FOTO Socialiștii au protestat la Guvern: Lichidarea universităților este o crimă; Executivul: Să se facă politică pe alte subiecte

Socialiștii au protestat pe 27 decembrie la Guvern. Ei s-au arătat împotriva reorganizării Universității de Stat din Moldova (USM) prin fuziunea (absorbția) Universității de Stat de Educație Fizică și Sport (USEFS). Reprezentanții partidului au spus că ar avea loc „o crimă prin închiderea universităților”. În reacție, reprezentanții Guvernului au îndemnat manifestații „să facă politică pe alte subiecte, nu pe teme care vizează calitatea serviciilor”. De menționat că pe 27 decembrie, miniștrii au decis să aprobe fuzionarea celor două universități. 

Deputatul socialist Vladimir Odnostalco a scris pe rețelele de socializare că partidul a protestat „împotriva închiderii Universității de Educație Fizică și Sport”.

„Lichidarea universităților este o crimă”, a spus la manifestație socialistul Vlad Batrîncea.

„Rușine”, „Prin închiderea universităților, PAS ia viitorul tinerilor”, au mai declarat reprezentanții partidului la manifestație. „Nu distrugeți sportul”, „Jos lichidatorii”, sunt unele mesaje de pe pancartele protestatarilor.

Într-o reacție la protest, reprezentanții Guvernului au îndemnat manifestații „să facă politică pe alte subiecte, nu pe teme care vizează calitatea serviciilor”.

„Nu se dorește politizarea acestor subiecte care sunt orientate spre eficientizarea proceselor la ambele universități. Din păcate, printre vorbitorii care au luat cuvântul în cadrul manifestației au fost politicieni din nou și nu responsabilii din cadrul acestor universități. Rugămintea este să se facă politică pe alte subiecte, nu pe teme care de altfel vizează calitatea serviciilor prestate pe diverse domenii”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului Daniel Vodă, în timpul unor declarații pentru jurnaliști.

 

Pe 27 decembrie, Guvernul a aprobat reorganizarea Universității de Stat din Moldova prin fuziunea (absorbția) Universității de Stat de Educație Fizică și Sport. Hotărârea intră în vigoare peste o lună de la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Premierul Dorin Recean i-a mulțumit ministrului Dan Perciun pentru „transformările destul de dificile” asumate și a spus că decizia este importantă pentru studenți. La rândul său, Perciun a îndemnat la ședința Guvernului „la abținerea de la distribuirea falsurilor și insinuărilor care nu servesc nimic altceva decât interesul unora de a menține mai departe universitatea captivă pentru anumite interese private”. „Odată cu absorbția va exista un nou suflu și o nouă perspectivă de dezvoltare pentru domeniul sportului la care noi ținem foarte mult”, a adăugat ministrul.

Anterior, reprezentanții Ministerului Educației au declarat că au fost determinați să ia această decizie din cauza numărului mic de studenți care își fac studiile la USEFS, formarea cărora ar presupune investiții mari în logistică și echipament. Mai exact, în prezent la Universitatea de Educație Fizică sunt înmatriculați, în total, 1.871 de studenți (licență și master), comparativ cu 11.148 la USM.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Dreptul, la un tap distanță: ce poți face în Legalia, aplicația lansată în parteneriat cu INJ

Asculți o lecție de drept civil în troleibuz, rezolvi un test-grilă în pauză și îți provoci colegul la un duel înainte de seminar. Așa arată studiul dreptului în Legalia, aplicația lansată la 6 octombrie 2026 în parteneriat cu Institutul Național al Justiției și dezvoltată de startupul moldovenesc Applexium, cu sprijinul financiar al CMDA și al ODA.

Legalia este, potrivit dezvoltatorilor, prima aplicație mobilă din Moldova destinată studierii dreptului, iar debutul a fost unul pe măsură: în primele 24 de ore de la lansare, aplicația a intrat în top 5 cele mai descărcate aplicații din categoria Educație din App Store în Republica Moldova.

Patru module, un singur loc

Aplicația este disponibilă în limbile română și rusă și acoperă tot drumul unui jurist, de la primul an de facultate până la prima zi de practică:

  • Universitar – materiile din anii I–IV, pentru studenții tuturor facultăților de drept din țară;
  • Avocatură – teste pentru admiterea în profesia de avocat;
  • INJ – modele de teste pentru candidații care vor să devină judecători sau procurori;
  • Business – standardele europene și internaționale ale dreptului afacerilor, de la AI Act și MiCA la FATF și ESG, pentru juriști, dar și pentru antreprenori și specialiști din sectorul privat și public.

Ce poți face în Legalia

Asculți sau privești lecția

Fiecare materie este disponibilă ca video podcast sau audio podcast. Îți pui căștile și înveți oriunde: în microbuz, în mașină, la sală sau la o plimbare.

Ai un plan de studiu pentru fiecare zi

Deschizi aplicația și vezi imediat de unde continui. Nu mai pierzi timp căutând notițe sau capitolul la care ai rămas.

Rezolvi teste-grilă fără pix și fără foi printate

Îți alegi câte întrebări vrei să primești, iar întrebările le poți citi sau asculta. Nu ești sigur? Folosești un indiciu. Ai greșit? Afli imediat de ce varianta aleasă nu e corectă. Tot progresul rămâne salvat și poți reveni la el oricând.

Strângi XP și urci în clasament

Fiecare lecție și fiecare test îți aduc puncte XP. Urmărești clasamentul live pe săptămâna curentă sau pe toată perioada și vezi cum te descurci față de colegi.

Îți reprezinți universitatea

Rezultatele tale contează și pentru facultatea ta. Universitățile concurează între ele într-un clasament comun, așa că fiecare test rezolvat aduce puncte și pentru echipă.

Îți provoci prietenii la duel

Îți adaugi prietenii și colegii, vorbești cu ei prin chat, direct în aplicație, și îi provoci la un duel live: aceleași întrebări, același timp, un singur câștigător.

Aplicația arată cum îți place

Alegi tema luminoasă sau întunecată și setezi sunetele, vibrațiile și notificările după preferință. Ai o idee sau o sugestie? O trimiți direct echipei Legalia din secțiunea „Scrie-ne direct”.

„Ne-am dorit ca învățarea dreptului să fie la fel de firească precum orice altceva facem zilnic pe telefon. Nu înlocuim cartea, dar oferim o alternativă: o lecție ascultată în drum spre facultate, un test rezolvat în pauză și o comunitate care te motivează să mergi mai departe”, a declarat Mircea Ursu, CEO-ul startupului Applexium.

Un proiect construit cu parteneri de încredere

Legalia a fost lansată în parteneriat cu Institutul Național al Justiției, instituția responsabilă de formarea judecătorilor și procurorilor din Republica Moldova, în baza unui memorandum de cooperare semnat între părți.

Dezvoltarea aplicației a fost posibilă și datorită sprijinului financiar oferit startupului Applexium de Centrul Municipal pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (CMDA), prin Programul municipal STARTUP pentru tineri și migranți al Primăriei municipiului Chișinău, și de Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA), în cadrul programului de susținere a inovațiilor digitale și startup-urilor tehnologice.

Unde găsești aplicația

Legalia poate fi descărcată din App Store și Google Play și este disponibilă și în varianta web, la adresa legalia.md.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: