va desfășura Campionatul Mondial de Scrimă și sportivii ruși participă la competiție sub statut neutru. Potrivit sursei, Comitetul Internațional Olimpic a recomandat să li se permită rușilor și belarușilor să participe la competiție sub statut neutru și numai celor care nu s-au pronunțat în sprijinul invaziei ruse și nu sunt asociați cu forțele armate ruse.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Vremea în această săptămână, inclusiv de Paștele Blajinilor: ploi slabe în unele regiuni din Moldova

Săptămâna aceasta, în Republica Moldova se vor înregistra maxime de până la +20°C în sudul țării și minime de până la -2°C în nord. În unele ziua va ploua slab. De Paștele Blajinilor, care va fi marcat pe 19 și 20 aprilie, maximele vor oscila între +13°C și +18°C, iar minimele între +3°C și +8°C. În nordul țării va ploua.

În nordul țării, în perioada 15-17 aprilie (miercuri, joi și vineri), maximele vor ajunge până la +15°C, iar minimele vor oscila între +1°C și +3°C. În perioada 18-20 aprilie (sâmbătă, duminică și luni), ziua maximele vor ajunge până la +13°C, iar minimele vor coborî până la +3°C. Vineri, duminică și luni sunt prognozate ploi slabe. Sâmbătă, cerul va fi noros.

Spre comparație, pentru ziua de astăzi sunt prognozate maxime de până la +14°C și minime de până la -2°C.

În centrul țării, în perioada 15-17 aprilie (miercuri, joi și vineri), maximele vor ajunge până la +18°C, iar minimele vor oscila între +4°C și +6°C. În perioada 18-20 aprilie (sâmbătă, duminică și luni), ziua maximele vor ajunge până la +16°C, iar minimele vor coborî până la +6°C. Vineri, duminică și luni, cerul va fi noros. Pentru ziua de sâmbătă sunt prognozate ploi slabe.

Spre comparație, pentru ziua de astăzi sunt prognozate maxime de până la +17°C și minime de până la +1°C.

În sudul țării, în perioada 15-17 aprilie (miercuri, joi și vineri), maximele vor ajunge până la +20°C, iar minimele vor oscila între +6°C și +8°C. În perioada 18-20 aprilie (sâmbătă, duminică și luni), ziua maximele vor oscila între +18°C și +19°C, iar noaptea minimele vor coborî până la +8°C. Pentru ziua de sâmbătă sunt prognozate ploi slabe. Vineri, duminică și luni, cerul va fi noros.

Spre comparație, pentru ziua de astăzi sunt prognozate maxime de până la +19°C și minime de până la +5°C.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: