The Insider

FOTO Designer-ul Artemii Lebedev, care susține agresiunea rusă din Ucraina, rămâne fără apartamentele din Kiev. Imobilele vor fi naționalizate

Două apartamente din Kiev și alte proprietăți ale designer-ului rus Artemii Lebedev vor fi transferate în Fondul Proprietății de Stat al Ucrainei (FPSU), din cauza poziției sale pro-război. Decizia a fost aprobată de Guvernul de la Kiev, relatează The Insider.  

Astfel, vor fi transferate în Fondul Proprietății de Stat două apartamente de 138 m2 și, respectiv, 193 m2. Fondul intenționează să înregistreze drepturi de proprietate asupra imobilelor, iar, ulterior, acestea vor fi privatizate sau date în chirie. Toate încasările vor merge către Fondul pentru eliminarea consecințelor agresiunii armate.

Precizăm că iulie 2023, Curtea Supremă Anticorupție a Ucrainei a dat curs cererii Ministerului Justiției de confiscare a apartamentelor lui Lebedev. Anterior, Serviciul de Securitate al Ucrainei l-a acuzat pe Lebedev că justifică războiul și neagă agresiunea armată a Rusiei împotriva Ucrainei.

În iulie 2022, Lebedev a călătorit în teritoriul temporar ocupat al Ucrainei. Acesta a publicat o fotografie din Donbas, de pe acoperișul centralei nucleare Zaporojie. Lebedev a numit vizitele în teritoriile ucrainene ocupate „mici bucurii ale unei vieți pline”.

***

În context, amintim că, în 2020, administrația de la Tiraspol l-a invitat pe Artemii Lebedev pentru a elabora logo-ul Transnistriei. Varianta propusă – râul Nistru, turnurile Cetății de la Tighina, ferma de nisetru, viile și terenurile agricole din regiune, toate desenate în culori vii, nu a fost pe placul liderului de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski. Acesta a criticat proiectul propus de designerul rus, iar opinia sa a fost imediat susținută și de alți reprezentanți ai administrației care au anunțat că organizează un nou concurs, de data aceasta public, pentru crearea unui nou logo turistic al regiunii transnistrene.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei / NewsMaker

BOP: Maia Sandu, politiciana cu cea mai mare încredere în rândul moldovenilor. Cine o urmează

Președinta Maia Sandu rămâne politicianul care se bucură de cea mai mare încredere în Republica Moldova, potrivit Barometrului de Opinie Publică (BOP) prezentat pe 25 septembrie. La polul opus, aproape jumătate dintre cetățeni – 44,3% – au declarat că nu au încredere în niciun politician, iar 14,9% nu au putut indica un nume.

La întrebarea deschisă privind personalitatea politică în care moldovenii au cea mai mare încredere, 22,3% au menționat-o pe Maia Sandu. Totodată, la o altă întrebare, de tip închis, 26% au spus că au „foarte mare” încredere în ea, iar 19% – „mare” încredere. Cu toate acestea, 42% dintre respondenți au spus că nu au deloc încredere în șefa statului.

Pe locul doi se află liderul socialiștilor, Igor Dodon, cu 3,2% încredere la întrebarea deschisă. La întrebarea închisă, 25% dintre participanți au declarat că au „foarte mare” sau „mare” încredere în el, în timp ce 55% nu au deloc încredere.

Dodon este urmat de liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, menționat de 2,1% dintre respondenți. În cazul său, 21% au spus că au încredere de la „mare” la „foarte mare”, iar 63% – că nu au deloc încredere.

Liderul comuniștilor, Vladimir Voronin, este creditat cu 1,8% încredere la întrebarea deschisă. Totodată, 23% dintre respondenți declară că au „mare” sau „foarte mare” încredere în el, dar 61% nu au deloc încredere.

Primarul Chișinăului, Ion Ceban, obține 1,3% la întrebarea deschisă. La cea închisă, 24% au spus că au „mare” sau „foarte mare” încredere, iar 44% – că nu au deloc încredere în liderul MAN.

Ceban este urmat de oligarhul fugar condamnat pentru fraudă, Ilan Șor, menționat de 1,2% dintre respondenți. Doar 13% au spus că au „mare” sau „foarte mare” încredere în el, în timp ce 72% nu au deloc – cel mai ridicat nivel de neîncredere dintre toți politicienii analizați.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: