FOTO Poliția a găsit mașina suspectă în care s-ar fi aflat cetățeni ucraineni și muniții

Informația precum că într-un automobil cu numere moldovenești s-ar fi aflat cetățeni ucraineni și muniții nu s-a adeverit. Poliția Republicii Moldova declară că a identificat automobilul suspect, iar informațiile primite sunt false. Astfel, oamenii legii fac un apel la cetățeni să nu opereze cu date eronate și să nu creeze panică în societate.

„Informația nu s-a adeverit. Atât mașina, cât și persoanele din ea au fost identificate și localizate”, comunică reprezentanții Poliției.

Potrivit sursei, este vorba despre un Nissan cu numere georgiene, iar persoanele din ea sunt originare din Otaci.

„Automobilul a fost stopat pe traseu și verificat. Muniții sau alte obiecte suspecte nu au fost depistate”, comunică oamenii legii.

Prin urmare, polițiștii fac un apel la cetățeni ca, în această perioadă complicată, să nu opereze cu informații eronate și să nu creeze panică în societate.

Amintim că astăzi, Poliția a fost sesizată de un cetățean, operator la o stație PECO, menționând că într-un automobil cu numere moldovenești s-ar fi aflat cetățeni ucraineni și muniții. Potrivit informației, mașina s-ar fi deplasat în direcția Cricova. Prin urmare, oamenii legii au anunțat că implică toate subdiviziunile IGP pentru a identifica și localiza automobilul.

***

Amintim că, pe 24 februarie, în jurul orei 5:00, Vladimir Putin a anunțat începerea operațiunii militare în Ucraina. Liderul de la Kiev Vladimir Zelenski a declarat stare de război în Ucraina. Parlamentul de la Chișinău s-a întrunit seara în ședință și a votat pentru instituirea stării de alertă în Republica Moldova, pe o durată de 60 de zile.

Informații despre evenimentele din Ucraina, care se desfășoară chiar în aceste momente în LIVE Textul NM A cincea zi de război în Ucraina.

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

jrnlst.ru

Anton Dolin, critic rus de film, primește cetățenia R. Moldova: decretul semnat de Maia Sandu

Criticul de film originar din Rusia, Anton Dolin, a obținut cetățenia Republicii Moldova. Informația a fost confirmată pentru NewsMaker de către putătorul de cuvânt al Președinției, Igor Zaharov, care a menționat că decretul a fost semnat de către președinta Maia Sandu în data de 21 august și urmează a fi publicat.

În ultimii ani, Anton Dolin a devenit cel mai cunoscut critic de film din Rusia. A absolvit Facultatea de Filologie a Universității de Stat din Moscova, a lucrat câțiva ani ca reporter pentru publicații din Moscova, iar apoi s-a specializat în critica de film: a prezentat emisiuni despre cinematografie la radio, a scris coloane pentru diverse publicații și a realizat podcasturi.

În 2013, Dolin a devenit comentator de film pentru programul „Вечерний Ургант” și a lucrat acolo până în 2020. Criticul consideră că colaborarea s-a încheiat după ce a scris o recenzie negativă pentru filmul „Союз спасения”.

Din 2017 și până la începutul războiului din Ucraina, Dolin a fost redactor-șef al celei mai vechi reviste de critică cinematografică din Rusia, „Искусство кино”. Tot din 2017, el scrie despre film pentru publicația Meduza.

În 2021, cu sprijinul Meduza, Dolin a lansat propriul show pe YouTube, „Радио Долин”, dedicat cinematografiei. De asemenea, Dolin a scris aproximativ zece cărți despre cinematografia rusă și sovietică, precum și despre regizori internaționali. În bibliografia sa se numără lucrări despre Jim Jarmusch, Lars von Trier, Aleksei German și Takeshi Kitano.

Dolin a părăsit Rusia în martie 2022, iar la 14 octombrie Ministerul Justiției din Rusia l-a declarat „agent străin” pentru poziția sa deschisă anti-război.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: