Poliția RM

FOTO Peste o mie de arme de foc scoase din circuitul civil au fost supuse distrugerii prin topire

Inspectoratul General al Poliției, cu sprijinul UE și PNUD, a organizat, pe 24 mai, un exercițiu, unde peste 1300 de arme de foc scoase din circuitul civil au fost supuse distrugerii prin topire. Evenimentul a fost organizat și desfășurat în scopul consolidării stabilităţii în regiunea Europei de Sud-Est și reducerii amenințării proliferării armelor mici şi armamentului uşor în Republica Moldova.

Printre armele distruse, se numără: arme de vânătoare și tir sportiv, arme cu glonț, arme pneumatice și de semnalizare, arme neletale (pistoale cu gaz și bile de cauciuc), arme artizanale și improvizate. Toate acestea au fost retrase din circuitul civil, deoarece starea tehnică nu corespunde cerințelor esențiale de securitate, sunt deteriorate, inutilizabile, cu modificări neautorizate în construcție, păstrate ilegal, depistate fără stăpân, confiscate sau predate benevol.

Șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu a mulțumit partenerilor SEESAC și PNUD pentru suportul financiar acordat:

„În ultimii 5 ani au fost depuse eforturi consistente pentru îmbunătățirea managementului SALW în Republica Moldova, prin crearea unui nou registru de stat al armelor, operaționalizarea mecanismului de marcare a armelor, construcția unui depozit de păstrare a armelor ridicate din circuitul civil, precum și cele ridicate de către Poliție și instituirea camerelor de păstrare a corpurilor delicte în Bălți și Cahul. Toate cele relevate supra sunt realizări înregistrate cu suportul financiar al partenerilor noștri strategici, care susțin eforturile noastre de dezvoltare și aliniere la standardele UE” a declarat Viorel Cernăuțeanu.

Șeful diplomației europene la Chișinău, Janis Mazeiks, a reafirmat angajamentul UE de a sprijini în continuare Republica Moldova în consolidarea securității, a rezistenței sale, inclusiv prin lupta împotriva traficului de arme.

„Luând în considerare impactul agresiunii militare nejustificate a Federației Ruse împotriva Ucrainei, precum și lecțiile identificate și experiența din situația post-conflict din Balcanii de Vest, este esențial să ne intensificăm eforturile comune și să continuăm prevenirea deținerii ilegale, traficul și folosirea abuzivă a armelor de foc în beneficiul tuturor femeilor, bărbaților și copiilor din țară”, a subliniat Jānis Mažeiks, Ambasadorul UE în Republica Moldova.

Reprezentanta rezidentă PNUD în Republica Moldova, Daniela Gasparikova a menționat că evenimentul arată angajamentul autorităților moldovenești față de controlul armelor de calibru mic și al armelor ușoare, contribuind astfel la o regiune mai sigură..

„Distribuția și utilizarea greșită a armelor de foc afectează bunăstarea femeilor și a bărbaților, dar în moduri diferite. Utilizarea abuzivă a armelor de foc este zguduitoare în contextul violenței domestice și cu un impact negativ disproporționat asupra femeilor din întreaga regiune. De aceea, este esențial să continuăm să înțelegem și să abordăm cauzele fundamentale ale violenței în societățile noastre”, a menționat Daniela Gasparikova, reprezentanta rezidentă PNUD în Republica Moldova.

Exercițiul a fost realizat datorită suportului financiar în valoare de circa 10 000 de euro, acordat de către Uniunea Europeană, Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) Moldova, Biroul de control pentru Europa de Sud-Est și de Est asupra armelor de calibru mic și a armamentului ușor (SEESAC).

De precizat că datorită finanțării Uniunii Europene și sprijinul PNUD, SEESAC (Biroul de control pentru Europa de Sud-Est și de Est asupra armelor de calibru mic și a armamentului ușor) din anul 2005 până în 2021 au fost distruse prin topire 18.354 unităţi de arme de foc.

Poliția RM
Poliția RM
Poliția RM
Poliția RM
Poliția RM
Poliția RM

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol

Circa 40 de survolări ilegale pe cerul Moldovei, doar în 2026. STRATCOM: „Dacă te supui fricii, Rusia nu se oprește”

De la începutul anului, au fost înregistrate 39 de cazuri legate de survolarea neautorizată a spațiului aerian al Republicii Moldova de către drone, pe fondul invaziei ruse din Ucraina. Asta arată datele prezentate astăzi, 21 septembrie, de Centrul pentru Comunicare Strategică și Combaterea Dezinformării (STRATCOM), aflat în subordinea Președinției. Instituția susține că incidentele sunt urmate de valuri de propagandă menite să mute atenția de la responsabilitatea pentru invazia rusă din Ucraina și să influențeze opinia publică.

Potrivit STRATCOM, în 2022 au fost înregistrate patru incidente de survolare ilegală a spațiului aerian al țării, în 2023 – șase, în 2024 – zece, iar în 2025 – 17. În anul 2026, datele indică 39 de cazuri până în prezent.

STRATCOM

Instituția a menționat într-un comunicat că aceste cazuri sunt urmate de campanii de propagandă menite să mute atenția de la sursa agresiunii.

Valurile concertate de propagandă urmăresc să intimideze populația, să sporească sentimentul de insatisfacție față de acțiunile sau inacțiunile autorităților, să submineze eforturile de consolidare a capacității de apărare, să diminueze sprijinul pentru Ucraina, să inoculeze frica și să influențeze opinia publică în vederea abandonării parcursului european pentru a „recăpăta” o siguranță falsă”, a transmis STRATCOM.

Printre tacticile identificate de instituție se numără inversarea vinei, prin care agresorul ar acuza victima de acțiuni de care este responsabil el însuși, precum și răspândirea în masă a unor mesaje identice, prin metoda „copy-paste”, pe rețele sociale, forumuri și platforme de chat.

Istoria ne arată că, dacă te supui fricii, Rusia nu se oprește, ci își intensifică presiunea și intimidarea. Aceasta ne mai demonstrează că lipsa capacității naționale de apărare este mult mai costisitoare pentru stat, societate, și la nivel individual, de cetățean, atunci când se declanșează agresiunea împotriva sa, decât investițiile constante în propria capacitate de apărare. Investițiile în apărare fie descurajează agresorul, fie oferă mijloace de apărare și, în consecință, o protecție mai bună a infrastructurii naționale”, a subliniat instituția.

Mesajul STATCOM vine după ce, în ultima săptămână, incidentele cu drone care au survolat neautorizat Republica Moldova s-au intensificat. În unele cazuri aparatele de zbor fără pilot s-au prăbușit și au explodat.

Ministerul Apărării a anunțat că, pe 21 septembrie, în jurul orei 00:17, sistemele de supraveghere aeriană au detectat un aparat de zbor „neidentificat”. Obiectul a dispărut de pe radare la ora 00:44 în proximitatea satului Tabani, raionul Briceni, iar echipe de recunoaștere și de geniu ale armatei au plecat în localitate pentru cercetări. Totodată, pe fondul incidentului, spațiul aerian în zona de nord a țării a fost închis pentru 24 de minute.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: